Dacă la începutul sec. al XIX-lea introspecţia era folosită ca metodă experimentală, în 1898 doar 2,3% dintre articolele de cercetare mai menţionau introspecţia. În 1905, William McDougall a scris o carte în care a definit psihologia ca "studiu al comportamentului".
Era timpul pentru o nouă concepţie a psihologiei, iar John B. Watson, care a inventat termenul "behaviorism", i-a asigurat o nouă identitate. Watson era de acord cu McDougall - şi anume că psihologia ar trebui definită ca "studiul comportamentului", dar a avut o abordare diferită.
McDougall... nu avea nicio problemă cu vechea abordare (mintea şi conştiinţa), dar a crezut că şi comportamentul merită atenţie. În 1913 Watson a făcut un pas înainte. Psihologia ar trebui să studieze comportamentul, iar mintea, credea acesta, este acum interzisă. (Epstein, 1987, pg.333)
În 1913 Watson a declarat că el este un tip nou de psiholog: un behaviorist. A mai afirmat că behaviorismul va elimina complet introspecţia din psihologie. Psihologii ar putea să adere la metoda ştiinţifică, studiind numai lucruri ce pot fi observate şi măsurate. Astfel, cercetătorii ar putea să controleze comportamentul uman ca niciodată înainte. Watson a făcut o faimoasă declaraţie despre potenţialul behaviorismului: "Daţi-mi o duzină de copii sănătoşi, bine-informaţi şi mediul necesar pentru a-i creşte şi vă voi garanta că îl voi alege pe oricare dintre ei şi-l voi educa pentru a deveni orice tip de specialist: doctor, avocat, artist, comerciant ori - da - cerşetor ori hoţ" (Watson, 1913).
Watson a fost un pic rebel încă din copilărie. El se bătea frecvent pe când era adolescent. Se referea la baptismul din biserica localităţii natale, cu care a luat contact pe timpul adolescenţei, ca "inocularea care nu a funcţionat". Căutând să scape de limitările educaţiei într-un oraş mic, Watson şi-a continuat educaţia la Universitatea Furman din Greenville, Carolina de Sud.
La această universitate Watson şi-a perpetuat stilul războinic de a fi. Unul dintre profesorii săi (Meyer) a ameninţat la un moment dat că-l va pica pe primul student care predă foaia de examen cu faţa în jos. Watson a îndrăznit să facă astfel... Meyer l-a picat, întârziindu-i absolvirea cu un an.
Cu toate acestea, Meyer l-a ajutat pe Watson, spunându-i acestuia despre noi şi incitante descoperiri în domeniul psihologiei realizate la Universitatea din Chicago, unde Meyer petrecuse un an de zile. Watson a decis că era vorba despre ceea ce el avea nevoie. I-a scris preşedintelui Universităţii din Chicago, afirmând că nu se va lăsa până nu va primi sprijin financiar pentru educaţia sa ulterioară. Se pare că tactica sa a funcţionat, întrucât a primit o bursă la Chicago.
Aici, Watson a studiat psihologia, devenind apoi interesat de cercetarea animalelor. Funcţionalismul era în floare la Universitatea din Chicago. Dar Watson nu s-a simţit confortabil cu cercetarea introspectivă. Aşa cum Watson şi-a amintit la un moment dat: "Nu am vrut niciodată să folosesc subiecţi umani. Am urât să servesc în calitate de subiect. Nu mi-au plăcut instrucţiunile artificiale date subiecţilor. Nu m-am simţit niciodată confortabil şi am acţionat nenatural".
Un profesor la Universitatea din Chicago şi-a amintit că Watson "obişnuia să aibă probleme la întocmirea unor rapoarte introspective consistente". Aşa că Watson s-a îndreptat către cercetarea animală. Dar şi acolo a descoperit introspecţia. Descrierea conştiinţei era folosită în cercetarea animală la acea vreme. Pentru Watson părea nenecesar şi absurd. Cum putea un om şti ce se petrece în capul unui animal? Însăşi ideea de "conştiinţă animală" era dubioasă. În plus, un observator putea specula despre conştiinţa unui animal numai după ce observa comportamentul animalului. Atunci de ce să nu se limiteze cercetarea la descrierea comportamentului animalului?
Curând Watson a pus în discuţie necesitatea implicării conştiinţei, a omului ori a animalului, în cercetările psihologice. El a sugerat mentorului său, James Rowland Angell, că ar putea exista o psihologie fără conştiinţă şi introspecţie. Angell l-a avertizat asupra riscurilor implicate de urmarea unei atare idei controversate. Cu toate acestea şi alţi psihologi au ajuns la această concluzie.
În fapt, psihologii de astăzi afirmă că Watson nu a inventat realmente behaviorismul, ci doar i-a dat un nume şi i-a făcut publicitate. Studii behavioriste, ca acelea în care şobolani sunt alergaţi prin labirinturi, fuseseră efectuate cu 20 de ani înainte de publicarea cărţii lui Watson, "Psihologia, aşa cum o vede un behaviorist", din 1913.
Atunci când J.M.Baldwin l-a angajat la Universitatea John Hopkins, Watson a avut oportunitatea de a-şi promova ideile. Baldwin doar ce fondase prestigioasa revistă "Psychological Review". La doar 2 săptămâni după sosirea lui Watson, Baldwin a fost prins într-o situaţie scandaloasă, care l-a determinat pe acesta să părăsească oraşul şi să se refugieze în Mexic. Watson a primit sarcina de a conduce revista, având astfel mijlocul necesar pentru a-şi face publice ideile.
Ca un cercetător al animalelor, Watson era conştient de un avantaj important al behaviorismului: deschidea drumul psihologiei către organisme care nu dispuneau de un limbaj pentru a-şi descrie gândurile. Hilgard (1980) afirma că este greşit să credem că Watson încerca să limiteze întinderea domeniului psihologiei. "Watson nu încerca să limiteze psihologia; în schimb, încerca să-i lărgească orizonturile". Cu ajutorul metodelor behavioriste, psihologia putea fi folosită în cazul animalelor, al pacienţilor cu probleme psihice, al retardaţilor ori al copiilor - adică putea fi aplicată tuturor grupurilor care nu putea furniza rapoarte introspective credibile privind propria activitate mental. [1]
John B. Watson susţinea că mintea umană este o “cutie neagră” în care se petrec procese ce nu pot fi studiate direct, aşadar psihologia nu-şi poate extinde domeniul asupra lor atât timp cât are pretenţia de a fi o ştiinţă.[2]
[1] Russel A. Dewey, Introducere in psihologie