Psihologie

Referat Paranoia

Detalii
Categorie: Psihologie
Accesări: 531
Pin It

  1. Definiție

Conform Dicționarului Explicativ Român, termenul PARANOIA înseamnă: „Nume generic pentru un grup de boli psihice cronice care se manifestă prin lipsă de logică în gândire, prin idei fixe, prin susceptibilitate, prin orgoliu exagerat, prin mania persecuției, prin halucinații etc.; boală care face parte din acest grup.”

  1. Istorie și descriere

Paranoia este o boală psihiatrică, fiind încadrată în clasa psihozelor. Termenul descrie o boală mentală în care o gândire delirantă este singura sau cea mai importantă caracteristică. Conceptul a fost descris de către Heinroth, în 1818 și provine din două cuvinte grecești: para = în afară, nous = minte. Încercând să realizeze o clasificare a bolilor mentale, psihiatrul german Emil Kraepelin a fost cel care a descris manifestările sale. Astfel, acesta a folosit termenul paranoia pură pentru a descrie o condiție unde era prezent delirul, dar fără o deteriorare aparentă a capacității intelectuale și fără alte caracteristici ale dementia praecox, boala redenumită mai apoi schizofrenie. Notabil, în definiția sa, gândul nu trebuia să fie persecutor pentru a fi clasificat ca paranoic, deci orice gând delirant putea fi clasificat ca fiind paranoic. De exemplu, o persoană care are gândul delirant că este o figură religioasă importantă ar fi clasificată de Kraepelin ca suferind de "paranoia pură".

În anul 1968, psihologul Theodore Millon, în urma activității de cercetare, a stabilit 5 subtipuri ale paranoidului. Astfel, persoana în cauză ar putea suferi de un singur sindrom dintre următoarele:

- paranoidul fanatic, ce cuprinde manifestări narcisiste;

- paranoidul malign , ce cuprinde manifestări sadice;

- paranoidul crud, ce cuprinde manifestări negativiste;

- paranoidul insular, ce cuprinde manifestări evitante;

- paranoidul încăpățânat, ce cuprinde manifestări compulsive.

Paranoia este un proces de gândire puternic afectat de anxietate sau frică, de multe ori până la iraționalitate și delir, decurgând fără halucinații și schimbări accentuate de personalitate. Gândirea paranoică este caracterizată de obicei de neîncredere sau suspiciune față de ceilalți. Paranoia este denumirea dată unei stări de orgoliu exagerate, de gândire greșită, de interpretări false, fiind o boală psihiatrică încadrată în clasa psihozelor. Istoric, această caracterizare a fost folosită pentru a descrie orice formă de delir.

Uneori, în vorbirea cotidiană, termenul paranoia este folosit greșit pentru a descrie o fobie. De exemplu, o persoană nu vrea să zboare de frica prăbușirii avionului. Acest lucru, nu indică automat paranoia, ci mai degrabă o fobie. Faptul că nu este învinovățit cineva în acest caz, indică mai degrabă prezența unei fobii. Starea de paranoia apare în momentul în care subiectul poate fi considerat normal, însă este condus de o tulburare la limita psihiatriei. Un aspect important al gândirii paranoice îl reprezintă centralitatea: faptul că paranoicul se vede ca o personalitate centrală într-un scenariu care poate fi periculos sau grandios și interpretează evenimente care nu au nicio legătură cu ei în realitate ca fiind direcționate spre ei sau despre ei.

Paranoia se referă la sentimentele de lipsă de încredere, suspiciune sau persecuţie care nu se bazează pe realitate. Este un fel de delir în care o persoană crede că este izolată într-un mod negativ. Persoanele care au paranoia vor căuta dovezi care să ateste că sunt izolaţi şi refuză să vadă că au o părere exagerată a importanţei lor.

Cauza exactă a paranoiei nu se cunoaşte. Este mai frecventă la bărbaţi decât la femei, deşi nu se ştie care este prevalenţa exactă. Paranoia reprezintă un simptom mintal şi emoţional al multor afecţiuni mintale, inclusiv tulburările de personalitate paranoidă şi schizofrenia paranoidă. De asemenea este caracterizată prin idei delirante că alte persoane au motive ascunse sau dorinţa de a face rău persoanei afectate, sentimente de neîncredere şi ostilitate, sentimentul că respectiva persoană este persecutată, izolare şi retragere socială.

Paranoia nu este o tulburare care apare din senin, ci dezvoltarea personalității paranoide se bazează pe trăsături de personalitate anterioare, care sunt accentuate de către factorii psihopatogeni enumerați anterior.

Psihiatrul Gemil Perrin a stabilit că există cinci trăsături ale psihopatiei paranoice, după cum urmează: suspiciunea și neîncrederea vis-a-vis de ceilalți indivizi, agresivitatea, orgoliul, rigiditatea psihică și judecata falsă referitor la lucruri, fapte sau indivizi. 

  1. Cauze care pot determina paranoia

• Afecţiuni psihice ce pot determina paranoia, cum ar fi: agorafobia, tulburarea obsesiv-compulsivă, tulburările de personalitate paranoidă, schizofrenia.
• Abuzul de droguri;
• Leziunile sau infecţiile craniene;
• Ereditatea;
• Represiunea socială;
• Stresul;
• Evenimentele traumatice din cursul vieţii.

  1. Simptome

Printre simptomeleprezentate de persoana paranoică se numără:

  • • Idei care nu sunt susţinute de realitate (iluzii, idei delirante);
    • Dificultăţi de concentrare;
    • Tulburări de somn;
    • Dezorganizare;
    • Senzaţii care nu sunt reale (halucinaţii);
    • Izolare socială;
    • Lipsa de reacţie faţă de mediul înconjurător sau faţă de alte persoane (catatonie);
    • Retragere sau depresie;
  • • Anxietate;
    • Detaşare;
    • Ostilitate;
    • Incapacitatea de a efectua activităţile zilnice;
    • Gânduri recurente (obsesii);
    • Acţiuni repetate care nu pot fi controlate (compulsii).

  1. Tipuri de paranoia

            Paranoia este considerată o tulburare la limita psihiatriei deoarece este foarte ușor de confundat cu normalitatea, mai ales pentru că delirul paranoic nu este halucinator, persoanele respective fiind bine ancorate în realitate, capabile să ducă la bun sfârșit scopurile pe care și le propun și bine orientate. Există două tipuri mari de tulburare paranoidă și anume paranoia pasională și delirul de interpretare. 

5.1. Paranoia pasională

Individul care suferă de această formă de paranoia are o pasiune care îi ocupă toată viața și îi centrează gândurile numai asupra unui anumit sector din realitate. Orice om are o pasiune sau un hobby, însă când această pasiune se transformă în manie, vorbim de o tulburare psihiatrică. 
Pacientul este afectiv, optimist, sociabil și deschis față de ceilalți, cu trăsături paranoice fiind un individ mult mai susceptibil, mai inflexbil și nedispus să facă compromisuri. Trăsătura paranoidă apare în urma unui proces numit declanșare paranoiacă reprezentată de un eșec, un conflict sau o neînțelegere, o problemă de care este făcut responsabil sau un eveniment pasional. Ca urmare individul devine revoltat împotriva tuturor celor care i-au imputat sau reproșat anumite lucruri și transformă totul într-o luptă cu întreaga lume, proces numit cverulență. Cverulența nu reprezintă o ceartă obișnuită, între doi sau mai mulți indivizi, ceartă care nu are consecințe majore și care nu implică autoritățile din justiție. Aceasta este o luptă pentru dreptate, una care implică declarații și procese, paranoicul luptând pentru restabilirea adevărului și pedepsirea legală a vinovaților. El  interpretează extrem de amplu o problemă care poate fi rezolvată și pe căi amiabile, considerând că i s-a făcut o nedreptate. Face astfel ca majoritatea persoanelor din jur să îl creadă, întrucât argumentele sale sunt clare și bine argumentate. În situația în care i se dă dreptate doar din anumite puncte de vedere și nu total, paranoicul se va revolta din nou, vrând ca dreptatea să fie în întregime de partea lui. Devine astfel persecutor, ajungând până la violențe și intimidări asupra celorlalți, le vânează toate greșelile și le denunță cu prima ocazie, bucurându-se dacă persoanele respective sunt pedepsite. Acest tip de paranoia pasională este numit paranoia de luptă. 

Un alt tip de paranoia este idealismul pasional, în acest caz fiind vorba despre un pacient care și-a construit un ideal deplasat despre propria persoană și se comportă conform acestuia. În cazul acestora, dorința de putere este crescută la extrem. Fenomenele declanșatoare ale acestei tulburări sunt complexele, copilăria plină de privațiuni, sărăcia și exploatarea de către cei puternici sau violențele intrafamiliale. Se dezvoltă un „complex de aviditate” în cazul acestor indivizi, care dezvoltă o angoasă cronică supracompensată prin agresivitate. Individul vrea să ajungă cât mai sus în lanțul puterii, aspiră să ajungă lider și să devină o personalitate marcantă în istorie, dorind să le demonstreze superioritatea celor care l-au făcut să se simtă inferior în trecut. 

Gelozia patologică se încadrează ca entitate tot în cadrul paranoiei pasionale, pacientul construindu-și o imagine nefondată asupra infidelității partenerului de viață. Aceasta va declanșa un îndelungat proces de urmărire, acumulare de dovezi, analiză amănunțită a comportamentului partenerului și numeroase scandaluri. Se ajunge la violență, uneori chiar la uciderea partenerului din cauza acuzațiilor nefondate. Paranoicul gelos este în general un individ dominat de sentimentul de inferioritate și nepotrivire cu partenerul sau partenera, fie din cauza diferenței de vârstă, a profesiei sau a fizicului, fie este un individ care abuzează de stupefiante sau alcool. Orice comportament al partenerului, chiar dacă acesta se comportă normal, îi va da de bănuit. Paranoicul urmărește totul, cum se îmbracă, cât timp lipsește de acasă, cu cine vorbește pe stradă sau la telefon, cine îl salută etc. Chiar dacă nimic nu dă de bănuit, paranoicul va găsi întotdeauna motive pentru a-și alimenta gelozia. 

Desigur că lupta pentru dreptate, idealismul pasional și gelozia sunt trăsături normale care nu trebuie interpretate ca fiind probleme de ordin psihiatric. Un om care luptă pentru drepturile sale, un inventator sau un cercetător pasionat sunt oameni valoroși care merită respectul întregii societăți. Gelozia este de asemenea normală într-un cuplu, micile confruntări pe această temă nu trebuie să alarmeze pe nimeni. Psihoza va fi însă suspectată numai când comportamentul respectivei persoane devine aberant și obsesiv, persoana nemaifind interesată de nimic decât de subiectul obsesiei sale. Când se ajunge la violențe și agresiuni, când persoana prezintă anumite simptome precum anorexie, insomnie, iritabilitate continuă sau are un comportament strict centrat pe obsesia respectivă, nemaifiind deschisă către nimic altceva, procesul a devenit patologic. 

5.2. Delirul de interpretare

Se poate cupla cu paranoia pasională, dar există și ca entitate separată. Este vorba de bolnavi afectați de percepția delirantă și anume bolnavi care interpretează orice faptă, replică, acțiune a vieții cotidiene. Poate fi foarte frecvent confundată cu normalul, ba chiar majoritatea oamenilor interpretează diferite lucruri sau acțiuni în diverse moduri, asta nu înseamnă că ei sunt paranoici. Vorbim despre paranoia numai în momentul în care aceste interpretări afectează viața și activitățile bolnavului transformându-se în obsesii în toată regula. De exemplu, un individ normal cu o durere de măsea îl va crede pe dentistul care îi spune că este vorba de o carie, se va lăsa tratat și va fi mulțumit ulterior că a scăpat de durere. Un individ paranoic nu va crede dentistul, el crede că orice durere sau boală este un semn al unui cancer și va consulta numeroși doctori care, deși îi vor spune același lucru, nu îl vor convinge. Se va transforma într-un persecutant al medicilor și va presupune că orice tratament care i-a fost prescris a avut menirea de a-l îmbolnăvi și mai tare. 

  1. Subtipuri clinice de paranoia

Persecuția sau interpretarea unor acțiuni și evenimente ca fiind doveditoare că o persoană din anturajul paranoicului îl persecută din diferite motive. El consideră că este urmărit continuu, că cineva încearcă să îi facă rău prin diferite mijloace, că este otrăvit, umilit sau tratat cu rea-voință. Apare cverulența sau lupta obsesivă pentru dreptate deoarece paranoicul consideră că poate dovedi acest lucru prin mijloace legale, individul devenind plin de resentimente și ură față de persoana respectivă și recurgând uneori chiar la agresivitate și violență împotriva acesteia. 

Ipohondria - un pacient ipohondru este acela care își urmărește obsesiv toate senzațiile corporale și toate semnele care ar putea sugera faptul că este afectat de o anumită boală. Delirul este centrat pe diferite semne și simptome care sunt interpretate într-un mod fals și exagerat, pacientul considerându-se bolnav de diverse afecțiuni și adresându-se nejustificat la medic.

Grandomania însumează ideile delirante ale unui individ care dorește să facă reformă în societate, politică, religie sau știință. Individul respectiv este ferm convins că are un mare talent, că este sau va fi o persoană marcantă în istoria umanității. Paranoicii care au idei delirante de grandoare cu conținut religios pot avea impresia unei comunicări directe cu divinitatea și cred că sunt oameni speciali, cu un anumit har. 

Erotomania reprezintă ideea obsesivă și delirantă de a fi iubit de o anumită persoană. Obsesia este de obicei centrată pe persoanele superioare din punct de vedere social (celebrități, șefii de la serviciu, persoane cu funcții politice înalte etc.). Paranoicul face încercări disperate de a intra în contact cu persoana care este subiectul delirului său, o urmărește, o supraveghează, o contactează telefonic în mod repetat, îi trimite scrisori, cadouri și atenții. Orice gest sau replică a persoanei respective este interpretată delirant de către paranoic ca fiindu-i adresată sau ca făcând referire la acțiunile sale. În momentul în care vede că nu i se răspunde, paranoicul devine agresiv și programează acte de agresivitate și violență prin care urmărește pedepsirea și răzbunarea asupra persoanei care i-a înșelat așteptările. 

Gelozia reprezintă convingerea constantă și obsesivă că partenerul/partenera de viață îi este infidel/infidelă. Paranoicul este în căutare constantă a probelor care îi vor dovedi suspiciunea, înregistrând continuu acțiunile, gesturile, vestimentația, replicile și comportamentul partenerului de viață. Adună probe pentru a-și justifica delirul și chiar dacă comportamentul persoanei suspectate este normal și nu trădează nimic ascuns, paranoicul va găsi dovezi chiar atunci. Partenerul este urmărit constant, ajungându-se până la hărțuire și gesturi violente, chiar și crimă. 

  1. Tablou clinic

Paranoia este o boală a realității. Tocmai de aceea un paranoic este foarte greu de diferențiat de un om normal, întrucât delirul paranoicului nu este imaginativ sau nebunesc ci se bazează pe realitatea prezentă. Schizofrenia și parafrenia sunt două entități cu care se face diagnosticul diferențial al tulburării paranoide, diagnostic care se face pe baza delirului imaginativ și a fugii de realitate care nu apare niciodată în paranoia. 

Există trei stadii ale tulburării paranoide:

  1. Invazia nevrotiformă caracteristică debutului bolii.Pacientul este frământat, indispus și are o stare de rău ce nu poate fi legată de nicio tulburare de ordin somatic. Poate dura ani de zile. Estefaza de incubație. 
  2. Transformarea megalomanică-paranoicul își formează baza de luptă, găsește ideea sau principiul căruia își va dedica întreaga viață, dintr-un om frământat ajunge un optimist și plin de viață. Este caracterizată prin delirul paranoid, de tip nehalucinator.
  3. Faza terminalăeste caracterizată de atenuarea delirului în principal din cauza înaintării în vârstă, pe baza scăderii activității fizice. Ideile însă se păstrează, chiar dacă paranoicul nu mai duce o luptă continuă pentru apărarea lor.

Paranoia propriu-zisă este o psihoză care se dezvoltă pe un substrat definit de tulburarea de personalitate de tip paranoid. Pacientul este un căutător neobosit al înțelesurilor ascunse și al sensurilor din spatele situațiilor aparent evidente, caracterizat printr-o gândire lipsită de flexibilitate. Este dominat de o angoasă permanentă legată de credința că lumea este plină de oameni nedemni și este suspicios în orice relație cu persoanele apropiate suspectând faptul că acestea au gânduri ascunse și așteaptă ca acest lucru să fie confirmat prin acțiunile lor. Este dominat de nevoia de a-i controla pe ceilalți, fiind o persoană cu o stimă de sine în general scăzută, simțindu-se o persoană inferioară și slabă. Aroganța afișată în fața celorlalți este un mecanism de compensare a sentimentelor de inferioritate. Nu pot menține o relație pe termen lung. 

Percepția paranoicului asupra realității nu este în general tulburată, ci doar influențată și dirijată de delir. Halucinațiile auditive sau vizuale pot apărea, dar sunt destul de rare și nu sunt proeminente, ca în cazul parafreniei sau schizofreniei. Are o gândire normală, logică, însă insidios apar ideile delirante, pacientul începe să creadă că este urmărit, otrăvit, infectat, iubit de la distanță, are o boală, i s-a făcut o nedreptate,este înșelat etc. Și persoanele normale pot avea astfel de suspiciuni, neexistând niciun substrat patologic în spatele lor, însă în cazul paranoicului suspiciunea are o durată de cel puțin o lună de zile după care începe să devină obsesivă și să-i controleze viața. Devine o idee dominantă la care se adaugă idei și suspiciuni secundare, astfel paranoicul își construiește un sistem de gândire centrat pe obsesie. Sistemul este însă plauzibil, extrem de convingător și bazat pe argumente și astfel paranoicul poate juca rolul de inductor al ideii către alte persoane care, mai ales dacă îi sunt apropiate, îl cred. Apare astfel paranoia indusă sau delirul colectiv. 

Bolnavul se informează constant și continuu în domeniul ideii delirante, fie că este vorba de o nedreptate care i-a fost făcută și pe care vrea s-o reclame către justiție, fie că este vorba de gelozie sau de o dorință nestăpânită de putere. Este un om rigid și tensionat care menține cu greu o relație cu alte persoane. În timp bolnavul ajunge să abordeze un singur subiect de discuție și anume ideea delirantă care îl obsedează. 

Individul își păstrează activitatea profesională, în cele mai multe cazuri aceasta nefiind afectată. Mulți indivizi paranoizi dețin funcții înalte fiind oameni extrem de capabili. Uneori însă, tendința de izolare și sentimentul profund de nedreptate afectează atât activitatea profesională a individului, cât și relațiile sociale, viața socială fiind cel mai frecvent dezechilibrată ca urmare a obsesiilor paranoide. 

  1. Tratament

8.1. Psihoterapia

În cazul pacienților paranoici trebuie evitată terapia de grup, deoarece aceștia sunt extrem de suspicioși și nu pot interacționa normal cu alte persoane. Prin urmare, trebuie abordată modalitatea de terapie individuală, cu un psihoterapeut experimentat, întrucât acești pacienți abordează psihoterapia cu neîncredere și acceptă tratamentul datorită presiunii externe a persoanelor apropiate. Pacientul îl tratează pe terapeut ca pe orice altă persoană din jurul său, suspectând că acesta este răuvoitor și că are intenții ascunse. Prin urmare terapeutul trebuie să fie capabil să suporte sentimentele de ură, disperare, incapacitate și dorință de răzbunare ale pacientului. 

În primele ședințe terapeutul va evita să răspundă defensiv la acuzațiile și reproșurile pacientului și trebuie în același timp să evite tendința de apărare în fața acuzațiilor și tendința de a-i reproșa pacientului că nu are dreptate, deoarece astfel vor pierde complet posibilitatea de a câștiga încrederea pacientului. Există anumite premize care trebuie urmărite de către terapeut în tratamentul unui pacient paranoid, precum:

- Construirea unei alianțe terapeutice: terapeutul trebuie să empatizeze cu experiența pacientului și să nu contrazică nimic din ceea ce spune acesta. Nucleul de bază al declanșării paranoiei este stima de sine scăzută și orice reacție de dezaprobare din partea terapeutului poate fi interpretată de către paranoid ca o reacție de respingere, fapt care îi va scădea și mai mult stima de sine. 

- Evitarea constituirii unor suspiciuni noi din partea pacientului: terapeutul trebuie să-și explice fiecare acțiune pentru a nu da prilej constituirii de noi suspiciuni. Trebuie explicat pacientului orice gest, chiar și ieșirea din cabinet pentru a aduce anumite formulare. De asemenea trebuie evitată tendința de a acționa cu acești pacienți într-un mod extrem de deschis și prietenos, întrucât aceștia pot găsi intenții ascunse în spatele acestui comportanent

- Pacientul trebuie ajutat să-și mențină simțul controlului: terapeutul trebuie să arate respect față de autonomia și acțiunile pacientului, întrucât orice teamă a terapeutului că pacientul său își va pierde la un moment dat controlul va fi simțită de către pacient și labilitatea lui psihică se va agrava. 

- Pacientul trebuie încurajat să-și verbalizeze mânia în loc să o exteriorizeze prin acțiuni violente: pacientul trebuie chestionat asupra mâniei sale prin discuții deschise asupra tuturor aspectelor furiei și trebuie să i se explice pe larg toate consecințele agresivității și violenței. 

- Pacientul trebuie să aibă mult spațiu pentru a putea respira: pacienții paranoizi se pot simți constrânși și pot deveni extrem de suspicioși în momentul în care sunt închiși împreună cu cineva într-o încăpere mică, plină de mobilă. Prin urmare ședințele psihoterapeutice trebuie să se desfășoare într-un loc deschis, luminos, cu pacientul aflat la o distanță mai mare față de terapeut. Terapeutul trebuie să evite să atingă pacientul chiar și în modul cel mai benign posibil. 

Paranoia nu este o tulburare complet vindecabilă, dar poate fi considerabil ameliorată prin psihoterapie. Anumite trăsături de tip paranoid persistă însă toată viața.

8.2. Tratamentul medicamentos

Psihoterapia este tratamentul de elecție în paranoia, tratamentul medicamentos fiind util numai când simptomele asociate nu pot fi controlate de către psihoterapeut. Anxioliticele se prescriu dacă pacientul este excesiv de anxios și nu își poate controla starea de angoasă, iar neurolepticele se folosesc pentru pacienții extrem de furioși, agresivi și violenți, având efect sedativ.

BIBLIOGRAFIE

Facebook

Articole Noi

Cele mai citite

Parteneri