Carl Jung (1875-1961), medic, psiholog şi psihiatru elveţian, fondatorul psihologiei analitice.
Şcoala de gândire iniţiată de Jung se numeşte psihologie analitică. Teoria lui Jung, ca şi teoria lui Freud, este o psihologie a adâncurilor. Ea presupune că factorii importanţi care influenţează personalitatea se află în inconştient. Totuşi, concepţia psihologică a lui Jung este diferită de cea a lui Freud. Printre cele mai importante diferenţe, menţionăm [11]:
- În teoria lui Jung nu are loc complexul Oedip, pur şi simplu nu-l consideră relevant;
- Pentru Jung, care îşi satisfăcea liber şi frecvent dorinţele sexuale, sexul juca un rol minim în motivaţia umană. Pentru Freud, asaltat de frustrări şi tulburat de dorinţe potrivnice, sexul juca un rol central;
- În teoria sa psihologică, Jung se concentrează asupra dezvoltării lăuntrice, pe când teoria lui Freud este preocupată mai mult de relaţii interpersonale. (Freud n-a avut o copilărie izolată şi introvertită ca a lui Jung);
- În timp ce Freud definea libidoul preponderent în termeni sexuali, Jung îl considera o energie generalizată a vieţii, în care sexul constituie doar o parte. Pentru Jung, energia libidinală se exprimă în creştere, reproducere etc.;
- Dacă Freud a descris oamenii ca nişte victime ale evenimentelor din copilărie, Jung credea că suntem modelaţi nu doar de trecut, ci şi de scopurile, speranţele şi aspiraţiile noastre. Personalitatea, în concepţia lui Jung, poate fi schimbată pe tot parcursul vieţii;
- Jung a adăugat o nouă dimensiune în explorarea inconştientului - inconştientul colectiv, pe care l-a descris drept experienţe moştenite de la specia umană şi de la strămoşii ei animali.
Inconştientul personal şi inconştientul colectiv
Jung a descris două niveluri ale inconştientului: personal şi colectiv.
Inconştientul personal conţine amintirile, impulsurile, dorinţele, percepţiile vagi sau alte experienţe din viaţa unei persoane care au fost refulate sau uitate. Acest nivel al inconştientului nu este foarte profund, informaţia localizată în el putând fi readusă cu uşurinţă în planul conştient. Inconştientul personal este generat în timpul vieţii unei persaone.
Experienţele din inconştientul personal sunt grupate în complexe, care reprezintă un nucleu de emoţii, amintiri, percepţii şi dorinţe reunite în jurul unei teme, cum ar fi nevoia de putere, dezvoltarea unei abilităţi etc. [8].
Complexele se datorează experienţelor din viaţa unei persoane; prin urmare, ele sunt individuale. Un complex poate apărea în visuri sau în fantezii. El poate provoca o reacţie neobişnuită la un cuvânt sau la un eveniment din lumea exterioară care are legătură cu complexul.
La nivelul inferior al inconştientului personal se găseşte inconştientul colectiv, necunoscut individului. El conţine experienţe cumulate ale generaţiilor precedente: răspunsuri la modelele semnificative din mediul uman ancestral.
Arhetipurile
Tendinţele moştenite - numite arhetipuri - din interiorul inconştientului colectiv sunt factori determinanţi înnăscuţi ai vieţii mentale, care dispun o persoană să se comporte la fel cum s-au comportat strămoşii săi în situaţii similare. Trăim arhetipurile în general sub forma afectelor asociate evenimentelor semnificative, ca - naşterea, adolescenta, căsătoria si moartea - sau reacţiilor fată de o primejdie extremă. Jung făcea referinţă la arhetipuri ca la „zeii inconştientului" [11].
Jung credea că arhetipurile sunt sensibilităţi instinctive la modelele semnificative, transmise prin genele noastre. Faptul că răspundem la un model semnificativ (cum ar fi drăgălăşenia bebeluşilor) se datorează circuitelor noastre înnăscute. Când vedem un războinic curajos care are succes, chiar şi pe terenul luptei sportive în locul câmpului de luptă, avem o tendinţă înnăscută de a considera acea persoană eroică. Când vedem o fată tânără, atractivă, nu putem să nu reacţionăm la frumuseţea ei.
Mai jos avem o listă parţială de arhetipuri. Fiecare este un model care a existat în vremuri primitive şi care poate fi găsit (într-o anumită variabilitate recunoscută) în istoria, literatura sau miturile fiecărei culturi umane [13]:
- Mama: mama ocrotitoare, iubitoare
- Tatăl: tatăl pretenţios şi răsplătitor
- Bebeluşul: copilul neajutorat
- Bărbatul: bărbatul puternic, agresiv şi raţional
- Fata tânără: femeia cinstită, neatinsă şi intuitivă
- Dumnezeu: Atotputernicul, lumina călăuzitoare
- Diavolul: întruparea răului
- Omul sălbatic: neamul primitiv, păros şi periculos
- Trişorul: o figură răutăcioasă, care face farse
- Anima: femeia care se ascunde în fiecare bărbat
- Animus: masculul care se ascunde în fiecare femeie
- Umbra: părţile malefice, reprimate ale personalităţii noastre
- Eroul: o persoană puternică şi capabilă care salvează şi protejează
- Vrăjitoarea: o femeie bătrână, deformată care aruncă vrăji sau face otrăvuri
- Omul înţelept: un om renumit pentru înţelepciunea sa, de obicei cu o barbă albă lungă
Cum a explicat Jung extraversiunea şi introversiunea?
În teoria lui Jung, extraversiunea era orientarea energiei spre lumea exterioară şi direcţionarea ei spre obiective. Jung considera că oamenii extravertiţi îşi canalizează energia vieţii în activităţi şi implicare socială. Prin contrast, introvertiţii sunt orientaţi spre interior, fiind mai interesaţi de viaţa minţii decât de evenimentele din lumea exterioară. Extravertiţii găseau surse de interes şi complexitate în lumea exterioară; introvertiţii le găseau înăuntrul lor.
Dacă îţi aminteşti în primul rând de reacţiile pe care le-ai avut în legătură cu o petrecere, mai degrabă decât de evenimentele care au avut loc în timpul petrecerii, eşti un introvertit. Jung se considera un introvertit, pentru că pe el îl interesau reacţiile lui mentale la evenimentele vieţii, mai mult decât evenimentele în sine.