Cuvântul „trăsătură" semnifică o componentă sau un detaliu al portretului sau fizionomiei.
Trăsătura caracterială poate fi definită drept structură psihică internă, care conferă constanţa modului de comportare a unui individ în situaţii sociale semnificative pentru el (spre deosebire de trăsătura temperamentală, care determină parametrii dinamico-energetici ai comportamentului în orice fel de situaţii).
Identificabile în desfăşurarea comportamentelor sociale, trăsăturile caracteriale se evaluează numai printr-o operaţie de comparaţie a unei persoane cu altele.
Trăsăturile caracteriale, asemenea celor temperamentale, au o dinamică polară, ele formând, de regulă, perechi antagonice (ex.: egoist - altruist, avar - cheltuitor, respectuos - nepoliticos, muncitor - leneş, curajos - laş etc.). Este important de subliniat faptul că la fiecare persoană se întâlneşte întreaga gamă de perechi, dar cu grade diferite de dezvoltare a fiecărei trăsături.
Astfel, în evoluţia sa, profilul caracterial va integra trăsături, care tind preponderent spre polul pozitiv sau preponderent spre cel negativ, luând aspectul unei balanţe cu 2 talere.
Modelul balanţei prezintă, după M. Zlate (1999), o întreită importanţă:
- „indică şi explică mecanismul psihologic al formării caracterului, forţa motrică a dezvoltării acestuia, care constă în principal în opoziţia dintre contrarii, în ciocnirea şi lupta lor";
- „sugerează interpretarea caracterului nu doar ca formându-se (din afară), nu doar ca rezultat automat şi exclusiv al determinărilor sociale, ci şi ca autoformându-se (din interior) cu participarea activă a individului."
- „conduce spre stabilirea unei tipologii caracteriale".
G.W. Allport (1981) împarte trăsăturile de personalitate în:
- comune, care îi apropie pe oameni şi după care pot fi găsite comparaţii intermediare;
- individuale, care diferenţiază o persoană de alta.
Trăsăturile individuale sunt la rândul lor:
- cardinale, dominante, cu semnificaţie majoră pentru individ, punându-şi amprenta pe fiecare act de conduită;
- centrale, numeric mai multe, care controlează o gamă întinsă de situaţii obişnuite, cotidiene;
- secundare, periferice, mai puţin active, exprimând aspecte mai puţin esenţiale ale activităţii şi conduitei individului.
Trăsăturile ca atare se formează şi se individualizează pe fondul interacţiunii conţinuturilor proprii diferitelor procese psihice - cognitive, afective, motivaţionale şi volitiv-valorizate de subiect şi implicate în determinarea atitudinii lui faţă de „obiectele sociale".
Trăsături de natură:
- cognitivă (reflexivitatea, obiectivitatea, spiritul critic);
- afectivă (timiditatea, sentimentalismul);
- motivaţională (lăcomia, avariţia);
- inter subiectivă (solicitudinea, spiritul de cooperare, spiritul de ajutorare, altruismul şi opusele lor);
- morală (bunătatea, cinstea, corectitudinea, demnitatea, modestia);
- voliţională (curajul, independenţa, perseverenţa, fermitatea, hotărârea, consecvenţa, autocontrolul).
Lista trăsăturilor este în realitate mai lungă, apreciindu-se că numărul lor depăşeşte cu mult zece mii. în continuare se explică faptul cum se formează trăsăturile de caracter, de ce nu există doi oameni cu caractere absolut identice?
Caracterul este o particularitate sau însuşire a personalităţii umane, care nu este înnăscută, ci dobândită în cursul vieţii, pe baza experienţelor sociale.
Nimeni nu se naşte harnic, sociabil, perseverent, modest etc., ci toate aceste trăsături se formează în cadrul relaţiilor sociale, în activitatea, pe care omul o desfăşoară în cadrul grupului social, ţinând seama de normele de convieţuire stabilite de acesta.
De aceea trăsăturile de caracter sunt supuse evoluţiei, având un conţinut mai sărac la vârstele mai mici şi mai bogat pe măsură ce omul înaintează în vârstă, iar experienţa sa dobândeşte dimensiuni mai ample.
La vârsta preşcolară se formează primele reprezentări, noţiuni, sentimente şi obişnuinţe de comportare civilizată, fapt care reprezintă premisele psihologice ale formării ulterioare a trăsăturilor de caracter.
în acest mod, se pun bazele unor trăsături incipiente de caracter: disciplina, prietenia, cinstea, spiritul de ajutor reciproc.
Vârsta şcolară mică este perioada, în care începe structurarea caracterului, organizarea şi conturarea următoarelor trăsături de caracter: dragostea faţă de muncă, umanismul, sociabilitatea, punctualitatea, perseverenţa, modestia.
în preadolescentă, caracterul este în plin proces de dezvoltare. Preadolescentul manifestă mult spirit de iniţiativă, nu lucrează la întâmplare, ci încep să-şi propună scopuri precise, concrete.
în adolescenţă trăsăturile de caracter ajung la o stabilitate şi o constanţă mai mare, deoarece tânărul a dobândit o experienţă de viaţă mai amplă, şi-a însuşit o serie de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, care îi influenţează substanţial conduita, făcând posibilă prevederea cu destulă siguranţă a modului său de comportare în diferitele situaţii create de mediul social.
Printre trăsăturile voluntare de caracter, care acum se dezvoltă rapid şi intens, cităm: orientarea spre scop, independenţa, spiritul de hotărâre, perseverenţă.
O mare importanţă în formarea caracterului o au acţiunile şi faptele în situaţiile de conflict, în funcţie de accesibilitatea conflictului psihologic. Cum arată cercetările acestor conflicte, schimbările caracterului în aceste momente sunt foarte adânci şi stabile.
Dar situaţiile critice se repetă pe parcursul întregii vieţi a omului. Noi pierdem prietenii cei mai buni, apropiaţii, suntem obijduiţi pe nedreptate, avem situaţii complicate la facultate, la serviciu etc. în fiecare caz, în funcţie de faptul cum şi la ce fel de faptă se va hotărî omul, rezultă cum se va forma caracterului lui de mai de departe. Noi singuri ne formăm caracterul cu faptele noastre pe parcursul vieţii.