O persoana poate avea serioase probleme de relationare cu parintii sai atat din postura de copil (avand o perceptie infantila, imatura asupra lucrurilor), dar si din postura de adult, atunci cand parintii sai sunt varstnici. Nu este obligatoriu ca un adult sa aiba o gandire matura, tendintele infantile in gandire, in proportie semnificativa sau mare, putand persista de-a lungul intregii sale vieti. Adesea la cabinetul de psihologie se prezinta persoane care au un gen particular de probleme: dificultati in relatiile cu parintii, din postura de copii (fii, fiice), sau dificultati in relatiile cu copiii proprii, din postura de parinti.Abordarea psihologica a relatiilor parinti–copii/fii, indiferent de varsta acestora, se poate realiza din doua perspective: a parintilor si a copiilor. Un psihoterapeut este necesar sa inteleaga punctele de vedere ale ambelor parti si sa gaseasca posibile solutii.Parintii au, in general, un anumit ascendent asupra copiilor, un sentiment de putere, de superioritate, care se combina, in mod aleatoriu, cu o iubire destul de posesiva. Marea majoritate a parintilor au fata de copiii lor pretentii semnificative, de genul sa fie „cel mai... si cel mai...” (sentimentul de superioritate, de valoare personala al parintelui este confirmat prin realizarile copilului, semnificativ mai importante comparativ cu cele ale altor copii). Copiii devin un motiv de mandrie personala, ei sunt investiti de parinte cu un destin precis („trebuie sa te faci doctor”, „trebuie sa urmezi cariera mea”, „trebuie sa devii cineva in viata”), fiind considerati apendice ale parintilor. Parinti urmaresc sa transforme copiii in niste realizatori ale propriilor scopuri sau dorinte, devenind astfel sosii sau „prelungiri”, „continuari identice” ale parintilor. Alteori copiii sunt investiti de parinti cu un rol compensatoriu. Ei pot tine locul unui partener (sot/sotie/iubit/iubita) abandonat, disparut cumva (deces, divort, etc.), mergandu-se pe ideea „tu mi-ai mai ramas” sau „esti tot ce am de la el/ea”. Multi copii sunt vazuti de parinti ca potentiali realizatori ai dorintelor/aspiratiilor/viselor nerealizate ale parintilor (sa faca studii superioare, sa dobandeasca functii importante, sa devina faimosi, sa castige bani multi, etc.). Unii copii, mai ales de sex feminin, devin parteneri sexuali ai parintilor de sex opus, in general tati (aici se realizeaza o compensare a frustrarilor sexuale din relatia cu sotia/iubita/concubina, sau apar atractii erotice perverse, neasteptate); relatiile incestuoase creaza o trauma majora unui copil (inclusiv in varianta mama-fiu), au consecinte juridice negative, lasand de asemenea grave cicatrici sufletesti. Alti copii devin supraveghetori si ingrijitori ai fratilor/surorilor mai mici, asumandu-si prea timpuriu responsabilitati (vorbim aici despre copilul „parentalizat”). Unii parinti accentueaza latura de iubire, care devine sufocanta, hiperprotectiva, iar copilul se transforma in centrul preocuparilor parintelui. Aceasta idolatrizare, care se manifesta prin expresii ca „esti lumina ochilor mei”, „esti motivul pentru care traiesc”, „pentru tine fac toate acestea”, „esti odorul meu”, „pentru tine face mama/tata atata efort, ca sa-ti fie bine mai tarziu”, este o atitudine contraproductiva. Copilul este plasat in centrul atentiei pentru intreaga familie, dorintele sale sunt indeplinite cu sfintenie. Astfel apar copiii rasfatati, care sunt niste mici tirani. Ei pleaca din familia de origine in propria viata de adulti cu ideea ferma ca toata lumea trebuie sa le faca pe plac, in mod indiscutabil, mai ales persoanele de sex opus cu care vor sa stabileasca niste relatii. Dezamagirea apare cand oamenii ii refuza, ii resping, le spun ca sunt niste alintati, facandu-i sa inteleaga faptul ca nimeni nu este obligat sa satisfaca dorintele nimanui (totul e chestiune de vointa, de alegere pe baza de discernamant). In acest punct apare concluzia ca parintii nu i-au educat pe acei copii intr-o maniera adecvata, deci adultul care a fost educat in copilarie astfel este fortat sa isi modifice substantial viziunea asupra propriei persoane si a relatiilor interumane.   Alti parinti accentueaza latura de subordonare (submisivitate, relatie de forta tip stapan-parintele, servitor-copilul) a copilului, ingradindu-i acestuia accesul la independenta sau autonomie, la realizarea unor placeri firesti, infantile. Se merge aici pe o atitudine dura, educatie rigida, reprimarea aspectelor emotionale, afective, erotice, cuvintele-cheie fiind „ordine, disciplina, curatenie, rigoare, note mari la scoala, studiu intensiv, cariera ulterioara de succes”. Si acesti copii vor avea mai tarziu, ca adulti, probleme de ordin emotional, afectiv, erotic, cat timp nu se desprind de „programarea” pe care le-au dat-o parintii lor.

Ce tip de parinte esti pentru copilul tau?

Educatia este esentiala in cresterea unui copil matur si responsabil. Parintii sunt cei care traseaza directiile de educatie ale copilului. In functie de acestea, ei se diferentiaza in mai multe tipuri de parinti si de legaturi cu copiii:

Parintii indulgenti

O educatie fara restrictii, deci o permisivitate foarte mare in actiunile copilului. Copilul se transforma in adult, iar parintele in copil. Relatia dintre parinti si copii nu exista intr-o astfel de postura.

Parintele indiferent

Tipul de parinte care nu se implica foarte mult in educatia si cresterea copilului. El nu este respectat, ci mai degraba ignorat. Practic, nu se construieste niciun fel de relatie intre un astfel de parinte si copilul lui, pentru ca lipsesc interactiunile dintre ei.

Parintele protector

Desi pare a fi cel mai indicat tip de parinte, acesta poate fi extrem de sufocant pentru copil. Pe masura ce creste, el "scapa din mana" parintilor, tocmai din cauza faptului ca a primit o prea mare protectie in copilarie. Ajung sa minta si sa faca lucruri nepotrivite din dorinta de a explora si de a invata lucruri noi, la care nu au avut in trecut acces.

Cel mai potrivit tip de parinte trebuie sa fie cel echilibrat in educatia copilului. Trebuie sa se afle undeva la congruenta tolerantei, indulgentei si protectiei.

Cum construiesti o legatura pozitiva cu copilul tau?

Parintii pot fi constransi de o multime de provocari si probleme care compromit adesea capacitatea lor de a oferi ce e mai bun copilului, atat din punct material, cat si emotional. Este nevoie de un efort foarte mare si de o investitie bogata de sentimente pentru a reusi sa construiesti o relatie pozitiva si deschisa cu micutul tau. Iata cateva trucuri:

• Spune-i mereu ca il iubesti – desi se subintelege ca parintii isi iubesc copii, ei au nevoie sa auda frecvent asta de la tine.

• Fa cunoscute copilului credintele si convingerile tale – lasa-l sa te cunoasca mai bine prin intermediul lor si sa construiti o relatie consolidandu-le impreuna.

• Creste odata cu copilul tau – pentru aceasta trebuie sa faci un lucru foarte simplu: sa te joci cu el, sa te implici cat poti in lumea lui, sa-i fii aproape.

• Alege un nume special pentru el – nu incerca sa alegi nume ciudate si complicate, dar incearca sa ii pui un nume mai diferit de al celorlalti pentru a-si da seama ca l-ai ales in mod special pentru el si pentru a se simti apreciat si iubit. Acest lucru te poate ajuta sa intaresti relatia dintre voi si copil.

• Stabileste si pastreaza o rutina de seara, inainte de culcare – creeaza momente unice si speciale intre tine si copil, chiar si prin citirea unei povesti sau printr-o discutie ca de la parinte la copil la ceas de seara. Este un mod util pentru a te apropia mai mult de el si de a-l intelege.

• Luati masa in familie – faceti un obicei de a manca odata cu copilul sau de a stabili un program de masa astfel incat sa se reuneasca toata familia in jurul ei; ajuta la intarirea relatiilor dintre membrii familiei.
• Respecta-ti copilul – acest lucru nu inseamna ca trebuie sa i te supui; respectul se manifesta prin simplul fapt de a avea grija de el, de a-i nu ii ignora dorintele si alegerile; chiar daca ele nu sunt potrivite, nu le ignora, explica-i intotdeauna de ce nu pot fi puse in practica.
• Fa din copil o prioritate in viata ta – in masura in care poti, pune-l pe primul loc; nu exista nicio scuza pentru care sa iti ignori copilul atunci cand stai langa el sau cand ai timp pentru el, petrece cu el timp de calitate!
• Comunica permanent cu micutul tau! Ajuta-l sa-si dezvolte comunicarea, sa spuna mereu ce simte, pentru a consolida relatia dintre voi. In acest mod va capata inbcredere in tine si iti va spune mereu daca trece sau nu prin probleme, etc.