1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

La începutul secolului 20, Marea Britanie era încă cel mai puternic imperiu din lume, dar arata deja semne de declin relativ. Mai multe evenimente majore au contribuit la schimbarea echilibrului de putere: rolul crescând al Germaniei  infiintata ca imperiu în 1870 si noile acorduri între Franta, Marea Britanie si Rusia, care au plasat Germania, în mijlocul unui conflict potential. Aliatii au castigat simpatia SUA neutre la momentul respectiv. În ianuarie 1896 Kaiserul Wilhelm al II-lea a proclamat faptul că Germania ar trebui să urmeze o politică de „weltpolitik”, adica o politica globala. Transmitand acest mesaj,  al promovarii unui cod geopolitic mondial, Germania a devenit o provocare directa pentru suprematia extraeuropeana a Marii Britanii (Taylor, 2000). Alianta franco-rusa din 1898 a avut atât un caracter anti-britanic cat si un caracter anti-german, aparitia Japoniei ca o putere regională din Asia, după înfrângerea Chinei în 1894, si extinderea codului geopolitic al Statelor Unite ale Americii asupr celor doua Americi si estul Pacificului au fost contributii esentiale la dezintegrarea vechii ordini mondiale. În aceste conditii, Marea Britanie a aratat primele semne ale renuntării la pozitia de hegemon: în 1901 Marea Britanie cedeaza Statelor Unite ale Americii predominanta în America Centrală, în 1904 semneaza cu Franta acceptarea dominatiei franceze în Maroc prin Antanta Cordiala, iar mai târziu, este de acord cu Rusia privind impartirea Persiei între ele.

Începutul secolului a fost caracterizat printr-o fluiditate diplomatică puternică: Germania si Franta au ajuns la un acord bilateral asupra Marocului în 1909, Marea Britanie si Rusia nu au reusit să prevină rivalitatea asupra Persiei, în 1911, în acelasi an, Marea Britanie a acceptat cu greu reînnoirea aliantei navale cu Japonia. Marea Britanie si Germania au fost destinate să intre în conflict di moment ce Germania s-a transformat într-un stat revizionist cu aspiratii de lider în sistemul inter-statal. Primul Război Mondial a fost, în esentă un război între Marea Britanie si Germania in lupta pentru controlul Europei si balanta globală de putere (Taylor, 2000). Din 1915 Marea Britanie a finantat efortul său de război prin împrumuturi de la Statele Unite ale Americii. Mentinandu-se într-un război militar cu Germania, a pierdut războiul financiar cu Statele Unite ale Americii. Ca o consecintă, Primul Război Mondial a marcat transferul centrului lumii financiare de la Londra la New York. Elementul final tangibil al hegemoniei financiare din Marea Britanie a disparut, indiferent de rezultatul războiului. Statele Unite ale Americii au fost câstigătorul real al războiului, chiar înainte ca ea sa se alăture Aliatilor în 1917. De asemenea, ca urmare a Primului Război Mondial si a Tratatului de la Versailles, Franta a devenit principala putere în Europa continentală. Dar pozitia ei a fost destul de artificială, prin urmare, pe termen scurt, fiind doar o chestiune de timp pana cand Germania mai mare si mai dezvoltată industrial si-ar fi manifestat din nou pozitia de lider al Europei. În afara Europei, rivalii principali ai Marii Britanii în timpul acestei etape au fost Statele Unite ale Americii si Japonia. În anii 1930, lumea a fost din nou profund divizată. America a fost sub conducerea SUA, Japonia si-a consolidat pozitia sa de putere regională, ocupând Manciuria în 1931 si aducand China în război în 1937. La celălalt capăt al lumii, URRS a demarat un program de autarhie, de dezvoltare a "socialismului într-o singură tară". Dar actorii-cheie au rămas Marea Britanie si Germania. În timp ce Marea Britanie a pierdut continuu teren ca hegemon mondial, Germania a pus în aplicare politica sa expansionistă externă.
Al doilea război mondial a adus o altă schimbare fundamentală a codurilor geopolitice: alianta Germaniei cu Japonia, împreună cu aderarea SUA la aliati însemna că acesta a fost primul conflict cu adevărat global, cu confruntări majore in afara Europei. Germania a dezvoltat un plan al „Lumii noi” al cărui rezultat final ar fi fost dizolvarea Imperiului Britanic, Germania cucerea coloniile africane, Statele Unite ale Americii controlau Canada si Arhipelagul Caraibelor, Rusia cucerea India si Japonia, de asemenea, cucerea Australia si insulele din Pacific. Dar au existat trei probleme majore care decurg din suprapunerea codurilor geopolitice ale Marilor Puteri: Statele Unite ale Americii au avut interese economice în Asia de Est concurand cu Japonia in aceeasi zonă, Rusia si Germania nu isi puteau limita interesul lor doar în Asia si respectiv in Africa, ci se plasau în litigiu pe zona Europei de Est. Până la sfârsitul anului 1941 a avut loc diviziunea lumii într-o luptă pentru putere între cele două aliante: puterile Axei din Germania, Japonia si Italia fată de Alianta formata din Marea Britanie, SUA si URSS. La sfarsitul acestui razboi, Marea Britanie a fost din nou de partea câstigătoare, dar de data aceasta contributia sa a fost în mod clar secundara, atât pe tratrele de razboi europene cat si din Pacific. Germania poate să fi fost oprita a doua oară, dar acum succesiunea britanic nu mai putea fi amânată. O ordine geopolitica mondiala foarte diferita era gata pentru a fi pusa în aplicare.

Loading...