În al doilea deceniu al secolului al XX-lea, sau mai puţin de 40 de ani după ce Wilhelm Wundt a întemeiat în mod oficial psihologia, ştiinţa a suferit o revizuire radicală. Psihologii nu mai erau unanimi cu privire la valoarea introspecţiei, existenţa elementelor mentale sau nevoia ca psihologia să rămână ştiinţă pură. Psihologii funcţionalişti rescriau regulile, dar aceasta a fost mai degrabă o evoluţie decât o revoluţie.
Anul 1913 a adus cu sine o mişcare de protest ce intenţiona să anihileze punctele de vedere mai vechi. Această mişcare revoluţionară a fost numită „behaviorism" şi a fost promovată de psihologul american în vârstă de 35 de ani John B. Watson. Principiile beahviorismului lui Watson erau simple, directe şi îndrăzneţe. Se cerea o psihologie ştiinţifică ce ar trata doar acte comportamentale observabile, care pot fi descrise obiectiv în termeni ca „stimul" şi „răspuns". În plus, psihologia lui Watson respingea termenii şi
conceptele mentaliste. Cuvinte ca: imagine, senzaţie, minte şi conştiinţă, moştenite din vremuri filosofice, erau fără sens pentru o ştiinţă a comportamentului, potrivit lui Watson.
Watson a fost deosebit de vehement în respingerea conceptului de conştiinţă, pe care îl socotea fără absolut nicio valoare pentru psihologia behavioristă. În plus, spunea că nimeni „nu văzuse, atinsese, mirosise, gustase sau mişcase dintr-un loc în altul conştiinţa. E o simplă ipoteză, la fel de imposibil de probat ca şi vechiul concept de suflet". De aceea, introspecţia, ce presupune existenţa proceselor conştiente, devine irelevantă şi inutilă pentru ştiinţa comportamentului.
În conceptualizarea behaviorismului Watson a structurat şi promovat idei şi problematici formulate anterior în cadrul tradiţiei filosofice obiectiviste şi mecaniciste, a psihologiei animale, a psihologiei funcţionale etc.