Categorie: Psihologie
Accesări: 528

Raţionalism este concepţia care afirmă că adevărul trebuie să fie determinat prin forţa raţiunii şi nu pe baza credinţei sau a dogmelor religioase. Raţionaliştii susţin că raţiunea este sursa întregii cunoaşteri. Forma raţionalismului absolut este: Ceea ce este raţional este real si ceea ce este real este raţional.

Raţionalismul lui René Descartes (1596-1650) Biografia (studiu independent): A decis să se îndoiască de toate, mai ales de dogmele şi învăţăturile trecutului, şi să accepte drept adevărate lucrurile de care putea fi absolut sigur: „Mă îndoiesc, deci gândesc, gândesc deci exist".

A încercat să rezolve problema corp-minte. A acceptat poziţia despre natura distinctă a acestora, menţionând că nu doar mintea influenţează corpul, ci şi corpul influenţează mintea, mai mult decât se crezuse înainte.

Prin abordarea dualităţii minte-corp, Descartes redirecţionează preocupările cercetătorilor de la concepţia teologică abstractă despre suflet către studiul ştiinţific al minţii şi al proceselor sale. Rezultatul a fost că metodele de investigaţie au evoluat de la analiza metafizică subiectivă către observaţia obiectivă şi experiment. În vreme ce despre natura şi existenţa sufletului oamenii puteau doar specula, operaţiile şi procesele minţii puteau fi observate [8].

Teoria sa despre funcţionarea corpului omenesc constituie un precursor al psihologiei comportamentale moderne de stimul-răspuns.

...întrucât mintea gândeşte, percepe şi voieşte, trebuie să influenţeze şi să fie influenţată de corp. De pildă, când mintea decide în privinţa deplasării dintr-un loc în altul, hotărârea e pusă în practică de muşchi, tendoanele şi nervii corpului. La fel, când corpul e stimulat - de exemplu

de lumină sau căldură - mintea va fi cea care cunoaşte şi interpretează aceste date senzoriale, determinând răspunsul potrivit. Mintea conţine două tipuri de idei: derivate şi înnăscute. Ideile înnăscute sunt cea de Dumnezeu, şinele, perfecţiune şi infinitatea. Ideile derivate sunt produse ale experienţelor sensibile, datorate influenţei stimulilor externi.

Opera lui Descartes a funcţionat ca un catalizator pentru mai multe tendinţe ce vor converge în noua psihologie. Contribuţiile sale sistematice includ: concepţia mecanicistă despre corp, teoria actului reflex, interacţiunea corp-minte, localizarea funcţiilor mentale în creier, doctrina ideilor înnăscute [8].

Baruch Spinoza (1632-1677) şi concepţia sa rationalistă

Spre deosebire de Descartes, care credea în libera voinţă, Spinoza considera că toate evenimentele mentale, ca şi cele ale lumii reale, au o cauză anume, care a fost produsă de o cauză precedentă ş.a.m.d., fiind astfel un determinist convins [6].

Dumnezeu este identificat cu actul cunoaşterii. În Univers nu ar exista decât o singură substanţă absolut infinită, pe care el o numeşte „Dumnezeu sau natură" şi care constituie propria sa cauză.

Sursă de energie pentru psihicul uman este afectivitatea: „ Oamenii sunt supuşi afectelor, pasiunilor, ca într-o robie inevitabilă, deci omul nu poate fi liber. Totuşi, libertatea este posibilă prin intermediul cunoaşterii. Când dorim să scăpăm de tristeţe sau ignoranţă, trebuie să ne perfecţionăm intelectul, singura cale care duce spre fericirea omului. Când cunoaşterea adevărului devine o pasiune, cea mai puternică dintre toate, atunci omul devine liber".