Pentru o mai bună cunoaştere şi înţelegere a vieţii, activităţii şi a contribuţiei avute la istoria psihologiei moderne, considerăm util să amintim că Wilhelm Wundt, în calitate de student, de profesor şi de cercetător, a beneficiat din plin de "libertatea academică" caracteristică învăţământului academic din secolul al XlX-lea. Modernizarea instituţiei universitare din ţările germane a permis crearea unor posturi de cercetare şi de predare şi o deschidere privind recunoaşterea importanţei activităţii ştiinţifice şi a utilităţii experimentării ştiinţifice (Parot şi Richelle, 2005, pag. 125).

Schiţă biografică conform informaţiilor furnizate de Schultz D.P si Schultz S.E. (2012)

• 1832 - Se naşte în Neckerau în Baden într-o familie cu o puternică tradiţie culturală.
• 1851 - Alege o carieră în domeniul ştiinţei: îşi propune să devină medic.
• 1851- 1854 - Studii universitare: la Universitatea din Tubingen şi Heidelberg unde urmează cursuri de medicină, anatomie, fiziologie, fizică şi chimie.
• 1854 - Alege o licenţă în fiziologie.
• 1855 - Participă timp de un semestru la cursurile marelui fiziolog Johannes Muller, cursuri organizate în cadrul Universităţii din Berlin, decizând ulterior să-şi completeze studiile doctorale în fiziologie la Universitatea din Heidelberg.
• 1857 - 1864 - Conferenţiar în fiziologie la Universitatea din Heidelberg şi asistent al celebrului Hermann Helmholtz.
• 1858 - 1862 - Publică mai multe volume din cartea "Contribuţii la teoria percepţiei senzoriale" (scopul publicaţiei fiind cel de a marca un nou domeniu al ştiinţei).
• 1864 -1874 - Profesor asociat al Universităţii din Heidelberg.
• 1867 - Predă la Universitatea din Heidelberg primul curs de psihologie experimentală din lume.
• 1873-1874 - Publică "Principii de psihologie fiziologică", manualul de referinţă al psihologiei experimentale.
• 1875 - 1917 - Profesor al Universităţii din Leipzig.
• 1879 - Înfiinţează la Leipzig laboratorul său de psihologie experimentală, acest an devenind anul naşterii psihologiei ştiinţifice (Cosmovici, 2005, p.16).
• 1881 - Lansează revista "Studii filosofice" - publicaţie oficială a noii ştiinţe.
• 1911 - Publică a şasea ediţie a cărţii sale" Principii de psihologie fiziologică".
• 1920 - Se stinge la Leipzig la câteva zile după aniversarea vârstei de 88 ani.

Activitatea ştiinţifică şi evenimente marcante

Participarea în 1855 la cursurile lui Johannes Muller şi apoi în 1857 la cele ale lui Hermann Helmholtz reprezintă două evenimente marcante în activitatea lui Wundt. psihologia sa bazându-se pe metodele experimentale ale fiziologiei. "Obiectul de studiu (...) rămâne faptul mental, conştiinţa se preta destul de greu observaţiei şi experimentării directe. Ceea ce se observă şi se măsoară sunt numai efectele fizice ale fenomenelor psihice şi cauzele lor, care sunt manipulabile" (Parot şi Richelle, 2006, pag. 147). Wundt este cel care defineşte obiectivele majore ale psihologiei că ştiinţă: analizarea proceselor conştiinţei în vederea identificării faptelor psihologice elementare, descoperirea modului în care apar procesele de asociere între elementele de bază şi definirea cu precizie a legilor ce permit această asociere. Wundt este preocupat de experienţa conştientă imediată, de sentimente şi de senzaţii ca forme elementare ale experienţei (atribuie senzaţiilor caracteristicile de calitate şi intensitate). Experimentul şi introspecţia experimentală controlată şi antrenată sunt principalele instrumente de cercetare utilizate în faimosul laborator de la Leipzig. Prin teoria apercepţiei, Wundt explică procesul activ de organizare a elementelor mentale într-un întreg, fiecare componentă având însă caracteristici care nu sunt suma caracteristicilor elementelor. Pe lângă faptele psihologice elementare, Wundt identifică funcţiile mentale superioare, acestea putând fi studiate prin analiza produselor culturale (Schultz si Schultz, 2012).

Contribuţia la istoria psihologiei moderne

Numele lui Wundt rămâne în istorie ca fiind "principalul artizan al instituţionalizării psihologiei" (Parot şi Richelle, 2006, pag. 146). Originalitatea demersului său este acela de a-şi fi propus şi de a fi reuşit să transforme psihologia în disciplină autonomă. Predarea primului curs de psihologie fiziologică, elaborarea unui manualul de referinţă, lansarea unui laborator de psihologie experimentală recunoscut oficial, precum şi lansarea unei publicaţii oficiale a noii ştiinţe şi a laboratorului acesteia au definit cadrul instituţional al trecerii de la o ştiinţă descriptivă la o ştiinţă explicativă (Schultz şi Schultz, 2012, pp.109-110). Dintre contribuţiile sale majore amintim: impunerea punctului de vedere fiziologic în explicarea proceselor psihice, fundamentarea afirmaţiilor teoretice şi filosofice pe bază experimentală, implicarea necondiţionată a utilizării experimentului şi a măsurătorilor în cercetările proceselor psihice (Mânzat, 2012, apud Petroman, 2003, pag. 486). Deşi adept al experimentului în studierea faptelor psihice, Wundt promovează şi metoda introspecţiei experimentale, sinonimă în viziunea sa cu disecarea (Mânzat, 2012, pag. 486).

Şcoala lui Wundt a permis formarea unui număr considerabil de psihologi, pioneri şi promotori în plan internaţional ai noii ştiinţe. Unul dintre aceşti elevi, Edward Bradford Titchener devine "purtătorul de cuvânt" al psihologiei lui Wundt în SUA şi promovează concepţia structuralistă a conştiinţei, punând bazele structuralismului american (Parrot şi Richelle, 2006, pag. 159). Un alt domeniu de care Wundt a fost interesat este cel al psihologiei sociale. Lucrarea sa în 10 volume " Psihologia popoarelor" reprezintă o contribuţie deosebită prin abordarea problemei limbajului, a mitului, a artei, a cutumelor sociale, a legii şi moralei ca forme de manifestare a diferitelor stadii de dezvoltare a psihologiei colective (Parrot şi Richelle, 2006, pag. 147).

Limite ale demersului stiintific

Wundt era conştient de succesul demersului său, dar şi de limitele abordării sale, acceptând argumentele critice. Cea mai expusă criticilor a fost metoda introspecţiei: atât din punct de vedere al subiectivităţii implicate cât şi din punct de vedere a aplicabilităţii de studiu limitată la faptele psihice elementare, la timpul de reacţie şi la emotivitatea primară. Teoria tridimensională a sentimentelor ce explică stările emoţionale pe baza existenţei a trei dimensiuni s-a bucurat de interes doar pentru scurtă vreme. Privind obiectul de studiu al noii ştiinţe vor fi făcute ulterior noi propuneri: inconştientul, comportamentul, conduita, omul concret. Psihologia lui Wundt, preocupată de descrierea şi organizarea elementelor conştiinţei nu avea aplicabilitate în soluţionarea unor probleme reale aşa cum îşi propunea de exemplu psihologia din SUA. Contextul istoric al "libertăţii academice" caracteristic sec. al XIX lea a fost favorabil activităţii lui Wundt, însă secolul următor prin consecinţele Primului Război Mondial şi prin puternicele sentimente antigermane generate a fost defavorabil demersului său. Criza economică a avut de asemenea consecinţe financiare nefaste asupra mediului universitar german. În 1943, la două decenii după moartea sa, laboratorul său este distrus de un bombardament britanic şi american (Schultz şi Schultz, 2012, pp. 121-122).

Bibliografie:

1. Cosmovici, A. (2005). Psihologie generală. Iaşi: Ed. Polirom
2. Mânzat, I. (2012). Istoria psihologiei universale. Bucureşti: Ed.Univers Enciclopedic
3. Parrot, F., Richelle, M.(2006)..Introducere în psihologie. Istoric si metode. Bucureşti: Ed. Humanitas
4. Pavalache-Ilie, M.(2013). Istoria psihologiei. Braşov: Ed. Universităţii Transilvania
5. Schultz, D.,P., Schultz S.,E. (2012). O istorie a psihologiei moderne. Bucureşti: Ed. Trei.