Contribuţii:
- Psihologia umanistă construieşte o imagine optimistă fundamentată pe o mare încredere în oameni, consideraţi fiinţe capabile de autoactualizare şi automodelare a propriei personalităţi şi insistă asupra conştiinţei ca abilitate de a utiliza simboluri şi de a gândi abstract.
- Lucrările psihologilor umanişti lărgesc conţinutul teoretic al psihologiei incluzând experienţe umane unice, ca: dragoste, ură, frică, speranţă, fericire, extaz mistic, umor, răspundere, viaţă.
- Psihologia se îmbogăţeşte cu noi concepte şi direcţii de cercetare: autoactualizare, self, voinţă liberă, congruenţă, autorealizare, creativitate, dinamică motivaţională.
- Psihologia umanistă constituie un fundament teoretic ce a generat în a doua jumătate a secolului trecut (XX) psihoterapii: psihoterapia centrată pe persoană a lui C.Rogers; psihoterapia experienţială şi psihoterapia transpersonală.
- Abordarea umanistă şi-a găsit ulterior o aplicare mai largă: în lumea modernă a afacerilor ea a fost folosită ca tehnică de formare a managerilor; în profesiile de asistenţă - pentru formarea de psihologi clinicieni, asistenţi sociali şi consilieri. Profesori, conducători din sfera guvernamentală, specialişti în îngrijirea sănătăţii şi alţii, care încearcă să facă faţă problemelor vieţii cotidiene, au considerat opiniile psihologiei umaniste compatibile cu propriile necesităţi şi utile în rezolvarea problemelor cotidiene.
Critici:
- Umaniştii au fost criticaţi pentru faptul că şi-au concentrat explicaţiile prea mult asupra individului şi au ignorat problemele mediului care pot cauza disconfort şi dizarmonie.
- În 1950, Smith aprecia critic faptul că umaniştii, accentuând prea mult asupra percepţiei de sine, evaluării subiective, nu pot să explice cauzele comportamentului uman şi nici să-l prezică.
- Psihologia umanistă nu a devenit realmente o şcoală de gândire. Una dintre cauze este că majoritatea psihologilor umanişti activau în domeniul practicii clinice şi nu în universităţi. Astfel, ei nu puteau în aceleaşi proporţii să realizeze cercetări, să publice lucrări sau să formeze noi generaţii de doctoranzi, care să le perpetueze tradiţia.
- Punctul de vedere umanist nu poate fi demonstrat prin experimente riguroase. Nu s-a demonstrat experimental (decât într-o mică măsură) afirmaţia că „fiinţele umane sunt pozitiv impulsionate către autoîmplinire şi posedă voinţă liberă".