Scolastica desemnează acea tendinţă din filosofie şi teologie care, începând din Evului Mediu, a încercat să explice şi să facă înţelese fenomenele supranaturale ale revelaţiei creştine cu ajutorul raţiunii umane. Acest curent care, de la mijlocul secolului al Xl-lea până în secolul al XV-lea, a fost un element dominant în instituţiile de învăţământ religios şi în universităţile Europei, avea ca scop principal alcătuirea unui sistem logic, în care să se reunească filosofia greacă şi romană cu învăţătura creştină. Interesul principal al scolasticii nu consta în descoperirea şi cercetarea unor fenomene noi, ci doar în explicarea cunoştinţelor deja dobândite în Antichitate în lumina dogmelor creştine. Întrucât în reprezentarea scolasticii Dumnezeu este izvorul adevărului şi al oricărei forme de cunoaştere, el nu se poate exprima în moduri diferite şi contradictorii. Orice contradicţie între raţiune şi revelaţia divină rezultă fie dintr-o folosire falsă a raţiunii, fie dintr-o interpretare greşită a învăţăturii creştine. În cazul imposibilităţii unei trăsături comune, se dă totdeauna prioritate credinţei, opinia teologilor fiind determinantă faţă de cea a filosofilor.