Sfântul Augustin sau Aurelius Augustinus (354-430 d. Hr.):
- Cele mai cunoscute lucrări ale sale Gândirea Sfântului Augustin pendulează între filosofia antică şi creştinism, între filosofie şi religie, între filosofie şi teologie [5]. Idei psihologice:
- Sufletul omenesc este de esenţă spirituală şi nemuritor, deşi legat de corp.
- Sufletul poate contempla în el ideile eterne care vin de la Dumnezeu. Aceasta este înţelepciunea.
- Nemurirea sufletului este asigurată de participarea la adevărurile şi valorile eterne.
- Între raţiune şi credinţă nu este nici contradicţie, nici ruptură. Cunoaşterea este însă subordonată credinţei.
- În sufletul omului poate fi descoperită imaginea Sfintei Treimi, ea fiind reprezentată prin trei facultăţi psihice principale: memoria, intelectul şi voinţa.
- Memoria deţine o putere miraculoasă, prin care spiritul se posedă şi se înţelege pe sine.
- Voinţa constituie temeiul personalităţii. Sfântul Augustin dezvoltă o adevărată doctrină care are în centru libera voinţă sau responsabilitatea personală pentru păcat: Pentru ca fiinţele umane să fie bune, ele trebuie să fie capabile să facă binele în locul „ne-binelui". Propria lor voinţă îi poate face să eşueze şi astfel apare Răul în lume. Eşecul voinţei poate fi cauzat de păcatul originar, care oferă dorinţei sexuale o putere atât de mare asupra oamenilor, încât aceştia nu mai au voinţa de a face binele. Plăcerea sexuală paralizează puterea gândirii raţionale şi sfidează voinţa.
- Sufletul poate fi cunoscut prin intelect. Intelectul este alcătuit din adevăr şi adevărul este nemuritor. Omul trăieşte pentru a şti, întrucât ştiinţa îi aduce lui fericirea: Dacă ceea ce cunoaşte el va dura în eternitate, înseamnă că si el va dura în eternitate.
În lucrarea Confesiuni, Sfântul Augustin analizează relaţia psihologică dintre a fi, a cunoaşte, a voi: ...Aş vrea ca oamenii să cugete adânc la următoarele trei chestiuni în ele însele, chiar dacă toate trei sunt foarte diferite de acea Treime; eu însă le spun lor unde anume să-şi exerseze puterea de judecată, să verifice şi să-şi dea seama cât de departe sunt ei de Ea. Ei bine, acestea trei sunt: a fi, a cunoaşte şi a voi. Căci eu exist, ştiu şi voiesc. Eu sunt cel care ştie şi vrea; şi ştiu că exist şi voiesc; şi vreau să exist şi să ştiu. Aşadar, în aceste trei stări ale fiinţei să încerce să vadă cel care este în stare cât este de inseparabilă viaţa, deşi există şi într-un mod separat o singură viaţă, o singură minte şi o singură fiinţă; astfel spus, cât de inseparabilă este fiecare distincţie, în ciuda faptului că distincţia există. Cu tot curajul să stea fiecare în faţa lui însuşi, să-şi încordeze atenţia asupra sa, să vadă...
Dar dacă el va fi aflat ceva asemănător în aceste trei stări, şi-mi va fi spus ce anume, să nu creadă totuşi că are vreun acces la Taina aceea care se află deasupra tuturor acestora şi care există într-un mod neschimbător, care este fără să se schimbe, care ştie fără să se schimbe şi care vrea fără să se schimbe...