Psihologie

În ştiinţa psihologică contemporană se accentuează câteva tipuri de bază ale atenţiei.

Tipurile atenţiei şi caracteristicile sale comparative

în studierea clasificării atenţiei este necesar să fie clar determinate criteriile de clasificare.

Primul criteriu este bazat pe prezenta sau absenţa scopului şi efortului voluntar, pe baza aceasta deosebim:

• atenţie involuntară (lipsesc scopul şi efortul volitiv);
• atenţie voluntară (sunt prezente atât scopul, cât şi efortul volitiv);
• atenţie postvoluntară (este prezent scopul, însă efortul se poate micşora sau dispare complet).

Al doilea criteriu se bazează pe orientarea conştiinţei asupra mediului uman extern sau intern, aici deosebim:

• atenţie internă;
• atenţie externă.

Atenţia internă se concentrează, prin dedublare, asupra vieţii interioare, asupra propriilor imagini, gânduri, sentimente. Este atenţia angrenată în actul de introspecţie.

Atenţia externă este orientarea conştiinţei asupra mediului uman extern, ea este prezentă atunci când urmărim obiecte, fenomene din mediul ambiant ori mişcările sau acţiunile noastre externe.

Dat fiind faptul că atenţia nu este omogenă şi unidimensională, ci prezintă un tablou complex, eterogen, vom analiza mai detaliat şi distinct fiecare din formele de bază ale atenţiei.

Atenţia involuntară este forma elementară şi naturală a atenţiei umane, care se declanşează şi se menţine spontan, fără intenţie şi fără vre-un efort voluntar special din partea subiectului. Ea se realizează pe baza reflexului de orientare, determinat de noutatea stimulilor şi de modificările intempestive în ambianţa familiară.

Mecanismul său direct îl constituie interacţiunea fazică dintre cele două verigi ale sistemului reticular activator ascendent (SRAA); veriga bulbară (a lui Magoun), care susţine activarea difuză, respectiv, reflexul generalizat de orientare, şi veriga diencefalică (a lui Jaspers), care susţine activarea focalizată, respectiv, reflexul de orientare localizat.

Atenţia involuntară intră frecvent în competiţie şi cu atenţia voluntară. Dacă în timp ce ne concentrăm asupra unui obiect sau asupra rezolvării unei sarcini apare în câmpul nostru perceptiv un stimul nou puternic, brusc se întrerupe acţiunea în curs şi locul atenţiei voluntare este luat de atenţia involuntară (susţinută de reflexul necondiţionat de orientare).

în fine am putea spune că funcţia principală a atenţiei involuntare este cea de explorare - investigare a noului şi imprevizibilului şi de pregătire a intrării în scenă a atenţiei voluntare, pentru performarea activităţilor adaptive specifice.

Atenţia voluntară este forma superioară şi specific umană de realizare a controlului conştient asupra evenimentelor din mediul extern şi asupra propriilor acte psihocomportamentale. Ea constă în orientarea selectivă şi în focalizarea deliberată a focusului conştiinţei asupra unui obiect, sarcini sau activităţi şi în menţinerea acestei focalizări cât timp este necesar pentru finalizare sau pentru atingerea scopului propus. Nu se poate vorbi de conectarea acestei forme a atenţiei fără existenţa şi formularea prealabilă a unui obiectiv sau scop: „vreau să-mi propun să ...", „vreau să stabilesc ..." etc.

Atenţia voluntară nu se menţine fixată într-un punct; de regulă, ea urmează logica desfăşurării evenimentelor şi secvenţelor activităţii, precum şi pe cea a succesiunii situaţiilor şi solicitărilor obiective. Ea trebuie, deci, să nu fie nu numai concentrată, ci şi mobilă, comutativă, distributivă.

Pentru situarea ei în limitele optime reclamate de activitatea curentă, recurgem permanent şi la funcţia reglatoare a limbajului, folosind instructaje anticipative de inducere a .ve/-urilor pregătitoare şi comenzi secvenţiale („să fiu atent acum", „să iau seama mai bine", „să mă concentrez mai bine" etc.).

Atunci când sarcina de rezolvat prezintă o semnificaţie deosebită pentru noi, energia necesară concentrării atenţiei va fi furnizată nu numai de mobilizarea voluntară, ci şi de motivaţie.

Pentru rezolvarea unei sarcini sau desfăşurarea unei activităţi eficiente este necesar ca atenţia voluntară să fie egal distribuită pe toate cele trei verigi componente de bază: veriga aferentă (intrarea), veriga intermediară (prelucrarea-interpretarea) şi veriga eferentă (elaborarea, selecţia şi emiterea răspunsurilor sau rezultatelor corespunzătoare).

După criteriul rangului, atenţia perceptivă şi motorie este mai simplă şi mai uşor de reglat, în vreme ce atenţia voluntară intelectivă este mult mai complexă şi mai dificil de susţinut.

Sub raportul eficienţei este evident că atenţia voluntară e net superioară celei involuntare, care permite doar „ constatare", nu şi elaborare - interpretare conceptual-teoretică.

Atenţia voluntară intelectivă este implicată în soluţionarea problemelor teoretice, în formularea şi testarea ipotezelor, în elaborarea şi testarea veridicităţii judecăţilor şi raţionamentelor.

Atenţia postvoluntară. Pe măsura structurării, consolidării şi automatizării schemelor operatorii ale proceselor cognitive şi activităţii, efortul voluntar iniţial - necesar concentrării şi stabilităţii atenţiei - se reduce, coborând sub pragul de conştientizare la nivel optim. Pe lângă factorul consolidare-automatizare operatorie, trecerea atenţiei voluntare în atenţie postvoluntară este facilitată de factori afectiv-motivaţionali, care potenţează şi susţin prin energie proprie desfăşurarea finalistă a comportamentului şi activităţii.

Atenţia postvoluntară este mult mai frecvent întâlnită în activităţile Intrinsec motivate decât în cele bazate pe motivaţie extrinsecă. Ea capătă astfel valenţe atitudinale, fiind corelată şi reflectând selecţiile, orientările operate de subiect după criteriile sale valorice.

Nu trebuie să credem că o activitate se fixează şi se desfăşoară permanent şi exclusiv pe fondul atenţiei postvoluntare. Apariţia pe parcursul ei a unor obstacole sau sarcini noi, pentru care subiectul nu are pregătire sau elaborate schemele de răspuns, conduce automat la conectarea atenţiei voluntare, trecând prin atenţia involuntară.

în concluzie, cele trei forme ale atenţiei nu sunt izolate şi independente una de cealaltă, ci alcătuiesc o unitate dinamică de tip ciclic, atenţie involuntară - atenţie voluntară - atenţie postvoluntară - atenţie involuntară.