Fiind o proprietate general-umană, creativitatea se prezintă în diverse forme şi se situează la diverse niveluri ierarhice.
Savantul american C.W. Taylor distinge cinci niveluri ale creativităţii:
- creativitatea expresivă;
- creativitatea productivă;
- creativitatea inventivă;
- creativitatea inovatoare;
- creativitatea emergentă.
Creativitatea expresivă - se manifestă liber şi spontan în desenele sau construcţiile copiilor preşcolari. Nu se pune problema, la acest nivel, de utilizare sau originalitate. Acest tip de creativitate reprezintă treapta de bază şi este un mijloc excelent de a cultiva aptitudinile creatoare, ce se vor manifesta ulterior.
Creativitatea productivă - este crearea de obiecte, specific muncilor obişnuite. Un dar sau o ţesătoare de covoare produc obiecte, a căror forma se realizează conform unei tradiţii, unei tehnici consacrate, aportul personal fiind redus. Este planul, la nivelul căruia ajunge orice om muncitor.
Creativitatea inventivă - presupune generarea de noi metode şi îndeplinirea artificială a unor noi funcţiuni. E vorba de inventatori, acele persoane, ce reuşesc să aducă ameliorări parţiale unei unelte, unui aparat, unei teorii contraversate.
în invenţie se introduc forme şi relaţii obiective, care sunt noi în raport cu dispozitivele tehnice preexistente.
într-o ţară mare, cum este Japonia, se înregistrează anual peste 100.000 de brevete de invenţii, ceea ce asigură un progres vizibil al producţiei.
Creativitatea inovatoare - implică modificările semnificative ale principiilor, care stau la baza unui domeniu.
Acest tip de creativitate o găsim la oamenii caracterizaţi ca fiind „talente". Ei realizează opere, a căror originalitate este remarcată pe plan naţional.
Creativitatea emergentă - este caracteristica geniului, a omului, care aduce schimbări radicale revoluţionare într-un anumit domeniu şi a cărui personalitate se impune de-a lungul mai multor generaţii.
Astfel a fost principiul evoluţionist al lui Darwin, relativitatea lui Einştein, etc. Este nivelul suprem şi cel mai elaborat al creativităţii.
Creativitatea este considerată o expresie a personalităţii, care presupune activităţi îndelungate şi eforturi deosebite.
Psihologul englez G. Wallas stabileşte patru stadii ale procesului de creaţie:
- Stadiul pregătitor - este o fază iniţială şi obligatorie. Orice act de creaţie presupune o preparaţie conştientă, adeseori intensivă şi de lungă durată. în perioada de preparare se delimitează scopul sau problema. în vederea rezolvării problemei, viitorul creator citeşte, discută, întreabă, adună informaţii, face observaţii, schiţează o ipoteză sau un proiect general.
La această etapă se produce o mobilizare a subiectului şi intervin schiţări de planuri, experimente mintale. Un rol important are capacitatea de mobilizare a subiectului pentru antrenarea şi menţinerea în procesul creator.
Problema devine obsedată, apar stări de tensiune, încordare, apare anxietatea specifică, frustrări.
- Stadiul incubaţiei - poate dura foarte mult, ani de zile! Este mai puţin vizibil în exterior. Incubaţia este răstimpul încercărilor, când nu se găseşte soluţia. Procesul de creaţie continuă să se desfaşoare în inconştient.
- Iluminarea (intuiţia) - este momentul fericit, când apare soluţia, momentul intuiţiei acesteia, al vizualizării obiectului creat. Este faza, în care se consideră că procesul de creaţie ajunge la punctul culminant. Ideea creării apare brusc. Se întâmplă ca gânditorul creator să descopere ceva diferit de ceea ce a căutat.
- Stadiul verificării (sau elaborării finale) este cea mai importantă. Soluţia identificată este verificată în practică şi apoi implementată. Este stadiul final, în care materialul brut, furnizat de inspiraţie, este finisat, creatorul verifică dacă iluminaţia a fost corectă, apreciază şi eventual revizuieşte ideea sau soluţia găsită.
Newton şi Darwin au elaborat şi verificat ani de zile teorii, a căror inspiraţie a fost poate rezultatul unor momente de scurtă durată.