Raportul dintre gândire şi limbaj a fost subiect de controversă, existând puncte de vedere deosebite. Conform unei concepţii moniste, ar exista o singură realitate, limbajul fiind aspectul exterior al gândirii, iar gândirea fiind latura lui interioară. Mentalitatea dualistă conţine două poziţii: unii consideră gândirea şi limbajul ca fiind funcţii esenţial diferite, vorbirea folosindu-se doar pentru a exterioriza, a comunica rezultatele obţinute de gândire în mod independent, iar alţii argumentează că, deşi nu sunt activităţi identice, vorbirea şi raţionamentul sunt interdependente, în strânsă relaţie atât din punct de vedere genetic, cât şi structural. Datele ştiinţifice adunate în utimele decenii constitutie argumente temeinice în susţinerea celui din urmă punct de vedere. Mai întâi în ceea ce priveşte lipsa de identitate a gândirii cu limbajul, ne dăm seama că uneori avem o idee şi nu găsim cuvintele pentru a o exprima. Apoi, în timp ce vorbim, există un control al gândirii, care supraveghează ceea ce spunem, pentru a fi coerenţi şi logici. în schimb, demenţii vorbesc ore în şir, povestind lucruri absurde, ireale; la ei lipseşte stăpânirea limbajului de către raţiune. în fine, există gândire, se formează noţiuni şi la fiinţele lipsite de limbaj articulat (surdomuţii). Aceştia au greutăţi mai mari în înţelegere, dar raţionamentul este posibil şi eficient.
Rolul cuvântului în formarea gândirii.
La început, cuvintele nu spun nimic copilului, fiind simple sonorităţi. Asociindu-se mereu cu aceleaşi obiecte sau fiinţe, ele direcţionează atenţia şi înlesnesc operaţiile gândirii: analiza, sinteza, comparaţia. Treptat, fiecare termen devine punct de cristalizare, de fixare a semnificaţiilor, fiindcă spre deosebire de imagini, care sunt variabile, el este un complex de sunete stabil.
Semnificaţiile sunt în funcţie de experienţa individului, dar, încetul cu încetul, ele sunt corectate şi precizate de către societate, vocabularul condensând experienţa milenară a unei societăţi. învăţarea termenilor implică însuşirea unui vast bagaj de cunoştinţe variate.
Cu cât un cuvânt se află în relaţie cu mai multe fapte, imagini, noţiuni, cu atât mai bogat îi este înţelesul. Acelaşi cuvânt poate avea mai multe înţelesuri, în funcţie de context, de exemplu „masă", ce înseamnă fie un obiect, fie o mulţime, fie o cantitate de materie a unui corp. Bogăţia de termeni este în raport cu importanţa, pe care o au anumite obiecte şi fenomene în viaţa unei comunităţi.
- Limbajul obligă la raţionalizarea şi socializarea gândirii. Pentru a ne face înţeleşi trebuie să eliminăm ceea ce e prea individual, afectiv, personal, exprimarea trebuie să fie clară, precisă.
Evoluţia limbajului de-a lungul mileniilor a fost solidară cu dezvoltarea gândirii. în mare parte, categoriile limbajului corespund cu cele ale intelectului. Substantivele indică în special substanţe, adjectivele şi numeralele vizează proprietăţi, verbele se referă la fenomene şi activităţi, iar prepoziţiile şi conjuncţiile desemnează relaţii.
Progresul învăţării limbajului se realizează concomitent cu progresul gândirii. Este evidentă strânsa legătură între gândire şi limbaj, între inteligibil şi comunicabil.