Personalitatea se caracterizează prin două trăsături fundamentale:
- prin stabilitate, ceea ce înseamnă o modalitate de exteriorizare şi de trăire interioară relativ neschimbată în timp. Cu toată plasticitatea şi modificarea manifestărilor psihice ale personalităţii, totuşi, foarte limpede rezultă o relativă constanţă a structurii sale psihice, ceea ce, în special, permite să se prevadă comportarea unei anumite personalităţi într-o situaţie dată.
- prin integrare (unitatej, deci prin formarea unei unităţi şi totalităţi psihice. Personalitatea omului e un tot întreg, unde fiecare trăsătură este indisolubil corelată cu altele şi se poate schimba complet dacă acest lucru îl cer raporturile cu alte trăsături ale personalităţii.
în descrierea ştiinţifică a personalităţii, psihologia apelează la conceptele de structură. Personalitatea ne apare ca un ansamblu de structuri.
Structura personalităţii după Rubinştein I.L. poate fi prezentată astfel:
- Orientarea personalităţii - se manifestă în trebuinţe, necesităţi, interese, idealuri, convingeri, motive dominante ale activităţii, în comportament, concepţia despre lume.
- Procese psihice şi activitatea cognitivă:
- cognitive (senzaţii, percepţii, memoria, gândirea, limbajul, imaginaţia);
- volitive (voinţa);
- afective (emoţiile şi sentimentele).
- Particularităţile individual-tipologice se manifestă în temperament, caracter şi aptitudini.
- Particularităţile morfofiziologice - includ particularităţile anatomo-fiziologice şi de vârstă, care sunt direct dependente de particularităţile funcţionale ale creierului.