Teoria psihanalitică freudiană n-a rămas multă vreme singura abordare pentru explicarea personalităţii omeneşti. Studierea personalităţii, ca teorie şi cercetare deopotrivă, s-a dezvoltat foarte mult, tratatele contemporane vorbind de 15-20 de teorii. Deşi aceste sisteme diferă la nivelul detaliilor şi al trăsăturilor generale, ele au o moştenire comună. Toate îşi datorează, într-o anumită măsură, originea şi forma în eforturile fondatoare ale lui Sigmund Freud [6].
Freud a slujit acelaşi scop pe latura psihanalitică a istoriei psihologiei ca şi Wundt pe latura experimentală - o sursă de inspiraţie dar şi o forţă căreia să i se opună rezistenţă. Ca şi Wundt, Freud a oferit o bază solidă şi provocatoare pe care să se clădească. Ca exemplu al evoluţiei teoriilor personalităţii, începând cu epoca lui Freud, vom caracteriza mişcarea psihologiei umaniste şi reprezentaţii acesteia - Abraham Maslow şi Carl Rogers.
Psihologia umanistă, numită a treia forţă în psihologie, începe să se afirme în anii "50 ai secolului XX, prin cercetările şi lucrările lui Abraham Maslow şi Carl R. Rogers. În anul 1961 (anul morţii lui C.G. Jung), în Statele Unite apare „Journal of Humanistic Psychology".
Psihologia umanistă aduce obiecţii principalelor forţe ale psihologiei (psihanaliza şi behaviorismul), afirmând că ambele prezintă o imagine limitată şi degradantă a naturii umane. Psihanaliza este acuzată că studiază doar partea bolnavă a personalităţii, ceea ce lasă puţin loc pentru caracteristicile umane pozitive.
Behaviorismul, cu accentul exclusiv pe observarea obiectivă a comportamentului manifest, este considerat de umanişti îngust şi steril. Conform umaniştilor, imaginea pe care o oferă behaviorismul naturii umane este una în care persoanele sunt doar nişte organisme mecanice, asemănătoare unui robot. Umaniştii susţin că oamenii nu sunt cobai şi nu pot fi obiectualizaţi, cuantificaţi şi reduşi la unităţi S-R. Psihologia umanistă îşi propune să extindă conţinutul tematic al psihologiei, incluzând experienţe umane unice ca dragostea, ura, frica, speranţa, fericirea, extazul mistic, umorul, răspunderea, rostul vieţii. Ei deplasează accentul pe virtuţile şi aspiraţiile umane, voinţa liberă conştientă şi îndeplinirea potenţialului uman. Imaginea umanistă asupra personalităţii este optimistă, oamenii fiind consideraţi activi şi creativi.