Pe la mijlocul secolului al XlX-lea, metodele ştiinţelor naturii au început să fie folosite pentru a investiga fenomene eminamente mentale. Au fost dezvoltate tehnici, s-au construit dispozitive, s-au scris cărţi importante, iar interesul larg rămânea prezent. Filosofii empirişti britanici subliniau importanţa simţurilor, iar oamenii de ştiinţă germani descriau cum funcţionau acestea. Spiritul pozitivist al
timpurilor, Zeitgeist-ul, încuraja convergenţa acestor două curente de gândire. Lipsea, totuşi, încă o personalitate care să le înmănuncheze, pentru a crea noua ştiinţă. Acest pas final va fi făcut de Wilhelm Wundt.
W.Wundt a fost întemeietorul psihologiei ca disciplină academică formală. El a creat primul laborator, a editat prima revistă şi a dat naştere psihologiei experimentale ca ştiinţă. Domeniile pe care le-a investigat - senzaţia şi percepţia, atenţia, sensibilitatea, reacţia şi asocierea - au devenit capitole de bază în manuale ce rămâneau a fi scrise. Faptul că o parte însemnată din istoria psihologiei de după Wundt a ajuns să fie caracterizată de opoziţia faţă de vederile sale psihologice, nu -i diminuează cu nimic importanţa sau realizările ca fondator.
De ce i-a revenit lui Wundt si nu lui Fechner rolul de întemeietor al noii psihologii?
Răspunsul stă în natura procesului prin care este fondată o şcoală de gândire. Întemeierea este un act deliberat şi intenţionat. Ea presupune capacităţi personale şi caracteristici care diferă de cele necesare pentru contribuţiile ştiinţifice strălucite. Contribuţia lui Wundt la întemeierea psihologiei moderne nu se datorează neapărat vreunei descoperiri ştiinţifice unice, ci mai ales promovării sale curajoase sau valorificării ideii de experiment sistematic. De aceea, întemeierea este diferită de concepere, dar fondatorii şi creatorii sunt, dimpotrivă, esenţiali pentru constituirea unei ştiinţe, la fel de indispensabili ca arhitectul şi constructorul pentru ridicarea unei case.
Fechner voia să înţeleagă relaţia dintre lumea mentală şi cea materială, el nu încerca să întemeieze o nouă ştiinţă. În schimb, Wundt şi-a propus să edifice în mod deliberat o nouă ştiinţă. În prefaţ a la prima ediţie a Principiilor de psihologie fiziologică (1873-1874) el scria: „Lucrarea pe care o prezint aici publicului reprezintă o încercare de a marca un nou domeniu al ştiinţei", având drept scop promovarea psihologiei ca ştiinţă independentă [6].
Wilhelm Maximilian Wundt (1832-1920) - psiholog, fiziolog şi filosof german, întemeietor al psihologiei ca ştiinţă autonomă, fondator al primului laborator de psihologie experimentală şi primul care a utilizat metoda experimentală a introspecţiei.
Date biografice (studiu independent): strămoşi cu renume, părinţi, copilărie solitară, performanţe şcolare precare, studii la medicină, activitate profesională, primele experimente psihologice, lucrări publicate, fondator al primului laborator de psihologie, Leipzig, 1879.
Laboratorul de Psihologie experimentală
Wundt şi-a început faza cea mai lungă şi mai importantă a carierei sale în 1875, când a devenit profesor la Universitatea din Leipzig, unde a avut o activitate prodigioasă vreme de 45 de ani. In 1879 a pus bazele primului laborator de psihologie, iar în 1881 a lansat revista Studii filosofice, publicaţie oficială a noului laborator şi a noii ştiinţe. Intenţiona s-o numească Studii psihologice, dar din cauza că exista deja o revistă cu acest nume care se ocupa de ocultism şi probleme spirituale, s-a răzgândit. In 1906 Wundt a putut să schimbe denumirea revistei în Studii psihologice. Dotată cu un manual, un laborator şi cu o publicaţie academică, psihologia putea acum să se afirme.
Subiectul psihologiei lui Wundt era conştiinţa.
Intrucât s-a axat asupra capacităţii de autoorganizare a minţii, Wundt şi-a numit sistemul voluntarism, referindu-se la capacitatea voinţei de a organiza conţinuturile minţii în procese de gândire de nivel superior.
Potrivit lui Wundt, psihologii ar trebui să se ocupe mai degrabă de studiul experienţei nemijlocite, decât de cea mijlocită. (Experienţa nemijlocită e obiectivă, nealterată de nicio interpretare personală, iar cea mijlocită presupune implicarea perceperii subiective pe baza experienţei, preferinţelor etc.)
Metoda psihologiei ştiinţifice trebuie să presupună observarea experienţei conştiente şi să implice necesarmente introspecţia - percepţia internă, examinarea propriilor stări mentale.
Introspecţia era realizată conform regulilor şi condiţiilor explicite ale lui Wundt:
- Observatorul trebuie să fie capabil să determine când trebuie să aibă loc procesul;
- Observatorul trebuie să fie pregătit sau cu „atenţia trează";
- Observaţia trebuie să poată fi repetată;
- Condiţiile în care este derulat experimentul trebuie să poată fi modificate, astfel încât stimulii să poată fi variaţi, de o manieră controlată.
Pentru obţinerea rezultatelor riguroase şi obiective, observatorilor li se cerea să realizeze uriaşul număr de 10000 de observaţii introspective înainte de a fi consideraţi suficient de pregătiţi pentru a furniza date valide pentru cercetarea de laborator gândită de Wundt. Printr-o astfel de pregătire persistentă şi repetitivă, subiecţii trebuiau să devină capabili să realizeze observaţii mecanic, reperând uşor experienţa conştientă ce trebuia observată. în teorie, observatorii formaţi ai lui Wundt nu au nevoie de răgaz - ca să se gândească sau să reflecteze asupra procesului (şi să introducă posibile interpretări personale) - ci îşi descriu experienţa conştientă aproape imediat şi automat [6]. Programul de cercetări al lui W.Wundt avea trei obiective:
- Analiza proceselor conştiente ca elemente;
- Descoperirea modurilor în care aceste elemente se leagă unele cu altele în formaţiuni complexe;
- Determinarea mecanismelor fiziologice ale conexiunilor.
În perioada 1900-1920 a realizat o lucrare în 10 volume - Psihologie culturală.
Analiza productivităţii sale ştiinţifice a arătat că între 1853 şi 1920 a scris 54000 de pagini, adică 2,2 pagini pe zi. Visul său din copilărie de a deveni un scriitor celebru se realizase.
Laboratorul lui Wundt şi reputaţia sa din ce în ce mai mare atrăgeau la Leipzig un mare număr de studenţi care doreau să lucreze cu el. Printre aceştia se găseau mulţi „deschizători de drumuri", care aveau să deschidă laboratoare de psihologie în Statele Unite, Italia, Rusia, Japonia, România etc.