1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

În relațiile internaționale, controlul asupra unui teritoriu, de obicei, creste puterea, în timp ce puterea creste, se poate extinde controlul asupra teritoriului. Statele mai puternice exercita un control teritorial direct sau indirect asupra celor mai slabe. În multe cazuri, puterea implică suveranitatea directă, oficială politic asupra teritoriilor desemnate. De-a lungul istoriei, multe razboaie au fost cauzate de controlul teritoriilor specifice, precum și politicile externe ale multor țări au fost influențate de dorința de a controla teritorii suplimentare in scop economic, militar sau politic. Tările care au fost învinse în război au fost adesea obligate să cedeze controlul asupra unui teritoriu adversarilor lor invingatori.

Relațiile dintre putere și teritoriu pot fi observate la toate nivelurile geografice. Puterea presupune posibilitatea de a exercita controlul sau influența asupra altora și controlul teritorial este o prerogativă importantă a guvernelor. În unele societăți, controlul teritorial se exercită în scopul de a oferi privilegii membrilor din straturile superioare ale societății. De exemplu, majoritatea populației din Africa de Sud nu a avut dreptul de a alege locul de reședință în timpul apartheidului, sau înainte de anii 1960, în Statele Unite ale Americii, afro-americanilor li s-a refuzat dreptul de a participa la școlile integrate și de asociere cu albii în mod egal.
Multe razboaie de-a lungul istoriei au apărut ca urmare a disputelor pentru controlul asupra teritoriului. Anumite teritorii sunt deosebit de dorite, din cauza atributelor specifice sau considerentelor legate de pozitie. De exemplu, preluarea Kuweitului de catre Irak în august 1990 a fost ocazionată în parte de prezența unor rezerve de petrol valoroase în Kuweit, în timp ce răspunsul american a fost explicat de dorința de a proteja rezervele de petrol. Alte teritorii au pozitii geografice strategice. Unele dintre acestea sunt valoroase pentru scopuri militare. Prin urmare, israelienii au dorit de mult controlul asupra înălțimilor Golan și britanicii au menținut mult timp controlul asupra Gibraltarului, ca poarta de acces la Marea Mediterană. Alte teritorii sunt valoroase, deoarece controlul acestora poate facilita schimburile comerciale sau creșterea economică. De exemplu, Rusia a dorit de mult o iesire la Marea Mediterană. Prin urmare, rușii au întreprins eforturi pentru a obține controlul asupra Strâmtorilor Bosfor și Dardanele, de legatura intre Marea Mediterană si Marea Neagră. De asemenea, controlul american asupra Canalului Panama Zona a permis Statelor Unite să controleze transportul maritim între Oceanul Atlantic și cel Pacific. Chiar și atunci când Statele Unite au cedat controlul asupra Zonei Canalului Panama la sfârșitul anilor 1970, tratatul prevedea că America ar putea continua să domine comerțul internațional în regiune. Un rol deosebit este jucat de chokepoints - puncte de importanță strategică din cauza congestionării traficului maritim, care necesită viteze reduse din cauza creșterii riscului de coliziune, precum și a vulnerabilitatii in cazul unui atac. În 1986, președintele Reagan a explicat că bazele americane din Filipine ar ajuta armata sa protejeze căile maritime vitale care trec prin strâmtori sau canale in cazul in care Uniunea Sovietică ar încerca să le închidă într-un conflict. Oficialii Pentagonului au identificat punctele strategice pentru marina americana. În Americi acestea includ Strâmtoarea Florida intre Florida si Cuba, Canalul Panama, Stramtoarea Magellan și Golful Alaska. Canalul Panama face legatura dintre Oceanul Atlantic si cel Pacific pe o lungime de 80 de km a fost construit de SUA intre 1904 si 1914 si deschis circulatiei in 1920. Zona Canalului Panama a apartinut SUA care detinea o fasie de teren de 5 km de o parte si de alta a canalului. Aceasta zona ca si controlul asupra canalului au fost cedate statului Panama in 1990 ca urmare a tratatului semnat in 1977. SUA detine cateva baze militare in zona canalului. În Pacificul de Vest: Strâmtoarea coreeană, Strâmtoarea Makassar între Sulawesi și Borneo, Sunda între Java și Sumatra, Strâmtoarea Malacca între Peninsula Malay și Sumatra. Strâmtoarea Hormuz, care comanda Golful Persic, Bab el Mandeb comanda Marea Roșie, Canalul Suez și Capul Bunei Speranțe fac parte din aceste puncte strategice. Timp de mulți ani, Strâmtoarea Malacca a fost riscanta din cauza vitezei reduse care da posibilitatea piratilor să urce la bordul navelor și sa le jefuiasca sau, mai rău, să ucidă echipajele. Începând cu anii 1980, sute de acte de piraterie s-au făcut pe această cale navigabilă, una dintre cele mai nesigue din lume. Unul dintre punctele strategice cele mai aglomerate din lume este Strâmtoarea Gibraltar, care a devenit subiect de stiri internationale la sfârșitul anului 2002, când un document al-Qaeda facea referire la planurile de atac asupra navelor care profitaa de încetinirea prin intermediul acestui canal de 58 km lungime, care se îngustează până la 13 km în lățime și este supus vânturile puternice și curenților rapizi. Un alt punct riscant este Stramtoarea Bab el Mandeb între Djibouti și Yemen, la intrarea sudică in Marea Roșie și controlată de către Yemen, partial blocat de Insula Perim. Reunit în 1991 Yemen este vulnerabil din cauza conflictelor interne asupra câmpurilor petrolifere, presiunii exercitate de axa Washington-Cairo-Ryad, în special, după oferirea de sprijin Irakului si cooperarii Eritreano-israeliana. Petrolierele, dintre care unul a fost atacat de al-Qaida în 2002, precum și navele de croazieră abordeaza această strâmtoare cu precautie. Strâmtoarea Hormuz este controlată de către Sultanatul Oman. Majoritatea rutelor de petrol din Golful trec prin apele teritoriale ale  Omanului. Acesta menține legături strânse cu SUA și alte țări membre NATO, ca o garanție pentru stabilitatea sa. Nesigure din cauza războiului împotriva terorismului aceste stramtori și canale sunt vulnerabile la un moment în care riscul de acțiune ostilă se conturează mai puternic decât riscul de coliziune.

Loading...