Behaviorismul este un curent psihologist American, apărut la începutul sec. XX, care a pus la baza studierii comportamentului uman relaţia de tipul “stimul-răspuns”, inspirată din unele date ale neurofiziologiei.
Acest curent considera că pentru cunoaşterea, înţelegerea şi prevenirea comportamentului uman (infracţional) este suficientă studierea relaţiei dintre stimul şi răspuns, fără a mai fi necesară apelarea la conştiinţă. Cu alte cuvinte etiologia crimei este de natură obiectivă, fără legătură cu factorii subiectivi.
Orientat spre o psihologie obiectivă – fără conştiinţă - acest curent a ignorat total introspecţia ca metodă de bază a psihologiei structuriste, încercînd fără success, să reducă şi să explice comportamentul uman pornind exclusive de la date obiective de tipul reacţiilor glandulare, visceral, muscular la diverşi stimuli externi, ignorînd caracterul subiectiv complex al fenomenelor de conştiinţă şi de comportament, controlate de conştiinţă şi de personalitatea individului.[1]
Aceste curent american a pus la baza studierii comportamentului uman relaţia dintre stimul-răspuns. Potrivit acestei concepţii, pentru a analiza procesele psihice, trebuie să pornim, în exclusivitate, de la date obiective, respectiv de la reacţiile glandulare, viscerale, musculare sau laringale ale individului, la stimulii exteriori.[2]
Behaviorismul a fost puternic influenţat de neurofiziologie, apărînd ca o reacţie împotriva introspecţionismului, metodă de bază a psihologiei structuraliste, ce încearcă explicarea mecanismelor şi proceselor psihice prin intermediul “autoobservării” sau a “observării în interior”(introspecţia).
În consecinţă. această orientare este considerată de majoritatea autorilor ca fiind neştiinţifică şi unilaterală, întrucăt nu sesizează cauzele reale ale fenomenului criminalităţii, incercînd fără succes să reducă şi să explice aspectele de comportament. Anume din consideraţiile date această orientare este cunoscută şi sub denumirea de “psihologie fără conştiinţă” sau “psihologia obiectivă”.[3]
[1] Augustin Ungureanu, Prelegeri de Criminologie, Editura „CUGETAREA”, Iaşi 1999.
[2] Gh. Mateuţ, op. cit., p. 68-69.
[3] Igor Ciobanu, Criminologie, „Tipografia Centrală” Chişinău 2011.