Structura sistemului afectiv al personalităţii se poate realiza la niveluri diferite de activare (de prag) pentru cele două segmente polare - pozitiv şi negativ. De asemenea, întinderea celor două segmente poate fi diferită, ceea ce conduce la formarea în plan individual a unor profiluri emoţionale semnificativ deosebite.
Drept coordonate fundamentale de integrare a acestor profiluri, din punct de vedere relaţional, interpersonal, se disting agresivitatea şi toleranţa.
Agresivitatea presupune integrarea emoţiilor de semn negativ (de discordanţă sau de respingere a obiectului) într-un pattern de acţiune distructivă. în plan filogenetic, agresivitatea se constituie într-un montaj instinctual, care împinge la atac.
La om, sub influenţa normelor şi limitelor de ordin cultural, moral, agresivitatea este împinsă în plan secundar şi exprimarea ei devine condiţionată. Totuşi, ca impuls primar, de natură instinctual-inconştientă, ea intră în sfera afectivă a oricărei persoane. Gradul de intensitate şi pragurile ei de activare diferă însă, în limite foarte largi, de la un individ la altul. Se delimitează, astfel, tipul agresiv de personalitate, caracterizat prin atitudinea emoţională rejectivă, irascibilitate, tendinţa de a riposta la prezenţa şi manifestările celorlalţi cu duritate şi prin încercarea de a-şi satisface interesele prin forţă. Agresivitatea este o stare afectivă reactivă, prin care se exarcerbează propriile interese şi valoarea propriului Eu, asociindu-se cu egocentrismul, cu egoismul şi cu convertirea influenţelor sau acţiunilor celor din jur în ameninţări la adresa propriei persoane. Ea este activă şi susţinută adesea de răutate şi ură.
Agresivitatea nu se manifestă numai în plan acţionai-comportamental, ci şi verbal, limbajul oral, în acest caz, al persoanei agresive abundând în expresii ameninţătoare, provocatoare, jignitoare.
în sfera intensităţii emoţiilor acţionează legea sumaţiei: din intensităţi individuale iniţial scăzute se ajunge la o emoţie colectivă de intensitate sporită (ceea ce nu se întâmplă în cazul inteligenţei, de pildă).
Pe lângă îngrădiri, societatea a creat şi modalităţi specifice de canalizare şi manifestare controlată a agresivităţii. Cel mai obişnuit asemenea cadru îl constituie întrecerile sportive. în unele genuri de sport - lupte, box, agresivitatea atinge cote înalte de exteriorizare, apropiindu-se de natura ei primară, instinctuală.
Fenomenele sociale cu caracter global, în care agresivitatea se dezlănţuie destructiv, sunt răscoalele, revoluţiile şi războaiele.
Opusă agresivităţii este coordonata toleranţei. Toleranţa rezultă tot dintr-o relaţionare internă între cele două segmente polare ale afectivităţii, însă în cazul său predomină întinderea segmentului de semn pozitiv. Aceasta are drept efect în plan psihocomportamental o deschidere largă spre lume, cu o extindere corespunzătoare a fâşiei de acceptanţă a influenţelor şi acţiunilor celor din jur. în plan comportamental, aceste influenţe şi acţiuni generează trăiri pozitive de securitate, de reciprocitate, de cooperare, de empatie etc.
Modalităţile caracteristice de satisfacere a propriilor stări de motivaţie vor fi preponderent paşnice - persuasiunea, negocierea, cooperarea etc. Montajele interne stabile, prin care persoana se relaţionează cu cei din jur, vor fi întotdeauna de consonanţă, de atenuare/reducere a tensiunilor şi de creare a unei stări de echilibru.