Psihologie

Asociaţionismul este o concepţie psihologică răspândită mai ales între secolele XVII şi XIX, ce porneşte de la ideea că activitatea psihică are un suport material, explicând-o prin asociaţiile dintre diverse stări şi fenomene psihice elementare.

Aristotel abordase deja în Antichitate subiectul asociaţiei, stabilind că memoria se bazează pe trei tipuri de asociere: prin asemănare, contrast sau contiguitate. Asociaţioniştii au făcut pasul înainte, văzând în asociaţie actul psihic fundamental şi unic, apt să servească drept principiu explicativ al activităţii psihice. De la simplu la complex, totul este rezultatul asocierilor succesive. Percepţiile sunt formate prin asocierea senzaţiilor; reprezentările constituie o sumă de percepţii; asocierea selectivă a reprezentărilor formează conceptele care conduc la judecăţi etc. [3].

Urmând această cale, activitatea psihică devine un fel de mecanică sufletească, în care senzaţiile dau naştere, prin combinaţiile lor variate, prin asocierile lor multiple, stărilor sufleteşti mai complexe.

David Hume (1711-1776): asociaţii şi habitudine Idei cu conotaţie psihologică:

• Mintea îşi construieşte ideile complexe prin asocierea ideilor simple.
• D.Hume considera că „există în spiritul nostru un principiu de legătură care este principiul asociaţiei". Cursul ideilor, succesiunea, legătura, combinarea lor sunt comandate de acest principiu al asociaţiei.
• Există trei legi ale asociaţiei: asemănarea, contiguitatea temporală sau spaţială şi cauzalitatea (relaţia cauză - efect). Hume omite asociaţia prin contrast existentă la Aristotel.

Asociaţia, după D.Hume, este „un fel de atracţie care produce în lumea spiritului efecte tot atât de extraordinare ca şi gravitaţia în lumea corpurilor".

În concepţiile sale, el analizează habitudinea (obişnuinţa). Prin habitudine impresiile şi ideile asociate sunt legate în agregate şi unităţi, în care detaliile originale se pierd. Ideile complexe, care se contopesc graţie habitudinii, capătă unitatea şi certitudinea unor idei clare, distincte şi originea lor din impresii şi reprezentări rămâne ascunsă. Astfel ne putem imagina cum arată un anumit oraş chiar dacă nu l-am văzut niciodată. Ideea noastră este mijlocită şi are la bază experienţa noastră de a fi perceput alte oraşe de dimensiuni asemănătoare.

Hume presupunea că toate trăirile afective „sunt întemeiate pe durere şi plăcere". El credea că emoţii precum bucuria, dorinţa şi speranţa derivă din plăcere, în timp ce enervarea, dispreţul şi frica derivă din durere.

Fragment din Tratat asupra naturii umane, de David Hume. Despre asocierea ideilor:

„Este evident că există un principiu al asociaţiei intre diferitele gânduri sau idei ale spiritului şi că, atunci când acestea se înfăţişează memoriei sau imaginaţiei, ele se introduc unele pe altele cu o anumită metodă şi regularitate. în reflecţiile sau conversaţiile noastre cele mai serioase acest lucru este uşor de observat, încât orice gând care întrerupe şirul firesc sau înlănţuirea ideilor este de îndată remarcat şi înlăturat. Şi în reveriile noastre cele mai dezordonate şi rătăcitoare, ba chiar şi în visele noastre, vom găsi, dacă reflectăm, că imaginaţia nu se desfăşoară cu

totul întâmplător şi că se mai păstrează încă o conexiune, între diferitele idei, care se succed unele după altele. Daca s-ar transcrie cea mai incoerentă şi mai liberă conversaţie, s-ar observa imediat ceva care leagă intre ele părţile ei. Sau, acolo unde această înlănţuire lipseşte, persoana care a rupt firul discuţiei va putea, totuşi, să va informeze că in mintea ei s-a desfăşurat o succesiune de gânduri care a îndepărtat-o treptat de la subiectul conversaţiei".

David Hartley (1705-1757), filosof englez.

Idei cu conotaţie psihologică:

• Legea fundamentală a asocierii este contiguitatea, care explică memoria, raţionarea, emoţia, activitatea voluntară şi cea involuntară.
• Ideile sau senzaţiile care se produc împreună, simultan sau succesiv, sunt asociate, aşa încât apariţia uneia este pusă în legătură cu apariţia celeilalte.
• Pentru ca asocierea să se formeze, este necesară repetarea senzaţiilor şi ideilor.
• Toată cunoaşterea este derivată din experienţa vehiculată de simţuri; nu există asocieri înnăscute şi nici vreo cunoaştere cu care să fim înzestraţi din naştere. Pe măsură ce copiii cresc şi acumulează o varietate de experienţe senzoriale, se stabilesc serii de conexiuni mentale din ce în ce mai complexe. În acest mod se dezvoltă sistemul de gândire.
• A propus un sistem de clasificare a plăcerilor şi durerilor. El a identificat şapte surse de durere şi de plăcere: de la simţurile externe, imaginaţie, părerile altora despre noi, posedarea mijloacelor de a fi fericit, mila sau empatia pentru trăirile altora, relaţia noastră cu Divinitatea, deschiderea noastră morală spre bine şi frumos sau spre rău şi urât. Fiind un om credincios, Hartley credea că cele mai mari plăceri derivă din ultimele trei categorii.

• Asociaţionismul lui Hartley a fost complinit de o neurofiziologie inspirată de fizica newtoniană. Newton afirmase că informaţia provenită de la simţuri este transmisă creierului prin nişte vibraţii care pornesc din fibrele nervoase. Hartley a extins ideea, afirmând că vibraţiile de la simţuri pot determina vibraţii mai mici (asociaţii) care persistă după contactul cu stimulul iniţial, fundamentând memoria.

James Mill (1773-1836), istoric, economist, teoretician politic şi filosof.

Idei psihologice / Mintea ca maşină

• Mintea omului nu e nimic altceva decât o maşină, funcţionând în mod predictibil şi mecanic ca un ceas.
• Pentru a înţelege fenomenele complexe, este necesar să le descompunem în cele mai mici părţi ale lor.
• Întreaga cunoaştere este derivată pornind de la senzaţii, prin asociere, care generează idei complexe de nivel superior.
• Mintea nu are funcţie creativă, asocierea fiind un proces pasiv şi automat, iar ideile ce rezultă vor fi simple acumulări sau însumări ale elementelor mentale individuale [8]. John Stuart Mill (1806-1873), filosof britanic, economist politic şi funcţionar public.

Idei psihologice / Chimia mentală:

• A contestat perspectiva mecanicistă a tatălui său, James Mill (care considera mintea ca fiind pasivă), argumentând rolul activ al minţii în asocierea ideilor.
• Ideile complexe sunt mai mult decât suma părţilor componente. De ce? Fiindcă dobândesc anumite calităţi noi ce nu se regăsesc în ideile simple. Spre exemplu, un amestec proporţional de hidrogen şi oxigen produce apă, substanţă cu proprietăţi care nu caracterizează niciunul dintre cele două elemente.

La fel, ideile complexe formate prin combinarea ideilor simple dobândesc anumite proprietăţi ce nu caracterizează componentele. Mill a numit această abordare a asocierii ideilor „chimie mentală".

• A susţinut posibilitatea studiului ştiinţific al minţii.