Termenul behaviorism provine de la cuvântul englez „behavior" care înseamnă comportament, behaviorismul fiind unul dintre cele mai importante curente din istoria psihologiei. Behaviorismul căuta să elimine din discuţie studiul minţii umane, aceasta fiind doar o iluzie; nu există un sine necorporal
înăuntrul nostru; experienţele mentale, inclusiv conştiinţa, sunt doar evenimente fiziologice care au loc la nivelul sistemului nervos ca urmare a influenţei stimulilor. Aşadar, comportamentul ar trebui să devină obiectul de studiu al psihologiei, deoarece este vizibil, observabil; ar trebui să se renunţe la ipotezele vizând funcţiile invizibile, iar în locul lor să se identifice legi derivate din fenomene observabile, precum este condiţionarea.
Fondatorul şcolii de gândire behavioristă este psihologul american John Broadus Watson (18781958), Statele Unite. El s-a opus introspecţionismului lui Wilhelm Wundt, acordând o mare importanţă lucrărilor lui Pavlov şi Thorndike. O altă sursă a concepţiilor lui Watson este pragmatismul american.
Copilăria. Născut într-o familie săracă, frecventa modesta şcoală din localitate. Mama sa era extrem de religioasă, iar tatăl său era un beţiv, predispus la violenţă şi relaţii extraconjugale. Când Warson avea 15 ani, tatăl său a fugit cu o altă femeie şi nu s-a mai întors niciodată, fapt pentru care Watson i-a purtat pică tot restul vieţii. Peste ani, când Watson a ajuns bogat şi celebru, tatăl său a venit la New York sa-l vadă, dar Watson a refuzat să se întâlnească cu el.
Studii. La şcoală avea o reuşită slabă, iar profesorii şi-l aminteau ca indolent, certăreţ şi uneori incontrolabil. Totuşi, la 16 ani devine student la Furman University, cu intenţia de a deveni pastor, aşa cum îi promisese mamei sale. În 1899 obţine masteratul, dar în acel an i-a murit mama, ceea ce l-a eliberat de făgăduinţa de a deveni cleric. Urmează studiile de filosofie la Universitatea din Chicago, apoi cele de psihologie. Sărac fiind, s-a întreţinut în timpul facultăţii lucrând în cafenele şi făcând curăţenie în laboratorul de psihologie sau hrănind cobaii. În 1903, la 25 de ani, Watson a primit titlul de doctor (cu funcţionalistul James Angell), fiind cea mai tânără persoană din istoria Universităţii din Chicago care a căpătat o astfel de diplomă.
Viaţa de familie si activitatea profesională. În 1903 Watson s-a căsătorit cu o studentă de-a sa, Mary Ickes, dintr-o familie importantă din punct de vedere social şi politic. Ea îi scrisese lui Watson un lung poem de dragoste pe una dintre lucrările de examen.
Activează, în calitate de asistent universitar, publicându-şi disertaţia despre maturizarea neurologică şi psihologică a cobaiului, cercetare care dovedea preferinţa sa timpurie pentru subiecţii-animale. Tot atunci începe să se gândească serios la o „psihologie mai obiectivă".
În 1908 i se oferă un post de profesor la Johns Hopkins University din Baltimore. A făcut schimbarea pentru promovarea făgăduită, creşterea substanţială de salariu şi şansa de a conduce un laborator. După cum s-a dovedit mai târziu, cei 12 ani petrecuţi în cadrul Universităţii Johns Hopkins au fost cei mai productivi ani în domeniul psihologiei.
În 1913 Watson publică celebrul său articol Psihologia văzută de un behaviorist, menţionând: „Aşa cum o vede un comportamentalist, psihologia este o ramură obiectivă, experimentală, a ştiinţelor naturale. Scopul său teoretic este predicţia şi controlul comportamentului. Introspecţia nu este una dintre metodele ei. În efortul său de a descrie o schemă unitară a răspunsului animal, behaviorismul nu recunoaşte nicio linie de demarcaţie între om şi animal".
Conform concepţiei lui Watson, organismele se adaptează mediului prin intermediul obişnuinţelor, dar şi al echipării genetice. Cunoscând faptul că anumiţi stimuli determină apariţia aceloraşi răspunsuri, este posibilă anticiparea comportamentului uman. Astfel, conceptul central al psihologiei lui Watson este cel de obişnuinţă, deprindere condiţionată. Însăşi personalitatea este privită ca un sistem complex de obişnuinţe care se aplică în variate domenii ale vieţii. Obişnuinţele sunt condiţionate sub impactul mediului extern şi el a demonstrat modul în care se poate condiţiona inclusiv comportamentul emoţional. (Exemplul cu copilul şi şobolanul)
Experimentul s-a desfăşurat asupra unui copil crescut în spital, Albert. Copilul era sănătos şi bine dezvoltat, flegmatic şi stabil emoţional. Copilul avea vârsta de nouă luni şi cei doi cercetători i-au arătat un şobolan alb, un iepure, un câine, o maimuţă, măşti de animale cu şi fără blană, bumbac, lână, ziare în flăcări. Copilul nu a manifestat f'ică faţă de niciunul dintre aceste lucruri. în schimb, manifesta o reacţie violentă la sunetul puternic provocat prin lovirea unei bare de metal cu un ciocan. în etapa următoare cei doi cercetători au încercat să stabilească un răspuns emoţional condiţionat. La vârsta de 11 luni i s-a arătat şobolanul alb şi în timp ce copilul a încercat să îl ia în mână s-a produs zgomotul puternic şi copilul a tresărit, dar nu a plâns. S-a repetat asocierea de şapte ori, astfel încât, atunci când i se arăta şobolanul în absenţa zgomotului, copilul începea să plângă şi se îndepărta. Reacţia sa era generalizată şi la alte animale cu haină de blană.
Astfel, Watson şi asistenta sa Ryner au determinat o reacţie de frică faţă de un obiect anterior neutru, şi au făcut-o atât de uşor. Watson a conchis că temerile noastre de adulţi, angoasele şi fobiile trebuie să fie simple reacţii emoţionale condiţionate, determinate în pruncie şi în copilărie, care ne însoţesc pretutindeni. Acelaşi lucru poate fi spus şi despre ataşamentele pozitive: dragostea faţă de o persoană, un obiect sau un animal apare prin asocieri cu circumstanţe agreabile. Ulterior cercetătorii au demonstrat posibilitatea refacerii unor raporturi emoţionale normale cu animalele în cauză prin asocierea treptată între apariţia animalului şi primirea unei recompense (ciocolată).
În timpul primului război mondial Watson a slujit în armata Statelor Unite, ocupându-se de selecţia psihologică a piloţilor pentru avioanele de luptă; a încercat să elaboreze un proiect de cercetare asupra hipoxiei la piloţi, dar a intrat în conflict cu şefii lui şi a fost trimis pe câmpul de luptă. Armata i-a lăsat un gust amar, iar opiniile sale asupra armatei erau critice şi dure.
Întors la Universitatea John Hopkins, Watson întreţine o legătură cu o studentă, fiica unei distinse familii din Baltimore. Evenimentul a luat amploare, au fost publicate copii de pe scrisorile de dragoste dintre cei doi, iar Universitatea s-a văzut obligată să îi ceară să demisioneze, în 1920. În 1921 divorţează de prima soţie şi la vârsta de 40 de ani se căsătoreşte cu Rosalie, studenta care a declanşat demisia lui. A urmat o perioadă de dificultăţi sociale, financiare, Watson fiind un om obişnuit să trăiască în mediul universitar. Dar strălucita sa inteligenţă şi simţul său pragmatic l-au ajutat. S-a angajat ca psiholog aplicativ în domeniul publicităţii, ocupându-se de studiul pieţei de vânzare, sondaje etc. După un an de muncă, menţiona că este la fel de încântător să urmărească cota de vânzări ale unui produs nou la fel cum era să urmărească cota de învăţare la animale sau la oameni. Watson a devenit vicepreşedintele companiei şi a ajuns rapid un om bogat, având contribuţii importante la psihologia publicităţii şi afacerilor.
Alte contributii ale lui J.B.Watson:
În organizarea vieţii psihice Watson identifică trei comportamente: viscerale, musculare şi laringeale. Comportamentele viscerale se referă la reacţiile organice care se produc în orice activitate psihică. Cele musculare se referă la mişcările adaptative, iar cele laringeale - la limbaj şi gândire. Gândirea este identificată cu limbajul, întrucât se reduce la mişcări musculare ale laringelui. A gândi înseamnă a vorbi încet pentru sine. Watson afirmă că oamenii nu gândesc cu creierul, ci cu sistemul de arcuri nervoase ale laringelui şi ale organelor anexe.
- Watson considera că toţi copiii normali au potenţiale de învăţare similare, diferenţierea fiind cauzată de educaţie: Cu o duzină de copii sănătoşi (...) şi o lume guvernată de principii indicate de mine, garantez că iau pe oricine, la întâmplare, şi îl pregătesc să devină orice fel de specialist - doctor, avocat... şi, da, chiar şi cerşetor şi hoţ, fără să ţin cont de talentul său, de înclinaţii, de afinităţi, de capacităţi, de vocaţii, de rasa predecesorilor săi (Watson, 1924).
- Şi-a pus în practică ideile behavioriste referitoare la educaţie în creşterea propriilor copii, pe care i-a numit chiar copii behaviorişti.
- Pentru numeroase concepte a formulat definiţii în termeni operaţionali, care să permită măsurarea lor (de exemplu, foamea este definită ca fiind numărul de ore în care subiectul nu a ingerat hrană, sau ca o anumită reducere a greutăţii corporale a subiectului).
- A fost considerat, după Freud, cea mai importantă figură a gândirii psihologice din prima jumătate a secolului al XX-lea. A propus un sistem conceptual obiectiv al behaviorismului; a desfăşurat cercetări experimentale de psihologie comparată, învăţare şi condiţionare a reacţiilor emoţionale ale copiilor. Lucrările sale în domeniul publicităţii au contribuit la recunoaşterea publică a psihologiei. A fundamentat dezvoltarea terapiilor comportamentaliste.