Studiul efectuat asupra diferitelor procese, activităţi, structuri şi stări psihice ale individului nu prezintă un scop în sine, ci urmăreşte obţinerea unei imagini integrale, dinamice, cât mai comprehensive - sub aspect psihologic - asupra fiinţei umane.
în accepţiunea sa cea mai largă, termenul de personalitate denumeşte fiinţa umană considerată în existenţa ei socială şi înzestrarea ei culturală.
Personalitatea integrează în sine (ca sistem) organismul individual, structurile psihice umane, şi, totodată, relaţiile sociale, în care omul se încadrează, şi mijloacele culturale, de care dispune.
în cadrul ştiinţelor sociale, şi mai ales, în viaţa de toate zilele sunt deseori utilizate noţiunile de om, individ, individualitate, persoană, personalitate. însă deseori nu e concretizat sensul acestor cuvinte, ele fiind întrebuinţate identice ca sens sau diametral opuse. în ambele cazuri se comite o greşeală. Pentru a evidenţia deosebirea dintre aceste noţiuni trebuie explicate sensul lor.
în psihologie noţiunea de „om" semnifică următoarele:
- „Om" - fiinţă biologică, pentru că este programat prin ereditate şi aşa cum spune un gânditor: „omul devine om pentru că se naşte om". Noţiunea de „om " semnifică apartenenţa la specia biologică „hommo sapiens" (om cu raţiune), făcând parte din clasa mamiferelor superioare. Particularităţile omului, ce-1 deosebesc de alte specii, sunt:
- mersul vertical;
- mâinile adaptate la muncă;
- creierul înalt dezvoltat, ce e capabil să reflecte realitatea în noţiuni şi s-o transforme conform trebuinţelor, intereselor şi idealurilor sale.
- „Om" - fiinţă psihologică, deoarece posedă cel mai înalt nivel de reflectare - conştiinţa explicită (reflexivă). Omul, fiinţa psihologică, posedă funcţii psihice superioare, posedă limbajul şi capacitatea de a cunoaşte lumea înconjurătoare, este dotat cu gândire, memorie şi voinţă.
- „Om" - fiinţă socială, este cea mai esenţială particularitate. Omul, în plan ontologic, fiind influenţat de mediul social, acumulează o experienţă socială, ce-1 transformă şi-1 influenţează mereu. Anume viaţa şi relaţiile sociale în care se încadrează omul, îl fac să devină tot mai mult un participant activ la activităţile sociale.
- „Om" - fiinţă culturală, deoarece este un purtător şi generator al valorilor culturale, al valorilor adevărului, binelui şi frumosului, călăuzindu-se după semnificaţii, credinţe şi idealuri, conferind un sens superior propriei vieţi.
Generalizând, menţionăm că „omul" este un sistem bio-psiho-socio-cultural, ce se constituie fundamental în condiţiile existenţei şi activităţii din primele etape ale dezvoltării individuale în societate.
Omul este şi poate fi privit ca o entitate, un tot unitar şi relativ autonom.
Termenul de individ desemnează „acea totalitate a elementelor şi însuşirilor fizice, biochimice, biologice şi psihofiziologice - înnăscute sau dobândite - care se integrează într-un sistem pe baza mecanismului adaptării la mediu". Desemnând unitatea integrativă indivizibilă rezultată în virtutea procesului vieţii şi a acţiunii legilor evoluţiei biologice, termenul individ se aplică tuturor organismelor vii. Fiind o entitate biologică şi o unitate structural şi funcţional indivizibilă, omul este primordial, un individ.
Individul este privit ca un purtător al însuşirilor genotipe generale distincte speciei, din care face parte, exemplar dintr-o categorie.
Individualitatea se referă, în schimb, la o realitate psihologică specială; la structurarea în interiorul individului a proceselor sale conştiente, a trăsăturilor psiho-fizice, a diferitelor însuşiri personale într-o formă unică, irepetabilă la ceilalţi.
în acest sens, fiecare om este o individualitate distinctă. Individualitatea omului se poate exprima în orice sferă a activităţii psihice: intelectuală, emotivă, volitivă, atitudinală. Originalitatea intelectului constă în modul deosebit de a percepe şi a înţelege, de a înainta şi a rezolva probleme. Individualitatea ca structură interioară caracterizează personalitatea mai amplu, mai concret şi totodată are loc deosebirea şi diferenţierea unei personalităţi de alta.
Persoana desemnează specificarea umană, deoarece numai oamenii pot fi numiţi astfel. Persoana, fiind o faţetă a personalităţii, o atitudine exterioară, care constă dintr-o totalitate de însuşiri, relaţii şi calităţi exterioare, indicând identitatea socială a individului.
„Persoana" este manifestarea actuală a omului într-o situaţie socială dată, manifestare, care se subordonează unui anumit rol, purtând un nume, o stare civilă şi fiind investită cu funcţii, datorii şi drepturi în grupul, în care activează.
Omul, ca persoană, îndeplineşte roluri şi dispune de statusuri sociale, deci el apare ca un personaj. Actor pe scena vieţii, fiecare îşi modelează structurile profunde de persoană după împrejurările, în care se află, şi dezvoltă comportamente conforme cu rolul / statutul său de părinte sau copil, profesor sau student, şef sau subordonat, producător sau consumator, şofer sau pieton, gazdă sau oaspete, profesionist sau nespecialist etc., de fiecare dată apărând ca un personaj mai mult sau mai puţin original.
O noţiune mult mai integră decât cele definite anterior este noţiunea de personalitate. Termenul de personalitate cuprinde întreg sistemul atributelor, structurilor şi valorilor, de care dispune o persoană. De aceea, personalitatea implică şi evaluări privind calităţile personale, rolurile şi statuturile, de care dispune respectiva persoană. Trebuie luat în consideraee şi nivelul suficient de maturitate socială. în acest caz, copilul mic (până la 3 ani) sau omul cu psihicul bolnav, bunăoară, nu pot fi consideraţi personalităţi.
Somitate este un mare specialist într-un anumit domeniu al ştiinţei; o personalitate extraordinară.