Pin It

Aceste crize au început în 1948, când Stalin a ordonat blocada Berlinului occidental, interzicând comunicaţiile între Germania occidentală şi Berlinul apusean – enclavă în zona sovietică de ocupaţie. Podul aerian realizat de anglo-americani a salvat populaţia Berlinului de la înfometare, gestul de forţă al Kremlinului eşuând.

În iunie 1950, Coreea de Nord, comunistă, a atacat Coreea de Sud, aflată sub ocupaţie americană. Statele Unite au intervenit cu forţe armate, alături de alte state aliate, sub steagul ONU, de partea Coreei de Sud. După trei ani de război pustiitor, s-a încheiat armistiţiul de la Panmunjon, aflat şi astăzi în vigoare. Cele două ţări rămâneau separate de paralela de 38º şi de regimurile politice antagonice: nordul comunist, sudul capitalist.

Dispariţia lui Stalin în martie 1953 a dus la o oarecare destindere a relaţiilor dintre Occident şi sovietici: mărturie sunt conferinţele de la Geneva din 1954 şi 1955, la care au fost dezbătute probleme privind situaţia din Indochina, respectiv problema germană.

Extinderea NATO, prin aderarea Greciei şi Turciei în 1952 şi intrarea în Alianţă a Germaniei Federale în 1955, a determinat crearea, tot în 1955, a Tratatului de la Varşovia – alianţa militară a statelor comuniste europene, mai puţin Iugoslavia. Deşi obiectivul acestui pact militar era apărarea în cazul unui atac din partea NATO, forţele sale militare au participat numai la acţiunile de înăbuşire a mişcărilor anticomuniste din Ungaria, în 1956, şi Cehoslovacia, în 1968.

În anul 1961, s-a produs o nouă criză a Berlinului, ca urmare a stării încordate dintre sovietici şi americani. Nikita Hruşciov, liderul comunist sovietic, a ordonat construirea unui zid care să separe Berlinul răsăritean de cel apusean, pentru a rupe definitiv legăturile dintre germani şi a stopa fuga celor din zona comunistă în zona liberă occidentală. Zidul a dăinuit până în 1989, când a fost dărâmat.

Criza din Cuba

În octombrie 1962 s-a consumat poate cea mai gravă criză postbelică între cele două mari puteri militare, SUA şi URSS, şi anume “criza rachetelor”. Opţiunea pentru socialism a Cubei, condusă de Fidel Castro, a dus la sprijinirea de către sovietici a regimului acestuia în faţa ameninţării americane, între altele, prin instalarea în Cuba a unor rampe de lansare a rachetelor nucleare. Atitudinea intransigentă  a administraţiei J.F. Kennedy şi pericolul izbucnirii unei  catastrofe nucleare i-au determinat pe sovietici să-şi retragă rachetele. În schimb, americanii s-au angajat că nu vor încerca să răstoarne prin forţă regimul lui Fidel Castro.