Abu Ali al-Hasan Ibn ali-Haytham (lat. Alhazen) - (965-1039) - savant arab. Printre domeniile în care a adus contribuţii, putem enumera: filosofia, teologia, matematica, fizica, astronomia, optica, anatomia, oftalmologia şi multe altele (ştiinţa în general). Studiind structura ochiului, a explicat logic, medical, matematic structura ochiului şi senzaţiile vizuale. Astfel, o părticică mică a activităţii psihice umane (senzaţia vizuală) a fost explicată pe cale ştiinţifică.
Abu 'Alî al-Husayn ibn 'Abd Allah ibn Sînă al-Balkhî (lat. Avicenna) (980, Uzbekistan -1037, Iran). Era denumit de arabi „al treilea Aristotel". A fost filosof, scriitor şi medic, fiind interesat de mai multe domenii, printre care astronomia, alchimia, chimia etc.
Idei psihologice:
- Avicenna a identificat 4 tipuri principale de caracter uman: fierbinte, rece, uscat şi umed. Aceste tipuri în psihologia modernă corespund temperamentelor.
- Studiul emoţiilor joacă, de asemenea, un rol important în scrierile lui Ibn Sina. El le-a privit ca mecanisme care animă sufletul, influenţând corpul uman. Emoţiile, în opinia sa, sunt capabile să influenţeze un individ, provocând anumite schimbări.
- Avicenna a fost cel care a descris pentru prima dată metoda psihodiagnosticului, caracterizată printr-o creştere a ritmului cardiac atunci când este expusă unor factori externi. De asemenea, a realizat primele experimente în psihologia emoţiilor. Spre exemplu, experimentul cu doi berbeci. Esenţa experimentului a fost să hrănească doi berbeci asemănători cu acelaşi aliment. Dar unul dintre ei a mâncat în condiţii normale, iar lângă celălalt era plasată o cuşcă cu un lup. In urma experimentului, al doilea berbec a pierdut în greutate şi a murit. Cauza a fost infarctul miocardic. Astfel, Avicenna a demonstrat modul în care dimensiunea psihică (stresul) o influenţează puternic pe cea corporală.
- Cercetează aspecte ale manifestării bolii la diferite vârste, evidenţiind diferenţele dintre ele şi etapele dezvoltării ontogenetice, fundamentând astfel psihologia vârstelor.
Toma d'Aquino (1225-1274) - prinţul filosofiei scolastice
Numit şi „Doctor Angelicus", a fost cel mai de seamă reprezentant al scolasticii catolice. A căutat să unească filosofia aristotelică cu religia, impunând doctrina cea mai complexă şi coerentă cu o mare influenţă în Evul Mediu (în lumea catolică - până azi). Este creatorul primului sistem filosofic original de amploare apărut în lumea Occidentului creştin. Toma D'Aquino a fost filosoful prin excelenţă al bisericii creştine, scrierile sale însumând peste 1000 de pagini.
Idei psihologice:
- Sufletul este o „formă spirituală" de grad inferior, fiind energia care dă viaţă.
- Facultăţile sufletului omenesc sunt: vegetativă (de creştere); senzitivă (simţire); apetitivă (virtute); locomotoare (mişcare); intelectuală (raţiune).
- Cele două puteri principale ale sufletului omenesc sunt intelectul şi voinţa.
- Toate cunoştinţele sunt dobândite prin intermediul simţurilor, dar informaţiile obţinute pot fi înţelese numai prin acţiunea intelectului, care ridică în acelaşi timp gândirea spre înţelegerea unor realităţi imateriale, cum ar fi sufletul uman, îngerii sau Dumnezeu.
- Toma d'Aquino face în acest sens distincţie între intelectul pasiv, care primeşte dinafară imagini şi impresii, având puterea de a le păstra şi folosi şi intelectul activ, înzestrat cu capacitatea de abstractizare şi generalizare [5].
- Ordinea progresivă a formelor - dezvoltarea - depinde de Divinitate (spre deosebire de concepţia lui Aristotel, conform căreia organizarea este intrinsecă naturii).
- Factorul de conştiinţă face posibil ca senzaţia să se producă fără prezenţa nemijlocită a obiectului de reflectat. În acest fel, obiectul reflectat senzorial (sau mental) devenea ceva real şi adevărat datorită intervenţiei unui factor divin.
- Credinţa primează, ea revelează adevărul. Raţiunea poate înţelege şi explica multe adevăruri, dar îşi are propriile limite.