Descoperirile din cadrul unei ştiinţe se pot efectua adesea numai după ce invenţiile într-un domeniu conex au permis explorarea unor câmpuri problematice până atunci necunoscute. Astfel, progresele fiziologiei se datorează în mare măsură paşilor gigantici făcuţi de fizică în domeniul optic (microscopul) şi electric. Psihologia, nici ea nu ar fi putut deveni ştiinţă, decât după ce alte ştiinţe, printre care fiziologia, au atins un anumit nivel de maturizare. De aceea, primii psihologi au fost fizicieni şi fiziologi, fundamentând, pentru început, psihofizica şi psihofiziologia.
Psihofizica - curent ştiinţific ce studiază pe cale experimentală raporturile cantitative dintre intensitatea stimulilor fizici şi intensitatea stărilor psihice corespunzătoare, dând o formulare matematică concluziilor obţinute.
Psihofizica a încercat să înţeleagă interacţiunea dintre minte şi lumea fizică. De exemplu, în ce fel este transmisă lumina în experienţă mentală? Psihofizicienii erau interesaţi în a afla modul în care informaţia din lumea fizică (spre ex., lumina, sunetul) este transformată în experienţă mentală (percepţia luminii şi a sunetului). Folosind instrumentele disponibile la mijlocul secolului al XIX-lea, psihofizicienii au încercat să răspundă la unele întrebări, precum:
- Care este cea mai mică unitate de energie pe care o persoană o poate detecta? De exemplu, care este cea mai slabă lumină ce poate fi detectată de către ochi?
- Care este cea mai mică modificare de energie pe care o persoană o poate simţi? De exemplu, care este cea mai mică modificare a intensităţii sunetului pe care o persoană o poate percepe?
Psihofiziologia este ştiinţa care studiază relaţiile dintre creier şi activitatea psihică, pentru a descoperi mecanismele fiziologice ale comportamentului. În secolele al XVIII-lea şi al XlX-lea fiziologia făcea câteva descoperiri despre sistemul nervos care permiteau explicarea proceselor psihice inferioare (percepţiile, reflexele) şi a mişcărilor voluntare simple. Perfecţionarea instrumentelor de măsură a fiziologiei senzaţiilor şi sistemului nervos au dus la primele paradigme experimentale psihofiziologice [3].
„Psihofiziologie" (DEX) - parte a psihologiei care se ocupă cu studierea proceselor psihologice în raport cu procesele fiziologice din organism, în special cu cele din sistemul nervos central.
Patru oameni de ştiinţă pot fi creditaţi ca primii care au aplicat minţii metoda experimentală, subiect al noii psihologii: Hermann von Helmholtz, Ernst Weber, Gustav Teodor Fechner şi Wilhelm Wundt. Cu toţii erau savanţi germani, care se specializaseră în psihofizică şi psihofiziologie, fiind la curent cu impresionantele evoluţii din ştiinţa modernă.
De ce în Germania?
Secolul al XIX-lea a însemnat dezvoltarea ştiinţei în Europa de Vest, mai ales în Anglia, Franţa şi Germania. Nicio naţiune nu deţinea monopolul asupra entuziasmului, conştiinciozităţii sau optimismului cu care instrumentele ştiinţifice erau utilizate într-o multitudine de domenii de cercetare. De ce atunci psihologia experimentală a debutat anume în Germania? Răspunsul trebuie căutat
în anumite caracteristici singulare, care au făcut din Germania un teren mai fertil pentru noua psihologie [6]:
- Abordarea germană a ştiinţei. (Studiu independent);
- Mişcarea de reformă din universităţile germane. (Studiu independent)
Hermann von Helmholtz (1821-1894)
Cercetător prolific în domeniul fizicii şi fiziologiei, a fost unul dintre cei mai importanţi oameni de ştiinţă ai secolului al XIX- lea. Scrierile sale, împreună cu cele ale lui Fechner şi Wundt, au fost esenţiale pentru începuturile psihologiei ştiinţifice. El a pus accentul pe o abordare mecanicistă şi deterministă, presupunând că organele de simţ ale omului funcţionează asemenea unor maşini. Îi plăceau şi analogiile tehnice, comparând, de pildă, transmiterea impulsurilor nervoase cu funcţionarea unui telegraf.
Contribuţiile lui Helmholtz: impulsul nervos, vederea si auzul [6, 4]
- A fost primul care a realizat o măsurare empirică a vitezei cu care se deplasează impulsurile nervoase.
- A cercetat stabilirea timpilor de reacţie din nervii senzitivi ai subiecţilor umani, studiind circuitul complet, care porneşte cu stimulare a organului de simţ şi se termină cu răspunsul motor. Rezultatele au pus în evidenţă diferenţe mari între răspunsurile individuale, dar şi diferenţe în cazul aceleiaşi persoane de la o testare la alta, fapt ce a indicat necesitatea explicării acestora din punct de vedere psihologic.
- Psihologia, în viziunea lui Helmholtz, avea bază în fiziologie care, la rândul ei, era fundamentată în fizică şi chimie. Helmholtz considera că legea conservării energiei se aplică organismelor vii la fel ca şi fenomenelor fizice şi nu există energii necunoscute care să activeze organismul uman.
- Din punct de vedere psihologic, tratează subiecte precum iluziile, percepţia adâncimii şi vederea colorată (Teoria tricromatică a vederii).
- Optează pentru minimalizarea rolului caracterelor înnăscute în favoarea rolului experienţei anterioare în reflectarea senzorială.
- Accentuează faptul că reflectarea senzorială depinde de obiectul de reflectat, spre care este îndreptată modalitatea senzorială.
- Exemple: demonstrează că o simplă contracţie a muşchilor poate genera o creştere subtilă a temperaturii; energia totală pe o anumită perioadă de timp este legată de modul în care organismul metabolizează mâncarea etc.
Ernst Heinrich Weber (1795-1878), medic german. Cercetările lui Weber marchează prima demonstraţie experimentală sistematică a conceptului de prag (punctul de la care efectul psihologic începe să fie produs). Sfera sa prioritară de cercetare era fiziologia organelor de simţ, domeniu în care a avut contribuţii remarcabile.
Exemple de experimente: Subiecţilor li se cere să ridice două greutăţi - o greutate standard si una comparabilă - si să semnaleze dacă vreuna părea mai grea decât alta sau, fără să privească la dispozitiv (care seamănă cu un compas pentru desen), să spună dacă simt pe piele un punct de presiune sau două. Când cele două puncte de presiune sunt apropiate, subiecţii afirmă că sunt atinsi doar într-un singur punct. Pe măsură ce distanţa dintre cele două surse ale stimulării creste, subiecţii se declară nesiguri dacă au una sau două senzaţii. In final, se ajunge la o distanţă la care subiecţii raportează că sunt atinsi în două puncte distincte... Această procedură evidenţiază pragul diferenţial între două puncte, adică intervalul pornind de la care cele două surse separate de stimulare pot fi distinse.
- Weber a propus o proporţie constantă pentru diferenţele minime sesizabile dintre doi stimuli, ce ţin de fiecare dintre simţurile omului.
- Studiile lui Weber au arătat că nu există o corespondenţă directă dintre un stimul fizic şi percepţia pe care o avem despre el.
- Cercetările lui Weber cu privire la praguri şi măsurarea senzaţiilor au fost capitale pentru noua psihologie, influenţând până astăzi fiecare aspect al ei.
Gustave Theodor Fechner (1801-1887), medic, fizician, psihofiziolog, filosof german. A frecventat cursurile de fiziologie ale lui E.Weber.
Biografia (studiu independent): familie, studii, cercetări, tulburări de vedere, lucrări.
Considera că conexiunea dintre minte şi corp ar putea fi găsită în relaţia cantitativă dintre senzaţia mentală şi stimulul material. Potrivit lui Fechner, creşterea intensităţii stimulului nu produce creşterea proporţională a intensităţii senzaţiei. Mai degrabă, o serie geometrică defineşte stimulul, iar o serie aritmetică defineşte senzaţia.
Adăugarea sunetului unui clopot la cea a altui clopot produce o creştere mai importantă a senzaţiei decât adăugarea unui clopot la un grup de zece, spunea Fechner. Prin urmare, efectele intensităţii stimulului nu sunt absolute, ci sunt în raport cu cantitatea senzaţiei deja prezente. Astfel, devine posibilă formularea unei relaţii cantitative sau numerice între lumea mentală şi cea materială. Fechner a aruncat o punte peste graniţa ce despărţea corpul de minte, punându-le într-o relaţie empirică şi făcând posibile experimentele la nivelul minţii.
Fechner a efectuat cercetări asupra pragului absolut (punct al intensităţii sub care nu este raportată nicio senzaţie şi peste care subiecţii simt senzaţii) şi a pragului diferenţial al senzaţiei (cea mai mică modificare a stimulului care dă naştere unor schimbări la nivelul senzaţiei).
Senzaţiile, a argumentat el, fiind astfel reprezentare de numere, psihologia poate deveni o ştiinţa exactă.
Extras din lucrarea Elemente de Psihofizică (1860), de Gustav Fechner
...Psihofizica trebuie înţeleasă aici ca o teorie exactă cu privire la relaţiile de dependenţă funcţională dintre corp şi suflet, sau, mai general, dintre material şi mental, dintre lumea fizică şi cea psihologică.
Considerăm drept mental, psihologic sau aparţinând sufletului tot ce poate fi constatat prin observaţii introspective, sau care poate fi dedus din acestea. Drept trupesc, corporal, fizic sau material va fi tot ce poate fi observat din exterior sau obţinut pornind de la observaţii.
Pe scurt, psihofizica se referă la fizic din perspectiva chimiei şi a fizicii şi la psihic în sensul psihologiei experimentale, fără să facă referinţă nicidecum la natura corpului sau sufletului dincolo de fenomenal în sens metafizic...
