Pin It

1. Aportul lui Edward Lee Thordike şi Ivan Petrovici Pavlov asupra behaviorismului

Printre primii fondatori ai behaviorismului s-a aflat şi psihologul american Edward Lee Thorndike. În 1898 Thorndike a realizat o serie de experimente ce vizau modul de invăţare a animalelor. Într-unul din studii acesta a pus o pisică într-o cuşca, iar în afara cuştii o bucată de hrană. Apoi a măsurat timpul în care animalul învaţă şi reuşeşte să deschidă uşa cutiei pentru a ajunge la hrană. Supunând pisica aceleiaşi acţiuni de mai multe ori, a văzut că aceasta repetă comportamentele care au dus la succes şi în încercări succesiv scapă din ce în ce mai repede şi mai uşor. În urma acestui experiment, Thorndike a propus o "lege", conform căreia comportamentele urmate de o întărire pozitivă (recompensa) se vor repeta, iar cele urmate de o întărire negativă ori fără întărire nu vor fi învăţate şi se "pierd". Edward Lee Thorndike a formulat aceasta lege in 1911, numită Legea Efectului, după care comportamentul e determinat de consecinţele sale: o conexiune pasibilă de modificări escortată sau urmată de o stare satisfăcătoare devine consolidată şi prevalent expectată.

În 1906 psihologul rus Ivan Pavlov, care câştigase cu doi ani în urmă premiul Nobel, formulează unul dintre principiile celei mai importante ale învăţării. Acesta investigase procesele digestive la câini măsurând cantitatea de salivă secretată în momentul în care acestora li se punea o bucată de hrană în gură. După măsurători repetate acesta a descoperit că animalele salivau chiar la anticiparea primirii mâncării. Mai mult, dacă primirea hranei ar fi fost asociată cu un clopoţel, atunci secreţia salivei s-ar fi declanşat doar la simplul auz al acestui clopoţel. Acesta este o formă de bază a ceea ce în psihologie se numeşte condiţionare clasică (sau pavloviană) în care organismul asociază un stimul cu un altul. Ca urmare a acestei asocieri, acesta va reacţiona la al doilea stimul, cel asociat, într-un mod similar cu reacţia faţă de primul stimul. Cercetările ulterioare au arătat că acest proces poate fi baza formării unor preferinţe sau a structurării unor temeri, chiar fobii.

Se crede de obicei că Pavlov anunța aducerea hranei printr-un clopoțel, însă notițele sale arată utilizarea unui număr mare de stimuli auditivi , incluzând fluiere, metronoame, împreună cu stimuli vizuali. În anii 1990 , când savanții occidentali au avut acces la laboratorul lui Pavlov, nu s-a găsit niciunul din aceste obiecte.

2. Reflexele condiţionate      

Ivan Pavlov este un cunoscut fiziolog şi psiholog rus, renumit mai ales pentru experimentele sale asupra cîinilor şi pentru cercetările în domeniul “reflexelor condiţionate” (în variant originală a lucrării “condiţionale”).

Celebra sa lucrare Reflexele conditţionate. O cercetare a activităţii fiziologice a cortexului cerebral, reprezintă rezultatele a 25 de ani de crcetări, întreprinse de Pavlov împreună cu echipa sa. Pavlov a remarcat că, în urma expunerii repetate la anumiţi stimuli, salivaţia cîinelui nu mai apare doar ca reacţie la vederea mîncării, ci şi la excitanţii cu care fusese invăţat. De aici, trage concluzia că există, pe lîngă reflexele natural, necondiţionate şi o serie de reflexe dobîndite prin învăţare, numite condiţionate.

Concepţia sa despre cum funcţionează formarea reflexelor la animale şi paralelismul cu comportamentele sociale invăţate de oameni a fost preluată şi dezvoltată în scrierile sale de către John B. Watson, întemeietorul behaviorismului.

În ciuda faptului că nu a fost un susţinător al psihologiei, considerînd că studiul creierului ar trebui să fie rezervat fiziologilor, contribuţiile sale au avut un impact major asupra acestui domeniu. Ca recunoaştere a activităţii, în anul 1904 îi este acordat Premiul Nobel pentru Medicină, pentru cercetări referitoare la funcţionarea sistemului digestiv.