Ca şi în cazul tuturor ideilor, anticipări ale psihologiei umaniste pot fi găsite în opera psihologilor timpurii, dar şi în gestalt psihologie şi psihanaliză [1].
- Psihologii gestaltişti credeau că psihologia trebuie să abordeze conştiinţa ca „întreguri";
- Psihanaliştii disidenţi considerau că suntem fiinţe conştiente, înzestrate cu spontaneitate şi liber-arbitru, influenţate nu doar de trecut, ci şi de prezent şi viitor.
- Funcţionalistul William James considera că obiectul de studiu al psihologiei trebuia să fie analiza introspectivă a stărilor mentale de care suntem conştienţi la un moment dat şi funcţiile pe care acestea le îndeplinesc în organismul uman. El a fost preocupat de aplicarea psihologiei în viaţa de zi cu zi
în problemele de educaţie şi de muncă, precum şi la persoanele care sufereau de afecţiuni emoţionale. - Miguel de Unamuno (1864-1936), filosof spaniol, reprezentant al existenţialismului. El a insistat asupra rolului important pe care îl joacă sentimentul în viaţa umană. Oamenii trebuie să gândească nu doar cu capul, dar şi cu tot corpul şi sufletul lor, cu întreaga lor fiinţă.
- Martin Heidegger (1889-1976), reprezentant al existenţialismului. Heidegger deplângea faptul că oamenii sunt preocupaţi de nimicuri şi de tehnologie, pierzând din vedere cel mai important lucru, şi anume - existenţa lor în lume.
- Edmund Husserl (1859-1938) este considerat fondatorul fenomenologiei. Punând accent pe experienţa personală unică, încurajează subiectul să raporteze ceea ce este firesc, respectiv impresiile, trăirile şi asociaţiile personale.