Sigmund Freud s-a născut la 6 mai 1856 în Freiburg, Cehoslovacia. Cu toate ca nu aveau condiţii foarte bune, tatăl lui l-a ia cerut să îşi urmeze propriile înclinaţii în ceea ce priveşte cariera.Acesta nu a simţit o atracţie deosebită pentru cariera de medic, era mai degraba o sete de cunoaştere care viza relaţiile umane, spune Freud. Ulterior o mare pasiune a lui a devenit psihanaliza.
Psihanaliza reprezintă o disciplină de tip neobişnuit, este o nouă formă de cercetare a nevrozelor, reprezintă un procedeu medical, care tinde să vindece unele forme de nevroze prin intermediul tehnicii psihologice.
Aceasta studiază ideile, visele, erorile persoanei, comportamentele, cu scopul de a găsi semnificaţia ascunsă a acestora. Freud îşi propune să dezvăluie rolul diverselor niveluri ale psihicului şi dinamina raportulurilor dintre, conştient, inconştient, subconştient afirmând că dorinţele care vin în conflict cu normele sociale şi principiile morale ale persoanei sunt supuse refulării.
Freud spune că: “Psihanaliza este o psihoterapie care se desfăşoară în condiţii de rezistenţă. Modalitatea de a depăşi rezistenţa este analiza rezistenţelor. Referitor la alegerea termenului psihanaliză, Freud îl defineşte: “Am numit psihanaliză travaliul prin care aducem în conştiinţa bolbavului materialul psihic refulat în el”.
Spasmele isterice, inhibiţia şi simptomele nevrozei obsesionale se află printre formele de boli ce pot fi vindecate cu ajutorul terapiei psihanalitice. Aceasta vine oferă o imagine de ansamblu a originilor si mecanismelor bolilor. Aceste stări se pot vindeca spontan in cazul formlor uşoare pe când în cazul formelor grave de tulburări mentale, din punct de vedere terapeutic, pshihanaliza nu poate face nimic. Cele mai favorabile pentru psihanaliză sunt cazurile cronice de nevroze, nevroză obsesională, gănduri obsesive, acţiuni compulsive şi cazurile de isterie cu simptome mai periculoase.
La începuturile psihanalizei a fost inconştientul patogen, în urma tratamentelor aplicate pe pacientele isterice, Freud a descoperit că suferinţa lor era provocată de “reminiscenţe”, adică de amintiri cu puternice încărcări affective aflate în afara câmpului conştiinţei, din cauza caracterului lor traumatic.
Metoda pshihanalizei a pornit de la procedeul catharctic, aceasta ne ajută la obţinerea informaţiilor asupra patogenezei simptomelor. Regăsim acest procedeu relatat în STUDII ASUPRA ISTERIEI (1895), de către Sigmund Freud în colaborare cu J.Breuer.
J. Breuer este cel care a descoperit procedeul catharctic, vindecând pentru prima dată o bolnavă isterică cu ajutorul acestuia. În urma reuşitei lui J.Breuer, Freud a preluat procedeul şi l-a aplicat asupra unui număr mai mare de bolnavi.
Procedeul catharctic presupune că pacientul este hipnotizabil şi se bazează pe extinderea conştiinţei, care ţine de starea de hipnoză. Acesta şi-a fixat drept scop înlăturarea simptmelor patologice, care îi permit pacientului să intre în starea psihică în care simptomul a apărut prima dată. Bolnavului hipnotizabil i-au apărut ganduri, amintiri ce se aflau în afara conştiinţei lui. O dată cu comunicarea acestor proceste psihice şi manifestări afective intense, medicului, simptomul a fost suspendat. Prin urmare hipnoza este depășirea sau evitarea factorului critic al minții conștiente și stabilirea unei gândiri selective acceptabile, iar simptomul reprezintă o transformare.
Capacitatea de a fi hipnotizat pe lângă îndemânarea medicului, se axează pe voinţa pacientului. Un număr mare de persoane nevrotice nu pot fi hipnotizate, indiferent de procedeul care se aplică.
Freud a renunţat la hipnoză, acesta tratându-şi bonavii în timp ce îi lăsa să stea liniştiţi fără alte influenţe, el stând în spatele lor pe un scaun, şedinţa decurgând ca o convorbire între două persoane. Acesta nu le mai cere să închidă ochii şi evită orice atingere orice altă procedură care ne aminteşte de hipnoză.
Sigmund Freud a a găsit acest înlocuitor al hipnozei, metoda asocierii libere, în asociaţiile bolnavului, adică în gândurile involuntare care de cele mai multe ori sunt supărătoare. Freud le cerea bolnavilor să se lase în voie în comunicare sa. Mai exact acesta nu le cere bolnavilor o detaliare istoriei bolii lor ci îi îndeamnă să spună tot ce le trece prin cap, să spună orice gând sau asociaţie chiar dacă sunt dureroase sau ruşinoase.
O dată cu punerea în funcţiune a acestei thenici, Freud face nişte observaţii decisive pentru întreaga sa concepţie. Acesta susţine că în momentul relatării istoriei bolii, pacientul prezintă lacune de memmorie, cum ar fi: fapte uitate, fapte încurcate, relaţii temporare încurcate, pe scurt actele ratate. De asemenea Sigmund Freud ne spune că nicio istorie de boală nu este scutită de amnezie.
Îndemnarea pacientului de a umple lacunele din memoria sa prin sporirea atenţiei sale, îl face pe acesta să respingă toate mijloacele disponibile, iar când într-adevăr îşi face apariţia amintirea, pacientul simte un disconfort direct.
În urma acestui experiment Freud a ajuns la concluzia că amneziile sunt rezultatele unui proces de refulare ce are la bază sentimente de neplăcere. Acesta susţine de asemenea că totul ţine de rezisntenţa faţă de vindecare, generată de forţele psihice ce au produs refularea. Cu cât este mai mare rezistenţa cu atât este mai mare deformarea.
Chiar dacă Freud a trecut repede de la metoda catharctică la asocierea liberă, metoda specifică psihanalizei, inconştientul rămâne marcat în perioada de început de o conotaţie negativă.
Făcând o comparaţie între cele două moduri de vindecare (hipnoza şi asocierea liberă) putem spune că hipnoza nu elimină rezistenţele ci le evită, motiv pentru care nu obţinem decât informaţii incomplete şi rezultate trecătoare.
Scopul metodei psihanalitice este de a suprima amneziile. Atunci când toate lacunele de memorie devin completate, când sunt explicate toate efectele vieţii psihice, supravieţuirea suferinţei ca şi refacerea devin imposibile. Însă această stare ideală nu se produce nici la oamenii normali, rerori fiind obţinute stări apropiate de cea ideală.
Întemeietorul psihanalizei cere intervale lungi de timp pentru un tratament eficient, intr 6 luni si 3 ani, dar acesta nu a putut să-şi verifice informaţia decât în cazuri foarte grave, persoane care au fost bolnave mulţi ani şi amăgite de tot felul de tratamente, iar metoda controversată a lui Freud a fost aleasă ca o ultimă încercare.
Există un număr mare de manifestări mimice şi verbale precum actele ratate ( greşeala de vorbire,greşeala de scriere, uitarea ), acţiuni întâmplătoare, viziuni, idei obsesionale care erau atribuite patologiei.Însă psihanaliza a reuşit să demonstreze că toate acestr fenomene pot fi în cadrate în contextul evenimentului psihic.
După cum am spus actele ratate, adică uitarea unorc cuvinte şi nume , uitarea unor intenţii, greşeala de vorbire, greşeala de lectură, greşeala de scriere le regăsim la oamenii cu boli psihice dar nu numai, aceste acte ratate le putem întâlnii şi la oamenii normali cuprinşi de oboseală, distraţi, etc. Freud a găsit aceste simptome într-o serie de cazuri, fapt ce l-a făcut să studieze mai detaliat fenomenul. Acesta susţine că nu este vorba doar de uitare ci şi de o falsă aducere-aminte. Cel care se străduieşte să îşi aducă aminte un anumit nume devine obsedat de alte nume.
Freud este primul care a sisizat logica acestor erori pornind de la premisa determinismului manifestărilor noastre psihice
Psihanaliza de asemenea a apreciat just funcţia sexuală a omului, aceasta a urmărit îndeaproape semnificaţia acesteia pentru viaţa psihică şi practică a omului. Freud susţine că bolile nervoase sunt expresia tulburării funcţiei sexuale neglijate. S-a dovedit că copilăria ar fi asexuală şi că ar fi copleşită abia în perioada pubertăţii de izbucnirea bruscă a mişcărilor sexuale. Importanţa acestei sexualităţi infantile nu este prejudiciată prin faptul că graniţele ei nu poti fi delimitate cu o certitudine deplină faţă de comportamentul asexual al copilulului.
În general psihanaliza presupune că experienţele grave, neprelucrate ale copilăriei sunt refulate pentru că altfel personalitatea impatură a copilului nu ar putea rezista acestui coflict.
Deşi psihanaliza atinge şi alte domenii ale cunoşterii înafară de psihiatrie, stabilind relaţii neaşteptate între acestea şi patologia vieţii psihice, Freud susţine că o mare parte dintre psihiatri şi neuorologi resping aceasta procedură terapeutică, reprobând premisele ca şi rezultatele acesteia.
În ciuda tuturor restricţiilor, Freud susţine că numărul persoanelor potrivite pentru psihanaliză este unul foarte mare şi extinderea cunoaşterii noastre terapeutice este semnificativă şi pentru el psihanaliza reprezintă un mod de viaţă.