La Wurzburg s-a constituit un grup disident celui de la Lepzig, care şi-a propus să abordeze fenomenul psihic în ansamblul manifestării sale, ca un întreg, abordare care să ia în considerare inclusiv formele superioare de organizare a vieţii psihice - activitatea de gândire. A fost o perspectivă care a păstrat valoarea investigativă a introspecţiei, analizând manifestările de conştiinţă. Acest interes, în cele din urmă, a dat o identitate iniţiativelor experimentale realizate, care s-au grupat într-o Şcoală de Psihologie de la Wurzburg, care ulterior s-a integrat unui curent de gândire mai general - cel gestaltist. Era o cale prin care investigaţiile puteau să pătrundă la explicarea semnificaţiei structurilor de suport ale vieţii psihice, ca dependentă de structura însemnelor unui „tot" de reflectat, echivalat în final cu însăşi conştiinţa [6].
Subiectul trebuia ca, în timp ce desfăşoară o operaţiune, rezolvă o problemă etc., să se exprime cu voce tare, oferind pe această cale „a reflecţiei vorbite" unele informaţii asupra modului de gândire şi a etapelor parcurse. Se studia gândirea pură, fără imagine.
Studiile au debutat ca o replică la autoritatea ştiinţifică a lui Wundt, în opinia căruia procesul gândirii nu putea fi obiect de cercetare experimentală. Era o măsură de precauţie de care discipolii săi au ţinut tot mai puţin cont. Pentru aceştia, problemele de gândire încetau să mai fie de domeniul metafizicii, pentru a se înscrie în schema tot mai larg acceptată a învăţăturii darwiniene, a relaţiei organism-mediu. Mai mult, problemele gândirii au început să fie studiate la animale, la nivel subuman. Au fost provocări care au determinat ca problematica gândirii să fie scoasă din coordonatele de analiză metafizice şi filosofice ale disputelor dintre raţionalism şi senzualism. S-a pornit de la formularea unor noi postulate investigative, în acord cu care formelor sau structurilor logice ale gândirii li se căuta corespondentul funcţional în viaţa de fiecare zi - ca fiind puse în serviciul unor funcţii vitale - rostul lor în supravietuire şi reproducere. Chiar dacă erau probleme ce reprezentau manifestarea vieţii psihice în stare „pură", în acord cu noua perspectivă investigativă, ele au fost puse la lucru, adică în sarcini de „rezovare a problemelor". S-au efectuat studii pe animale, care veneau să probeze universalitatea fenomenului psihic al gândirii, legătura dintre gândire şi funcţia adaptativă a inteligenţei. De aici şi până la abordarea în acelaşi spirit a însăşi problematicii gândirii nu era decât un pas, pe care tot mai mulţi cercetători l-au făcut fără ezitare. Dar cel care dă la o parte orice reţinere de a aborda studierea experimentală a gândirii la om a fost Oswald Kulpe. Oswald Kulpe (1862-1915)
Până în 1894 el a fost unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Wundt. În laboratorul organizat la Wurzburg, respectând linia tradiţională a intropspecţiei, Kulpe a iniţiat mai multe studii având ca obiect distinct de studiu procesele psihice superioare. Rezultatele investigaţiilor au fost publicate în două lucrări ştiinţifice: Schema psihologiei şi Prelegeri despre Psihologie. Aceste studii au reprezentat punctul de plecare pentru abordarea proceselor psihice superior organizate. Ideea conducătoare era ca această metodă a introspecţiei să fie perfecţionată şi astfel să fie extinsă şi asupra studierii activităţii de gândire.
La început, cercetarea a vizat doar unii parametri izolaţi, cum ar fi timpul de reacţie, experienţele de învăţare asociative etc. Însă, ulterior rezultatele au devenit relevante pentru iniţierea unor cercetări mai complexe, efectuate pe subiecţi de diferite vârste, cu moduri de gândire diferite.
În lucrarea Asupra psihologiei moderne a gândirii, apărută în 1912, susţine că specifică pentru gândire este nu reproducerea, fie şi în formă schematică, generalizată, a ceea ce este palpabil, ci cunoaşterea reconstitutivă, mijlocită a impalpabilului, a ceea ce există dar nu se oferă direct percepţiei. Astfel, este relevată tendinţa gândirii de a opera abstract şi generic, prin care se opune senzorialului.
Rezolvarea de probleme în concepţia şcolii lui O.Kulpe:
- Gândirea este concepută ca un proces de rezolvare a problemelor.
- Este introdus conceptul de sarcină şi se consideră că toate procesele asociative sunt dirijate în raport cu sarcina. Orice întrebare generează o sarcină la care gândirea trebuie să găsească un răspuns.
- Ideea abstractă este mai apropiată de semnificaţia cognitivă decât de imaginea senzorială.
- În rezolvarea de probleme un rol important revine operaţiilor gândirii: completarea necunoscutelor, abstracţia selectivă, reproducerea asemănărilor.
- Imaginea mentală din concepţia Şcolii de la Wurzburg va fundamenta apariţia psihologiei cognitive.
