Deşi Thorndike şi Pavlov sunt cei care au pus "în scenă" behaviorismul, abia în 1913 viziunea psihologiei behavioriste s-a clarificat. În acest an, John Broadus Watson a publicat lucrarea "Psychology as the Behaviorist Views It." El a fost figura marcantă a concepţiei comportamentaliste şi s-a opus cu vehemenţă introspecţionismului.
John Broadus Watson (1878-1958) numit şi „părintele behaviorismului", a fost profesor la Universitatea John Hopkins (din 1908 până în 1920). A fost considerat principalul teoretician al behaviorismului şi s-a opus introspecţionismului lui Wilhelm Wundt. A acordat mare importanţă lucrărilor lui Pavlov şi bazat pe acestea a realizat cercetări experimentale referitoare la condiţionările emoţionale împreună cu soţia sa R. Rayner. Scopul cărţii nu era altceva decât o completă redefinire a psihologiei ca "ramură pur experimentală şi obiectivă a ştiinţei naturale ". Scopul teoretic al acestei ştiinţe este predicţia şi controlul comportamentului. Noua strategie propusă presupunea variaţia stimulului din mediu, observarea reacţiei organismului la această schimbare. Comportamentul, arată J. Watson, este ansamblul de reacţii obiectiv observabile raportat la stimuli obiectiv observabili. În concepţia lui Watson, emoţiile sunt comportamente. În 1930 Watson dezvolta teoria metrică a gândirii aratând ca: gândirea este o activitate complexă care mobilizează întreaga organizare corporală.

Lui Watson i se părea ca vechii psihologi au încercat să studieze ceva ce era prea vag şi subiectiv, poate prea ‑ireal, pentru a fi un subiect adevărat pentru o cercetare ştiinţifică. Întrebările pe care şi le punea el erau: Ce este acest lucru care se numeşte ‑minte"? Cum putem să ne bazăm pe afirmaţiile introspecţioniştilor despre ce se întâmpla în minţile lor, inobservabile pentru noi? Ce faceam atunci când introspecţionişti diferiţi fac afirmaţii contradictorii, fiind supuşi aceluiaşi stimul? Pentru ca psihologia să devină o ştiinţă autentică, Watson susţinea că trebuie să se concentreze asupra unui fapt definit care să poată fi observat în mod direct de către toţi investigatorii interesaţi. Astfel studiul adevărat al psihologei este comportamentul. Watson afirma că psihologia în viziunea comportamentalistă, era ‑o ramură experimentală pur obiectivă a cărui scop este predicţia şi controlul comportamentului. Introspecţia nu formează o parte importantă în metodele sale.

John Watson şi behaviorismul

Pentru Watson, studiul conştientului era irelevant pentru predicţia comportamentului animalelor sau oamenilor.

În 1913 – în Psychology as the Behaviorist Views It – Watson susţinea că psihologia introspectivă era neştiinţifică, pentru că nu se ocupa de fapte obiective. El a respins toate stările subiective ca senzaţia, imaginaţia sau gândirea, argumentând că nu pot fi observate de alţii. De la acest manifest a pornit behaviorismul american.

Cam la vreo 20 de ani după ce Pavlov „chinuia” câinii în laboratoarele ruseşti, Watson făcea acelaşi lucru, dar pe subiecţi umani. El considera că forme complexe de comportament pot fi programate în cazul oamenilor. A condus un experiment în care unui băieţel („micul Albert”) i s-a dat un şoricel alb cu care să se joace. După ce băiatul s-a obişnuit cu animalul, experimentul continua astfel: se izbea puternic podeaua cu o bară de oţel ori de câte ori şoarecele era adus înăuntru. Copilul se speria şi în cele din urmă a ajuns să se sperie ori de câte ori avea în preajmă un animal cu blană. Watson afirma – referindu-se direct la acest tip de experiment: „Daţi-mi un copil şi îl voi face să se caţere sau să-şi folosească mâinile pentru a construi clădiri din piatră sau lemn… Îl voi face hoţ, răufăcător sau toxicoman. Posibilităţile în orice direcţie sunt nenumărate… Oamenii se construiesc şi nu se nasc.

În lucrarea Psychological Care of Infant and Child (1928), se recomandă părinţilor să nu manifeste afectiv pentru a preveni răsfăţul şi comportamentul dependent. În opinia sa, copiii trebuie trataţi ca tineri adulţi, comportamentul părinţilor trebuie să fie obiectiv şi ferm, dar blănd. Copii nu trebuie îmbrăţişaţi, sărutaţi sau ţinuţi pe genunchi. Gesturile permise sunt legate de recompnsă şi salut şi se rezumă la o strîngere de mîină sau o bătaie pe umăr şi o mîngîiere pe creştet. În locul căldurii şi dragostei, Watson recomandă părinţilor să folosească metode eficiente care să-i ajute pe copii să înveţe bunele obiceiuri. Această conducere ştiinţifică a educaţiei trebuie să înceapă din primele luni de viaţă ale copilului, printr-un program de hrănire rigid şi prin introducere oliţei de la vîrsta de 1-3 luni. Şi în momentul acela dar şi în astăzi recomandările lui Watson sunt prea dure şi nu ţin seama de nevoile şi capacităţile copilului pentru a duce la o dezvoltare sănătoasă. Watson este pionerul behaviorismului – a psihologiei experimentale a copilului.^[1]

Behaviorismul trebuia să fie „noua psihologie practică” pe care toată lumea trebuia să fie capabilă să o folosească. Watson afirma că de îndată ce noile date ale psihologiei erau obţinute pe cale experimentală, profesorii, medicii sau juriştii ar trebui să le folosească în practica lor. În martie 1916, Watson publica Locul reflexului condiţionat în psihologie, care a deschis larg porţile afirmării behaviorismului.

Mai târziu Watson s-a orientat spre o latură mai puţin experimentală a behaviorismului, încercând să explice aspectele practice ale teoriilor sale. Behaviorismul trebuia să fie cheia prin care ori societatea putea fi modificată pentru a se potrivi comportamentului grupurilor sau indivizilor, ori indivizii puteau fi modelaţi pentru a se potrivi mediului.

Argumente pentru noua paradigmă din psihologie:

• toată lumea utilizează psihologia, chiar şi fără să ştie (învăţăm din succese şi eşecuri cum să conducem o afacere, cum să ne înţelegem cu semenii etc.);
• toate societăţile au utilizat psihologia pentru a controla grupurile sau indivizii;
•  observaţia este necesară pentru înţelegere; comportamentul este observat, dar stimulul care a dus la acel comportament trebuie să fie identificat prin investigaţii şi observaţii;
• behavioristul trebuie să înţeleagă trecutul subiectului (un copil care a fost muşcat mai demult de un câine va reacţiona altfel la contactul cu alt câine în comparaţie cu un copil care nu a fost muşcat);
• simţul comun este o psihologie grosieră, dar în acelaşi timp reală (de ce oamenii nu îşi prind intenţionat degetele la uşă?);
• este aproape imposibil să izolezi un stimul (unde luminoase, unde sonore, mirosuri etc.) chiar şi în situaţii experimentale; de aceea, este mai uşor să luăm în calcul un complex de stimuli (foame, sperietură etc.);
• există patru tipuri de răspunsuri: răspunsuri comportamentale explicite (construirea unei case, trimiterea unei scrisori); răspunsuri comportamentale implicite (limbajul trupului, reflexele condiţionate); răspunsuri instinctuale explicite (strănutul, furia); răspunsuri instinctuale implicite (modificări ale funcţionării sistemului endocrin).

Inca din 1913 Watson publica un articol intitulat “Psihologia asa cum o vede un behaviorist” in care isi defineste scopul de a prezice si controla comportamentul uman in termeni de stimul si raspuns, excluzand factori precum: constiinta, introspectie, imagerie etc.

In anul 1924, cartea sa “Behaviorismul” aduce mai multe definitii si clarificari orientarii al carui fondator va ramane: behaviorismul. J. Watson sustine ca psihologia are nevoie de o abordare pur obiectiva si experimentala, facand o paralela intre studiile realizate pe animale si om. Pentru celebrul behaviorist, termenul de constiinta este ambiguu si lipsit de utilitate, iar credinta in existenta constientului “ne poarta inapoi in Antichitate catre superstitie si magie”. Drept urmare, psihologia umana ar trebui sa se limiteze la observarea a ceea ce este vizibil si masurabil (comportamentul) si sa formuleze legi in legatura cu acesta.

Un alt punct de atractie pentru fundamentarea teoriilor lui Watson a fost studiul comportamentelor copilului. Dincolo de parerile sale extrem de radicale in legatura cu cresterea acestora, el considera ca orice parinte ar trebui sa ii trateze pe cei mici ca pe niste adulti, pregatindu-i pentru o societate in care asteptarile nerealiste nu isi au locul.

Nimic nu este innascut sau instictiv din perspectiva behavioristului, de aceea tot ceea ce este sau stie un copil este dobandit prin interactiunea sa cu mediul inconjurator. Aceasta viziune subliniaza responsabilitatea parintilor de a alege mediul in care vor creste copii lor.

In anul 1936 J. Watson a incetat sa mai scrie pentru publicul larg, pentru a intra in publicitate, unde a adus numeroase cotributii, fiind creditat chiar ca intemeietorul ideii de “pauza de cafea”.

^[1] Graţiela Sion, Psihologia Vîrstelor, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2003, pag 19-20.