Structuralismul şi contribuţia sa în psihologie

Structuralism - curent psihologic timpuriu, care susţinea posibilitatea analizei experienţei conştiente prin intermediul introspecţiei.

Structuralismul a exercitat o puternică influenţă asupra gândirii psihologice spre sfârşitul secolului al XlX-lea - începutul sec. XX. Specificul acestui curent este că propune drept obiect de studiu al psihologiei elementul de conştiinţă, metoda de cercetare a acesteia fiind introspecţia.

Ideile lui W. Wundt au fost popularizate şi modificate în America de unul dintre elevii săi, E.B. Titchener, care a numit concepţia lui Wundt structuralism. Prin urmare, există similitudini între psihologia lui Wundt şi cea a lui Titchener, dar există şi anumite diferenţe:

Wundt identificase elementele sau conţinuturile conştiinţei, însă preocuparea sa de căpătâi era legată de organizarea acestora, astfel spus, de sinteza lor în procese
cognitive superioare prin apercepţie (apercepţie - proces mintal care constă în integrarea percepţiilor în experienţa individuală anterioară). In opinia lui Wundt, care contrasta cu explicaţiile pasive mecaniciste propuse de majoritatea empiriştilor si asociaţioniştilor britanici, mintea are puterea de a organiza voluntar elementele mentale.

Titchener s-a concentrat asupra elementelor de conţinut din minte si aglutinării lor mecanice prin procesul de asociere, însă a renunţat la doctrina apercepţiei a lui Wundt. Cercetările lui Titchener s-au concentrat asupra elementelor înseşi. Potrivit lui, sarcina fundamentală a psihologiei este să descopere natura experienţelor elementare conştiente - să analizeze conştiinţa la nivelul părţilor ce o alcătuiesc şi astfel să-i determine structura.

Edward Bradford Titchener (1867 - 1927)

• S-a născut în Marea Britanie, a studiat la Oxford, luându-şi doctoratul la Leipzig.
• În 1882 a fost numit asistent şi ulterior profesor la Universitatea Cornell din SUA.
• A fost editor al revistei „American Journal of Psychology".
• A fondat Societatea de Psihologie Experimentală, în anul 1904.
• A fost interesat de omul normal şi a validat introspecţia ca metodă de cercetare.
• A fondat Şcoala psihologică cunoscută sub denumirea de Structuralism, fiind o continuare a cercetărilor anterioare din Europa.

Şcoala structuralistă a lui Titchener

E.Titchener a fost unul dintre discipolii cei mai credincioşi ai lui Wundt. În SUA la Universitatea Cornell avea să construiască ceea ce criticii lui au apreciat drept o veritabilă „cetate cerească" a introspecţionismului. Meritul său a fost de a fi cizelat la maximum metoda introspecţiei. Titchener a preluat de la Wundt şi a susţinut ideea că cea mai adecvată metodă experimentală este introspecţia. Ea trebuia utilizată pentru a-i analiza conţinutul experienţei conştiente în părţile sale componente, însemnând că experimentatorul trebuie să se privească pe sine pentru a-şi examina originile şi calităţile senzaţiilor, sentimentelor şi gândurilor
sale. Sistemul lui Titchener punea accentul pe importanţa experimentelor de laborator şi pe o metodologie riguroasă.

Astfel, primii psihologi experimentalişti stăteau într-un laborator în linişte absolută şi analizau propriile experienţe mentale. Ei erau supuşi diferitor stimulări senzoriale controlate (auditive, vizuale, tactile etc., precum şi senzaţii complexe, combinate). Apoi, analizând atent experienţele conştiente produse de asemenea stimuli, în final menţionau care senzaţii elementare s-au combinat pentru a produce experienţa cognitivă finală.

Titchener a conştientizat necesitatea formulării precise a obiectului de studiu al psihologiei, necesitatea ca acestui obiect să-i fie precizate elementele constitutive, de alcătuire structurală, legile de organizare. Formularea obiectului psihologiei trebuia să conducă la explicarea psihicului din punct de vedere structural şi funcţional - cum anume funcţionează aceste agregate structurale.

După Titchener, obiectul psihologiei nu poate fi altul decât conştiinţa. Conştiinţa, spune Titchener, nu este ceea ce pare la o observaţie banală. Aceasta pentru că faptele de conştiinţa au o construcţie şi o materie proprie, una care se ascunde în spatele aparenţelor, la fel cum în chimie, fizică sunt tăinuite în faţa aparenţelor multe legităţi de acest fel. Prin această formulare s-a pus semnul egalităţii între conştiinţă şi psihic. Ceea ce a însemnat desemnarea pentru psihologie a unor hotare exacte, care nu se identifică cu cele ale fiziologiei.

În studierea experienţei conştiente, Titchener avertiza în legătură cu eroarea de stimul, care confundă procesele mentale cu obiectele pe care le observăm. De exemplu, comit eroarea de stimul observatorii care văd un măr şi descriu acest obiect ca pe un măr, în loc să relateze elementele legate de culoare, de luminozitate sau de formă pe care le constată. Obiectul observaţiei noastre nu trebuie descris în limbaj obişnuit, ci în termenii conţinuturilor elementare ale experienţei.

Titchener a defint conştiinţa ca suma experienţelor noastre aşa cum există ele la un moment dat. Mintea este suma experienţelor pe care le acumulăm pe parcursul vieţii. Conştiinţa şi mintea sunt similare, numai că în cazul conştiinţei sunt implicate procese mentale ce au loc într-un anume moment, în vreme ce mintea implică totalitatea acestor procese.

Titchener a fost interesat de problema atenţiei, făcând distincţie între atenţia voluntară şi cea involuntară. Ambele reprezintă tipuri de conştiinţă în stadii diferite de dezvoltare. La fel, există şi atenţia ca deprindere, fiind parţial involuntară.

Atenţia involuntară (primară), conform lui Titchener (1915), este „o atenţie pe care o oferim necondiţionat şi nu o putem opri". Este declanşată de stimuli puternici, noi, spontani, deci atributul intensităţii este suficient pentru a o activa.

Atenţia voluntară (secundară) presupune concentrarea asupra unui obiect care nu ar atrage atenţia în mod normal. Astfel, el considera ca atenţia secundară este atenţia în condiţii dificile, atenţie fără distragere. Deci, atenţia secundară se asociază cu un grad mult mai mare de dezvoltare. Copilul este capabil de atenţie involuntară în mod curent, dar nu şi de cea voluntară.

Titchener a statuat trei probleme esenţiale pentru psihologie [7]:

• Reducerea proceselor conştiente la componentele lor cele mai simple;
• Stabilirea legilor potrivit cărora aceste elemente ale conştiinţei sunt asociate;
• Stabilirea legăturii elementelor cu procesele fiziologice.

Titchener a definit trei stări elementale ale conştiinţei: senzaţiile, imaginile şi stările afective:

• Senzaţiile reprezintă elementele de bază ale percepţiei şi sunt prezente în sunete, imagini, mirosuri şi alte experienţe produse de obiecte fizice din jurul nostru. Senzaţiile au patru proprietăţi fundamentale: calitatea, intensitatea, durata şi claritatea.
• Imaginile reprezintă elementele ideilor şi se găsesc în procesele care reflectă experienţe ce nu sunt, de fapt, prezente, cum ar fi amintirea unei experienţe trecute.
• Stările afective, sau afectele, sunt elementele emoţiilor şi se găsesc în experienţe precum dragostea, ura şi tristeţea.

Deşi fundamentale şi ireductibile, elementele mentale pot fi grupate în categorii, la fel cum sunt grupate în clase elementele chimice.

Spre sfârşitul vieţii, Titchener a început să-şi modifice psihologia structurală în mod fundamental, începând să-şi definească abordarea ca „psihologie existenţială". începuse să-şi reconsidere metoda introspectivă, adoptând un punct de vedere fenomenologic, în care experienţa era examinată aşa cum survine, fără a o mai descompune în elemente.

Critici aduse structuralismului

Atacurile principale au vizat metoda introspecţiei, care - spuneau criticii - este, de fapt, retrospecţie, fiind dispusă la deformări prin faptul natural al uitării.

• Introspecţia este neadecvată mai ales pentru efectul inductiv pe care îl are atunci când se îndreaptă spre o stare afectivă, dar şi experienţele de ordin cognitiv pot fi la fel modificate.

Wundt a contracarat această critică, propunând antrenamentul introspecţiei. Totuşi, dificultăţile apăreau chiar la nivelul relatărilor verbale, care, în situaţii identice, exprimau „tablouri" semnificativ diferite.

• O altă critică importantă adusă structuralismului a fost neputinţa sa de a cerceta procese subconştiente şi inconştiente, responsabile, după cum au arătat alte dezvoltări paradigmatice, de funcţionarea sistemului psihic [7].
• „Transformarea introspecţiei în metodă psihologică de cunoaştere este similară cu încercarea ochiului de a se vedea pe sine sau asemenea dorinţei absurde a omului de a se privi din camera lui pe fereastră, cu intenţia de a se vedea trecând pe stradă". (Auguste Comte)
• Trăirea psihică se modifică în momentul în care devine obiect de observaţie, ca urmare când are cine să observe, nu are ce observa, iar când există obiectul de observat, nu are cine să-l observe [8].

Introspecţia nu a fost singura ţintă. Mişcarea structuralistă a fost acuzată de artificialitate, deoarece încerca să analizeze procesele conştiente pe elemente alcătuitoare [9].

• Criticii au acuzat faptul că integralitatea unei experienţe nu poate fi reluată de nicio asociere sau combinare ulterioară a părţilor elementare. Aceştia au susţinut că experienţa nu ne parvine din senzaţii, imagini sau stări afective individuale, ci din ansambluri unitare. Ceva din experienţa conştientă se pierde inevitabil în orice efort artificial de a o analiza. Psihologia formei a instrumentalizat această remarcă în revolta pe care a lansat-o împotriva structurali smului.
• Definiţia structuralistă a psihologiei a fost şi ea atacată. În ultimii ani de viaţă ai lui Titchener, în sfera psihologiei au intrat câteva subdomenii pe care structuraliştii aleseseră să le excludă, pentru că nu cadrau cu vederile lor asupra psihologiei. Am menţionat anterior că Titchener considera psihologia animală şi cea a copilului a nu fi psihologie cu adevărat. Concepţia sa în domeniu era mult prea limitativă pentru a înţelege noile opere şi noile direcţii care acum erau explorate. Psihologia, care avansa rapid, îl lăsase pe Titchener în urmă.

Contribuţii ale structuralismului.

• Subiectul lor - experienţa conştientă - este clar definit;
• Metodele de cercetare, bazate pe observaţie, experiment şi măsurare, se plasau în continuarea celor mai bune practici ştiinţifice;
• Deşi conştiinţa poate fi percepută doar de persoana care face experienţa stării conştiente, metoda cea mai potrivită pentru studiul acestei experienţe şi al acestui subiect va fi o formă de autoobservaţie;
• Deşi tematica şi obiectivele structuraliştilor nu mai sunt considerate esenţiale, metoda introspecţiei continuă să fie folosită în numeroase domenii ale psihologiei;
• Rapoartele introspective ce implică procese cognitive, cum ar fi raţionarea, sunt utilizate frecvent în psihologia de astăzi;
• O contribuţie importantă a structuralismului provine din faptul că a slujit ca ţintă pentru critică. Am subliniat anterior că evoluţia în ştiinţă are nevoie de ceva căruia să i se opună. Cu structuralismul lui Titchener ca idee căreia să te opui, psihologia a evoluat mult dincolo de limitele sistemului său.