Psihologie

• Funcţionalismul reprezintă un curent psihologic dezvoltat la sfârşitul sec. al XlX-lea - începutul sec. al XX-lea. Apare atât în ţările europene, cât şi în SUA ca o prelungire şi pe baza psihologiei fiziologice.
• Funcţionalismul a apărut ca o replică la abordarea structuralistă, considerată „artificială, limitată şi fără sens".
• Funcţionaliştii au fost preocupaţi de motivul apariţiei unui comportament sau idei şi mai puţin de tipul de comportament sau idee manifestată. Aceasta reprezintă distincţia majoră dintre structuralism şi funcţionalism.
• Precursorul de bază al acestui curent este William James, considerat a fi cel mai mare psiholog american. Drept reprezentanţi importanţi ai funcţionalismului sunt: John Dewey (1859-1952), James Angell (1869-1949), Harvey A. Carr (1873-1954) şi alţii.

Interesante sunt izvoarele ştiinţifice ale funcţionali smalai. Prima orientare spre această paradigmă o întâlnim la Aristotel, primul mare sistematizator şi promotor al gândirii ştiinţifice. El a pus bazele psihologiei, fundamentând răspunsuri chiar la cele trei întrebări (ce?, cum? şi de ce?) referitoare la psihic, nivelurile şi modelele sale. Alte trei linii de influenţă vin din gândirea britanică: opera evoluţionistă a lui Charles Darwin (1809-1882), studiul diferenţelor individuale (Francisc Galton, 1822-1911) şi investigaţiile comportamentului animal întreprinse de G.J. Romanes (1848-1894) şi C. LoydMorgan (1852-1936).

Concepte fundamentale: Funcţia - ca unitate fundamentală a oricărei conduite, este un ansamblu de operaţii în strânsă legătură unele cu altele, a căror îmbinare armonioasă exprimă viaţa organismului, funcţia fiind un act adaptaţiv; Adaptarea - termen care conduce la o nouă viziune asupra organismului înţeles în raporturile sale continue cu ambianţa. Psihismul apare ca o formă superioară de adaptare, deoarece implică o conformare la stimuli, condiţii, situaţii şi mijloceşte răspunsuri adaptaţive.

William James (1842-1910) a făcut pictură, chimie, medicină, expediţii de naturalist în bazinul Amazonului.

• James a afirmat că adevărul este „ceea ce este practic, util şi eficace".
• El a considerat că faptele psihice sunt acţiuni. S-a pronunţat împotriva elementarismului. A pornit de la conştiinţa personală care se bazează pe identitate şi este mereu în schimbare.
• A postulat faptul că conştiinţa întotdeauna alege ceea ce îi convine din lumea în care trăieşte.
• A fost printre primii psihologi care au privit psihicul ca un tot unitar.

Lucrarea sa în două volume The Principles of Psychology (1890), devenită clasică, a „făcut epocă" încă înainte de apariţie, fiind publicată pe capitole în diferite periodice. În Principiile psihologiei James prezintă ceea ce va deveni până la urmă teza centrală a funcţionalismului american, şi anume - că scopul psihologiei nu este descoperirea elementelor experienţei, ci mai degrabă studierea oamenilor aşa cum se adaptează ei la mediu. Funcţia conştiinţei este de a ne ghida către scopurile necesare supravieţuirii. Conştiinţa este vitală pentru nevoile fiinţelor complexe într-un mediu complex; fără ea, evoluţia omului n-ar fi avut loc.

La începutul Volumului I James declară: „Psihologia este ştiinţa vieţii mentale, atât a fenomenelor sale, cât şi a condiţiilor în care se produc".

James considera că obiectul de studiu al psihologiei trebuie să fie analiza introspectivă a stărilor mentale de care suntem conştienţi la un moment dat şi funcţiile pe care acestea le îndeplinesc în organism. De exemplu, jocul - spuneau functionaliştii - este funcţie, deoarece el satisface trebuinţele prezente ale copilului, ajutându-l totodată să-şi pregătească viitorul.

Paradigma funcţionalistă vizează trei întrebări de bază: Ce? Cum? De ce? (răspunsul la ele implicând funcţia comportamentului organismelor, inclusiv a conştiinţei, în adaptarea lor la mediu; aspectele utilitare şi relaţionale).

Prima orientare spre această paradigmă o întâlnim la Aristotel. El a pus bazele psihologiei, fundamentând răspunsuri la cele trei întrebări („ce?", „cum?" şi „de ce?") referitoare la psihic, nivelurile şi modelele sale.

James a respins ideea că procesele conştiente ar avea o structură permanentă, fixă. Pentru el experienţa conştientă era ca un râu care curge şi se schimbă tot timpul şi foloseşte termenul „curent de conştiinţă" pentru a sintetiza această proprietate.

James a fost influenţat de Charles Darwin (1809-1882), care considera că printr-un proces de selecţie naturală vor fi favorizate şi transmise de la o generaţie la alta acele caracteristici ale organismelor care vor servi la o mai bună funcţionare (adaptare la mediu). Anumite caracteristici fizice (forma şi mărimea
ochilor, urechilor, mâinilor, labelor, ghearelor) au fost favorizate prin selecţie naturală, deoarece ele au avut o funcţie utilă.

James susţinea că şi conştiinţa umană trebuie să fi avut o funcţie, altfel nu ar fi fost necesară dezvoltarea ei. Conştiinţa este pentru el un „organ adăugat de dragul cârmuirii unui sistem nervos prea complex pentru a se autoregla". În opinia lui James, gândirea conştientă permite oamenilor să facă alegeri raţionale, care le dă acestora posibilitatea să supravieţuiască de la o generaţie la alta.

De vreme ce nivelul cunoaşterii nu permitea identificarea exactă a relaţiei fizic-psihic, James afirma cu tărie că psihologii trebuie să lase deoparte această problemă şi să încerce să descrie şi să explice procese precum raţionamentul, atenţia, voinţa, imaginaţia, memoria sau afectivitatea.

Alte concepte fundamentale:

• Metodele psihologiei: Metodele pe care James le-a menţionat în Principii demonstrează o diferenţă importantă dintre psihologia structurală şi cea funcţională. Mişcarea funcţionalistă nu ar trebui limitată la o singură metodă, cum ar fi introspecţia de tip wundtian sau titchenerian. Funcţionalismul acceptă şi aplică şi multe alte metode. Ca un supliment pentru metodele introspective şi experimentale, James a recomandat metoda comparativă.
• Grupuri de subiecţi cercetaţi: Cercetând funcţionarea psihologică a mai multor tipuri de subiecţi, printre care se numărau şi copii, populaţii care nu cunosc scrisul, indivizi cu tulburări emoţionale, animale - psihologia devenea capabilă să descopere variaţii semnificative ale vieţii mentale.
• Pragmatismul: James a subliniat valoarea pentru psihologie a pragmatismului, a cărui teză fundamentală este că înţelegerea sau validarea unei idei sau concepţii trebuie testată prin intermediul consecinţelor sale. Dacă funcţionează, atunci e adevărat.
• Teoria emoţiilor: James a inversat ordinea declanşării emoţiei, susţinând că răspunsul fizic precedă apariţia emoţiei, mai ales când avem de-a face cu emoţiile primare, ca teama, furia, părerea de rău sau dragostea. De exemplu, vedem animalul sălbatic, fugim şi doar mai apoi resimţim emoţia numită teamă. Emoţia este tocmai percepţia pe care o avem cu privire la schimbările corporale, pe măsură ce acestea se produc (James, 1890, vol.2, p.449).
• Sinele tripartit: James a sugerat că sentimentul de sine al unei persoane este alcătuit dint trei componente: sinele material (corpul, familia, căminul sau
  stilul vestimentar); sinele social (recunoaşterea pe care o câştigăm din partea celorlalţi); sinele spiritual (fiinţa noastră interioară sau subiectivă). Fiecare dintre componente se influenţează reciproc.

> Obiceiurile: James înfăţişa toate creaturile vii drept „mănunchiuri de obiceiuri". Acţiunile repetitive sau habituale implică sistemul nervos şi slujesc la sporirea plasticităţii materiei neuronale. Ca urmare, obiceiurile devin uşor de pus în practică prin repetările ulterioare şi necesită o atenţie mai puţin conştientă.

La fondarea şcolii de gândire funcţionalistă au contribuit direct John Dewey şi James Rowland Angell. În 1894 ei au intrat pe poarta nou-înfiinţatei University of Chicago; mai târziu, fiecare avea să ajungă pe coperta revistei Time. Însuşi William James va ajunge să proclame că Dewey şi Angell trebuie consideraţi fondatori ai unui nou sistem - ai celui funcţionalist.

John Dewey (1859-1952), filosof, psiholog şi pedagog american. Aparţine grupului de psihologie funcţionalistă care a activat la Şcoala de la Chicago. Poziţia sa se detaşează ca instrumentalistă. A avut preocupări speciale pentru problemele educaţiei copilului.

Dewey a atacat molecularismul, elementismul şi reducţionismul psihologic al arcului reflex (conexiunea dintre stimulul senzorial şi răspunsul motor). El argumenta că nici comportamentul şi nici experienţa conştientă nu pot fi reduse la elemente, cum susţineau Wundt şi Titchener.

Partizanii arcului reflex susţineau că orice unitate de comportament are ca punct terminus un răspuns la un stimul, de pildă când un copil îşi retrage mâna atinsă de o flacără. Dewey a sugerat că reflexul formează mai degrabă un cerc decât un arc, întrucât perceperea de către copil a flăcării se schimbă, fiind pusă în slujba altei funcţii. Iniţial, flacăra îl atrăgea pe copil, însă, după ce îi va fi simţit efectele, va fugi de ea. Răspunsul a schimbat percepţia asupra stimulului (focul). Drept urmare, stimulul şi răspunsul trebuie considerate ca o unitate şi nu ca o structură de senzaţii şi răspunsuri individuale.

Prin aceasta, Dewey susţinea că niciun comportament implicat într-un răspuns reflex nu poate fi realmente redus la elementele senzoriomotorii de bază, după cum nici conştiinţa nu poate fi descompusă în părţi componente elementare.

Comportamentul nu trebuie abordat ca un construct ştiinţific artificial, ci mai degrabă din perspectiva semnificaţiei sale pentru organismul care se adaptează la mediul său. Concluzia sa a fost că adevăratul subiect al psihologiei trebuie să fie studiul întregului organism, privit sub raportul funcţionării sale în mediul în care se află.

James Rowland Angell (1869-1949) A făcut din Universitatea de Psihologie de la University of Chicago cea mai influentă facultate la acel moment, devenind cel mai important centru de formare a psihologilor funcţionalişti. Idei importante:

• Funcţia conştiinţei este de a spori capacităţile de adaptare ale organismului;
• Obiectul psihologiei este de a studia modul în care mintea ajută organismul să se adapteze la mediu.

Angell a indicat 3 teme majore ale mişcării funcţionali ste [9]:

1. Psihologia funcţională este psihologia operaţiunilor mentale, în contrast cu structuralismul, care este psihologia elementelor mentale. Sarcina funcţionalismului este de a descoperi cum funcţionează procesele mentale, ce sarcini îndeplinesc şi în ce condiţii au loc;
2. Psihologia funcţionalistă este psihologia utilităţilor fundamentale ale conştiinţei. Astfel, conştiinţa este privită utilitarist, ca mediator între nevoile organismului şi solicitările mediului. Structurile şi funcţiile organismului există deoarece îi permit să se adapteze la mediu şi astfel să supravieţuiască. Angell a sugerat că, întrucât conştiinţa a dăinuit, trebuie să facă un serviciu esenţial Psihologii funcţionalişti au ca sarcină identificarea acestui serviciu, nu doar a celor îndeplinite de conştiinţă, ci şi a unor procese mentale mai punctuale, cum ar fi judecata sau voinţa;

3. Psihologia funcţională este psihologia relaţiilor psihofizice (relaţiile corp-minte) şi e preocupată de totalitatea relaţiilor organismului cu mediul. Funcţionalismul acoperă întreaga funcţionare a ansamblului minte-corp, nerecunoscând vreo distincţie reală între cele două. Le consideră ca aparţinând aceluiaşi registru şi presupune o tranziţie fără dificultăţi de la una la alta. Contribuţiile funcţionalismului:

• Mutarea accentului de pe structură pe funcţie;
• Includerea în domeniul psihologiei a comportamentului animal;
• Studierea sugarilor, a copiilor şi a oamenilor cu dizabilităţi mentale;
• Întregirea metodei introspective cu informaţii obţinute de la alte metode, precum cercetări fiziologice, teste psihologice, chestionare, descrierea obiectivă a comportamentului;
• Cercetări şi descoperiri în soluţionarea problemelor practice. Criticile funcţionalismului (aduse în mare parte de către structuralişti):
• Termenul „funcţionalism" nu fusese clar definit (funcţia ca activitate sau utilitate);
• Interesul exagerat pentru chestiunile practice;
• În opinia lui Titchener, orice abordare a psihologiei care devia de la analiza introspectivă a minţii, care să-i descopere elementele, nu putea fi numită psihologie în adevăratul sens al cuvântului.

Ca şcoală, funcţionalismul se consideră stins odată cu pensionarea lui H.Carr de la Universitatea din Chicago, la începutul anilor '50; ca problematică însă (actele adaptative şi relaţiile funcţionale), funcţionalismul este un mod de gândire mereu actual; ca metodologie, a fost înlocuit de behaviorism, mai puternic şi elaborat.