Pin It

Cunoaşterea în general este prezentată ca un  proces de reflectare a realităţii obiective în conştiinţa oamenilor, ea este un proces de activitate creatoare de căpătare, reproducere şi funcţionare a cunoştinţelor. Cunoaşterea este latura ideală a activităţii umane.[10]

Disciplina filosofică care studiază legităţile, posibilităţile şi formele în care se realizează cunoaşterea se numeşte teoria cunoaşterei ori gnoseologia. Ca şi pentru filosofie în întregime problema centrală a gnoseologiei este raportul dintre gîndire şi existenţă. Însă în gnoseologie ea se formulează specific – cum se referă gândurile noastre despre lumea obiectivă către această lume însăşi? Este oare în stare gândirea noastră să cunoască lumea înconjurătoare? Reflectăm noi oare corect lumea? [12]

Activitatea de cunoaştere este studiată de mai multe ştiinţe: psihologie, fiziologie, cibernetică, semiotică, lingvistică, logica formală ş.a. În psihologie pe primul plan stă studierea formelor şi proceselor de cunoaştere: senzaţii, percepţii, imaginare, gândire, memorie şi acele stări psihice ce au o atitudine nemijlocită la cunoaştere (dispoziţia, afectivitatea, încrederea, uspiciunea ş.a.). Teoria filosofică a cunoaşterii practic studiază aceleaşi momente, numai că în

alt aspect – formularea celor mai generale legităţi şi principii a cunoaşterei, atitudinea către

realitate, adevăr şi procesul atingerii lui. Teoria cunoaşterei studiază generalul în activitatea de

cunoaştere a omului indiferent de specificul acestei activităţi – este ea cotidiană ori specializată,

ştiinţifică ori artistică ş.a. [11]

Cunoaşterea este un fenomen socio-uman foarte complicat, un domeniu al raporturilor dintre om şi realitate. În cadrul acestor raporturi omul crează un sistem specific de produse prin care el însuşeşte realitatea, o apropie şi o acomodează la necesităţile sale. Rezultatul cunoaşterii sînt cunoştinţele în care se fixează experienţa umană, se constituie planul ideal al activităţii.

Cunoaşterea este un proces de activitate spirituală a oamenilor. Cunoaşterea este obiect al analizei filosofice deoarece filosofia formulează o teorie a cunoaşterii, cele mai generale legităţi a cunoaşterii şi o concepţie despre lume fără de care este imposibil de a rezolva problemele teoriei cunoaşterii.  Nevoia de cunoaştere a fiind  întotdeauna unul dintre atributele fundamentale ale umanităţii. Cunoaşterea presupunînd  receptarea unor informaţii, experimentarea sau învăţarea lor şi, ulterior, valorificarea experienţei accumulate. [3]

Cunoaşterea se bazează pe următoarele principii: obiectivităţii, cognoscibilităţii, reflectării, unităţii subiectivităţii şi obiectivităţii, rolului hotărîtor al practicii şi rolului activ, creator al conştinţei. Însă conţinutul şi specificul cunoaşterei se schimba în procesul dezvoltării filozofiei. Concepţia că cunoaşterea este reflectarea lumii obiective se întîlneşte încă la filosofii din Grecia antică. [9]

Referinţe bibliografice:

  1. Adămuţ Anton I. Iaşi, 1997
  2. Diaconu Marin Bucureşti, 1998
  3. Enescu Gh., Popa C. Logica şi cunoaşterea ştiinţifică, 1970
  4. Florea Ion Bucureşti, 2000
  5. Macoviciuc V. Bucureşti, 2000
  6. Popper K. Adevăr, raţionalitate şi progresul cunoaşterii ştiinţifice, 1979
  7. Stroe Connstantin Bucureşti, 2000
  8. Zimmer Robert Romania, 2006
  9. http://ru.scribd.com/doc/67356449/Cunoasterea-Empirica-Si-Cunoasterea-Stiintifica
  10. http://ru.scribd.com/doc/49334515/2-cunoasterea-stiintifica
  11. http://www.avocatura.com/academica/referat226-cercetarea-stiintifica-si-metodologia-ei.html
  12. http://ru.scribd.com/doc/73911591/CUNOASTEREA
  13. http://ru.scribd.com/doc/166499902/Cercetare-Stiintifica-Prezentare-Curs