loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Unul dintre fenomenele care bulversează serios societatea contemporană este cel al terorismului, a cărui definire prezintă încă ceva probleme. Dacă o organizaţie este catalogată ca fiind sau nu grup terorist depinde de perspectiva şi percepţia fiecăruia. Ca regulă generală, dacă observatorul aprobă acţiunile violente ale unui individ atunci îl consideră ca fiind „luptător pentru eliberare“, iar dacă cineva dezaprobă asemenea acţiuni, acelaşi individ este perceput ca terorist.

De obicei oamenii îl folosesc pentru a-şi manifesta dezaprobarea faţă de o gamă largă de fenomene cu care nu sunt de acord, fără să-şi mai dea silinţa să denumească cu precizie un comportament terorist.

Terminologia este întotdeauna o chestiune de acord asupra scopului înţelegerii comune. Este inutil a căuta definiţii bazate pe logică, care să conţină termeni ce aparţin sferei ştiinţelor politice sau sociale, în special atunci când conceptul respectiv este purtător al unei conotaţii emoţionale negative.

Pe de altă parte, este vitală diferenţierea variatelor condiţii în care se manifesta violenţa şi distincţia clară între diversele finalităţi ale conflictului, pentru a avea o mai bună perspectiva asupra originii acestora, a factorilor ce le afectează şi a modalităţii de soluţionare. Scopurile, circumstanţele şi metodele implicate în violenţa statului împotriva propriilor săi cetăţeni, sunt complet diferite de cele care caracterizează violenţa folosită de state împotriva altor state sau de grupările insurgente asupra organismelor guvernamentale. Aplicarea termenului terorism tuturor celor trei situaţii dă naştere unor controverse, scurt-circuitând cercetarea ştiinţifică. Cât timp termenul terorism defineşte pur şi simplu un comportament violent, deplorabil în ochii utilizatorului, utilitatea sa reprezintă mai degrabă propagandă decât cercetare.

În scopul conferirii unui caracter ştiinţific demersului nostru de a formula o definiţie a fenomenului terorist vom face apel la instrumentarul folosit în definirea conceptelor în ştiinţele socio-umane. Astfel, conform lui Carl G. Hempel, în ştiinţele socio-umane se disting, în principal, trei tipuri de definiţii: ostensivă, nominală si operaţională[1].

Este evident că, în definirea terorismului, definiţia ostensivă, aplicabilă doar termenilor referenţiali, care desemnează unităţi sociale şi nu calităţi, este necongruentă cu faţetele multidimensionale ale conceptului.

Definirea nominală a conceptului de terorism, cea mai des întâlnită, constă în specificarea înţelesului acestui termen cu ajutorul altor termeni, al căror înţeles au aceiaşi semnificaţie: violentă, act criminal, inducerea unei stări de teamă, vizarea unor ţinte din cadrul populaţiei non-combatante, ameninţare asimetrică, etc.

Trebuie menţionat faptul că definiţia nominală a unui concept nu poate oferi nici o informaţie despre realitatea socială, fiind mai degrabă o convenţie care are următoarele funcţii:

  • de introducere a unor termeni noi în vocabularul agenţilor cunoscători;
  • de concentrare a informaţiei şi de prelucrare într-un limbaj cunoscut;

Definiţia operaţională, adică traducerea conceptelor în evenimente observabile este o etapă importantă în stabilirea dimensiunii conceptuale a fenomenului terorist, ca realitate socială, reprezentând un procedeu eficient de a decide dacă o calitate (indicator operaţional) poate fi atribuită unei unităţi sociale.

Indicatorii operaţionali sunt semne observabile şi măsurabile, cu ajutorul cărora pot fi caracterizate unităţile sociale şi calităţile acestora, prin utilizarea cărora se urmăreşte determinarea corelaţiei dintre indicator şi indicat, cu scopul de a conferi rigurozitate definirii unei realităţi sociale.

În soluţionarea cauzelor şi combaterii efectelor terorismului, vom enumera unele definiţii nominale şi operaţionale, aparţinând atât cercetărilor din mediul academic cât şi organizaţiilor internaţionale angrenate.

Majoritatea cercetătorilor sunt de acord că definirea terorismului reprezintă un demers subiectiv, puternic influenţat de cel care o formulează, o astfel de definire a conceptului nefiind utilă în combaterea la nivel internaţional a acestui fenomen. De pildă, statele care sponsorizează terorismul acţionează în direcţia influenţării comunitarii internaţionale de a definii terorismul de aşa manieră, încât grupările teroriste pe care le sponsorizează să fie excluse din această clasificare, Siria, Libia şi Iran promovând o definiţie a terorismului, conform căreia luptătorilor pentru libertate să li se permită atingerea obiectivelor prin orice mijloace.

Într-adevăr, grupările teroriste se auto-intitulează mişcări naţionale de eliberare, luptători împotriva opresiunilor sociale, economice, religioase sau imperialiste sau orice combinaţie a acestora. Fără a ne propune să analizam auto-descrierea unui grup terorist anume, dacă am încerca însă să conferim termenului de terorist, antonimul de luptător pentru libertate, am comite o eroare de raţionament. Terorismul şi lupta pentru libertate reprezintă concepte care descriu doua aspecte diferite ale comportamentului uman. Primul dintre acestea caracterizează o modalitate de luptă şi cel de-al doilea o cauză de acţiune. Scopurile grupărilor considerate teroriste sunt foarte variate, cele mai întâlnite fiind inducerea schimbării sociale de extremă stângă sau dreaptă, ideologia religioasă, criteriul etnic şi aspectele de ordin general legate de mediu, drepturile animalelor sau politica avorturilor.

Terorismul ar putea fi definit ca folosirea deliberată a violentei împotriva populaţiei civile pentru a obţine beneficii politice, ideologice sau religioase. Este foarte importantă diferenţierea între scopurile urmărite şi mijloacele de atingere a acestora. Astfel, chiar dacă scopurile urmărite de grupările teroriste sau cele de gherilă pot fi identice acestea sunt diferenţiate de mijloacele folosite sau mai bine zis de ţintele atacurilor. Prin această definiţie, o organizaţie teroristă nu poate pretinde că este o organizaţie care luptă pentru libertate, deoarece, chiar dacă scopul final este unul legitim, eliberarea naţională, mijloacele folosite, victimele din rândul populaţiei civile, în scopul de a forţa autorităţile în adoptarea măsurilor vizate, nu justifică atingerea acestor scopuri.

Un exemplu de definiţie a unui atentat terorist, latura acţională şi vizibilă a fenomenului, ar putea fi considerată asocierea cu orice act ilicit de extremă violenţă, comis de unul sau mai mulţi indivizi sau de grupuri organizate, acţionând în nume propriu sau cu aprobarea, încurajarea sau sprijinul tacit sau susţinerea unui stat, săvârşite împotriva unor persoane sau bunuri, în urmărirea unui obiectiv ideologic, politic, social sau religios, susceptibil să pună în pericol numeroase vieţi omeneşti sau bunuri importante şi să aducă grave prejudicii păcii şi securităţii internaţionale[2].

De menţionat că primele încercări de definire a terorismului, din punct de vedere juridic, au apărut în timpul Conferitelor Internaţionale pentru Unificarea Legii Penale, fiind datorate lui Quintilliano Saladana care a introdus, în 1925, conceptul de crimă internaţională (ce includea în sfera sa de definire crimele împotriva drepturilor omului şi crimele comise împotriva şefilor statelor străine sau a reprezentanţilor diplomatici ai acestora). Datorită inabilităţii statelor de a cădea de acord asupra definirii crimei politice sau a determinării exacte a ceea ce constituie un act terorist, patru conferinţe internaţionale au eşuat în încercarea de a definii terorismul.

Quintiliano Saldana adopta două puncte de vedere:

  • într-un sens mai larg el vede terorismul ca pe o crimă sau un delict, politic sau social, în care executarea faptei sau numai anunţarea, seamănă nelinişte generală, prin faptul că se creează un pericol general.
  • într-un sens mai restrâns el vede atentatele teroriste ca acte criminale săvârşite numai cu un scop de alarmare (element subiectiv), prin utilizarea mijloacelor capabile de a crea o stare de pericol comun (element obiectiv).

Comprimând şi sintetizând părerile sale, Quintiliano afirma că terorismul este „o metodă de a stăpâni masele şi a paraliza acţiunea lor, prin mijlocul constrângerii psihologice şi al intimidării criminale. Rezultatul său este o stare de violenţă provocată prin mijloace de izolare, în succesiunea actelor de violenţă, executate în scopul de a inspira teroare într-un anumit mediu, localitate sau ţară şi prin generalizarea ei internaţională”[3].

Terorismul presupune un act criminal, adesea simbolic în natură, cu intenţia de a influenţa publicul dinapoia victimelor imediate. Conform definiţiei date de Departamentul Apărării al SUA terorismul „este folosirea calculată a violenţei sau a ameninţării cu violenţa pentru a atinge ţeluri politice, religioase sau ideologice prin implementarea fricii sau folosirea intimidării sau a coerciţiei”[4].

Delimitările conceptuale privind fenomenul terorist sunt influenţate de natura politicii interne şi externe a guvernelor fiecărui stat. Practic fiecare stat suveran îşi rezervă autoritatea politică şi legală de a determina ce este şi ce nu este terorism, în contextul propriilor afaceri interne şi externe. În SUA nici agenţiile de stat nu definesc la fel terorismul. De exemplu FBI îl defineşte ca „folosirea ilegală a forţei sau violenţei împotriva unor persoane sau personalităţi în scopul intimidării sau coerciţiei guvernului şi populaţiei civile, avându-se în vedere realizarea unor obiective politice sau sociale[5]. La rândul său, CIA consideră că „terorismul internaţional este terorismul produs cu ajutorul unor guverne străine sau organizaţii, direcţionat împotriva unor guverne sau organizaţii ţintă (autohtone sau străine)[6].

O definiţie exhaustivă a terorismului este dificil de prezentat, în condiţiile în care, după unii autori (Gheorghe Arădăvoaice, Dumitru Iliescu, Dan Niţă - Terorism, antiterorism, contraterorism - istoric, actualitate, perspective), pe plan global, fenomenul este caracterizat actualmente într-un număr de peste 200 de încercări de încadrare ştiinţifică şi legislativă.

O abordare interesantă a chestiunii definirii terorismului este aceea a doi cercetători olandezi de la Universitatea din Leiden, Alex Schmid şi Albert Jongman, care au strâns 109 definiţii academice şi oficiale ale terorismului şi le-au analizat principalele elemente. În urma studiului, au ajuns la concluzia că elementul de violenţă era prezent în 83,5% dintre ele, ţelul politic în 65%, în vreme ce 51% puneau accentul pe elementul inducerii sentimentului de frică şi teroare. Doar 21% menţionau caracterul nediscriminatoriu al ţintelor alese şi numai 17,5% cuprindeau victimizarea civililor sau a necombatanţilor[7].

În viziunea juriştilor, terorismul nu a putut căpăta de asemenea, o definiţie universal acceptată. Dificultatea provine în primul rând din faptul că, în esenţa sa, terorismul nu s-a putut defini ca fenomen. Încercările făcute de a înlocui doar cuvântul „teroare” prin cuvinte ca spaimă, intimidare, teamă, groază care, deşi sinonime, nu exprimă întotdeauna acelaşi lucru.

O privire mai atentă asupra clasificării definiţiilor citate demonstrează că definiţiile terorismului sunt aproape identice. Totuşi, o definiţie a Departamentului de stat al SUA reprezintă un punct de pornire mai stabil. Terorismul este definit ca „violenţa premeditată, motivată politic, îndreptată împotriva unor ţinte necombatante de grupuri subnaţionale ori de agenţi de stat clandestini, având de obicei scopul de a influenţa un public[8].

De menţionat este şi definiţia academică a lui A. Schmid: Terorismul este folosirea unui mijloc de acţiune violent, în mod repetat şi în scopul de a induce teamă, de către indivizi, grupări sau organisme statale (semi)-clandestine, în scopul atingerii unor scopuri politice sau criminale, fiind diferit de asasinat prin faptul că ţinta directă a violenţei nu reprezintă ţinta vizată de scopul propus. Victimele umane ale atentatelor teroriste sunt alese atât la întâmplare cât şi în mod selectiv-simbolic, dintr-o populaţie ţintă, pentru a servi ca generatori de mesaj.

Pornind de la acelaşi demers, al definirii operaţionale consideram utilă prezentarea etapelor acesteia:

  • reprezentarea imaginistică a conceptului (elaborarea unei construcţii abstracte pentru a conferi sens observaţiei directe);
  • stabilirea dimensiunilor (elementele care prezintă un anumit grad de generalitate ale domeniului cercetat, subordonate conceptului care urmează a fi definit);
  • alegerea indicatorilor operaţionali;
  • construirea indicilor (Mayntz, R.; Holm, K.; Hubner, P)

În urma analizei de conţinut efectuată pe baza elementelor definitorii ale fenomenului terorist, identificate de Alex Schmid şi Albert Jongman, propunem următoarea schemă operaţională de cercetare[9]:

Dimensiuni

Indicatori operaţionali

Indici

Violenţă acţională (83,5%)

Atentate teroriste

- numărul atentatelor comise;

- frecvenţa atentatelor;

- efectivele forţelor de combatere desfăşurate de factorii de decizie;

- numărul victimelor;

- arsenalul folosit de gruparea terorista în comiterea atentatului;

 

Zona de acţiune a grupării teroriste

- suprafaţa zonei de conflict direct;

- suprafaţa zonelor limitrofe afectate de activitatea grupării teroriste;

- suprafaţa zonelor asupra cărora acţiunile grupării teroriste au un impact indirect (unde gruparea are susţinători sau organizează acţiuni de retorsiune împotriva unor organisme internaţionale)

 

Grupări teroriste

- numărul grupărilor;

- perioada de existenţă;

- tipul de legături (dacă există) dintre diferite grupări teroriste;

- gradul de susţinere a populaţiei civile în numele cărora activează

Motivaţii politico-ideologice (65%)

Ideologia susţinută

- numărul de adepţi sau/şi simpatizanţi;

- zona de influentă;

- indicele de violenţă subsumat

 

Legitimitatea ideologiei susţinute

- gradul de aderenţă al populaţiei faţă de manifestările paşnice ale tipului de ideologie analizat;

- suprafaţa zonei de acoperire;

- numărul de state/organizaţii în care este considerată legitimă

 

Gradul de activizare al ideologiei

- puternic/scăzut

Spectrul nediscriminatoriu de acţiune, ca modus-operandi al grupărilor teroriste (21%)

Victimizarea populaţiei civile

- numărul victimelor din rândul populaţiei civile;

- raportul pozitiv/negativ dintre modul de acţiune al adepţilor grupării şi restul populaţiei civile;

- frecvenţa soldării cu victime din rândul populaţiei civile/organizaţiilor militare;

 

Gradul de protecţie militară a populaţiei civile

- gradul ridicat/scăzut de protecţie directă;

- raportul dintre efectivele militare şi populaţia civilă

Influenţarea / audienţa scontată de gruparea teroristă (51%)

Audienţa subsumată

- aspectul cantitativ: mare/mic;

- aspectul calitativ: negativ/pozitiv

 

Beneficiarii audienţei

- mass-media;

- gruparea teroristă;

- instituţiile guvernamentale sau internaţionale

 

Impactul audienţei asupra modului de acţiune

- direct: creşterea/scăderea frecvenţei atentatelor teroriste;

- indirect: perioada de remanenţă a atentatelor în memoria socială a comunitarii vizate

Există o mare receptivitate din partea comunităţii internaţionale pentru adoptarea unei definiţii legale a terorismului dar, practic există şi o mulţime de alte probleme importante care împiedică să se ajungă la un astfel de acord.

Câteva dintre aceste motive ar putea fi:

  • suveranitatea statală – fiecare stat îşi apără suveranitatea şi preferă să aibă libertatea de a declara ele însele, ce anume se poate constitui într-un act terorist pe teritoriul lor;
  • dorinţa de a acţiona liber – e posibil ca statele să nu-şi dorească să fie încorsetate de o definiţie, care le-ar putea limita sau constrânge libertatea de acţiune într-o anumită situaţie;
  • frica de posibile acţiuni de reprimare – anumite state ar putea fi îngrijorate că eforturile antiteroriste s-ar putea transforma în măsuri represive, direcţionate împotriva tuturor celor care sunt la un moment dat în opoziţie;
  • violenţa ca mod de rezolvare a problemelor – alte state percep ca fiind cel mai eficient mod de a realiza anumite schimbări sau transformări pe care şi le doresc; dacă ne gândim la terorismul susţinut de stat;
  • perspectiva istorică – depinde de momentul în care s-a dat o definiţie.

Imediat după evenimentele din 11 septembrie 2001, în SUA terorismul era definit ca o crimă de drept comun, încercând astfel să suplinească vidul conceptual din acest domeniu. În raport cu scopurile pe care şi le propun autorii actelor teroriste, precum şi cu obiectul sau urmările unor asemenea acte, terorismul poate să constituie o infracţiune de drept comun când prin aceasta se urmăreşte realizarea unui avantaj material ori cu titlu personal, cum ar fi extorcarea de fonduri sau răzbunarea. Dar poate lua şi forma unei crime politice, când urmăreşte să complice sau să determine ruperea relaţiilor dintre state; să înlăture anumiţi lideri politici, inclusiv şefi de state deveniţi indezirabili pentru anumite cercuri politice; să influenţeze prin intimidare politica generală a unor state sau poziţia pe care acestea urmează să o adopte în soluţionarea unor probleme concrete; să impună o doctrină politică ori o anumită formă de organizare a statului.

Conform „Legii privind prevenirea şi combaterea terorismului” Legea 535 din noiembrie 2004, în România – terorismul reprezintă ansamblul de acţiuni şi/sau ameninţări, care prezintă pericol public şi afectează securitatea naţională, având următoarele caracteristici:

  1. sunt săvârşite premeditat de entităţi teroriste, motivate de concepţii şi atitudini extremiste, ostile faţă de alte entităţi, împotriva cărora acţionează prin modalităţi violente şi/sau distructive;
  2. au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natură politică;
  3. vizează factori umani şi/sau factori materiali din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, populaţiei civile sau a oricărui alt segment aparţinând acestora;
  4. produc stări cu nu puternic impact psihologic asupra populaţiei, menit să atragă atenţia asupra scopurilor urmărite.

În conţinutul aceleiaşi legii[10], termenii utilizaţi au următorul înţeles:

  • entitate teroristă” – persoană, grupare, grup structurat sau organizaţie care: a) comite sau participă la acte teroriste; b) se pregăteşte să comită acte teroriste; c) promovează sau încurajează terorismul; d) sprijină, sub orice formă, terorismul;
  • terorist” – persoana care a săvârşit o infracţiune prevăzută şi sancţionată de prezenta lege, ori intenţionează să pregătească, să comită, să faciliteze sau să instige la acte de terorism;
  • grupare teroristă” – grup structurat mai mare de două persoane, înfiinţat într-o anumită perioadă de timp şi care acţionează concertat pentru comiterea de acte teroriste;
  • organizaţie teroristă” – structură constituită ierarhic, cu ideologie proprie de organizare şi acţiune, având reprezentare atât la nivel naţional, cât şi internaţional, şi care, pentru realizarea scopurilor specifice foloseşte modalităţi violente şi/sau distructive;
  • acţiuni teroriste” – pregătirea, planificarea, favorizarea, comiterea, conducerea, coordonarea şi controlul asupra actului terorist, precum şi orice alte activităţi desfăşurate ulterior comiterii acestuia, dacă au legătură cu actul terorist;
  • antiterorism” – ansamblul măsurilor defensive, realizate anterior producerii atacurilor teroriste, folosite pentru reducerea vulnerabilităţii factorilor umani, specifici şi nespecifici şi a factorilor materiali;
  • contraterorism” – ansamblul măsurilor ofensive realizate în scopul capturării sau anihilării teroriştilor, eliberării ostaticilor şi restabilirii ordinii legale, în cazul producerii unui atac terorist;
  • criza teroristă” – reprezintă situaţia de fapt creată anterior sau în urma săvârşirii unui atac terorist, prin care: a) sunt întrerupte sau afectate grav o serie de activităţi economice, sociale, politice etc.; b) sunt puşi în pericol factori umani, specifici şi nespecifici, sau factori materiali importanţi; c) siguranţa populaţiei sau a unei colectivităţi este expusă la riscuri majore; d) este necesar a se acţiona prin măsuri defensive ori ofensive pentru înlăturarea ameninţărilor generate de situaţia de fapt creată.

Terorismul contemporan poate fi folosit de indivizi sau grupuri bine organizate pentru a-şi atinge scopurile când alte mijloace (procese politice, demonstraţii, atragerea atenţiei prin mass-media) au dat greş. Istoria ne-a arătat că terorismul este o armă a celor slabi. Avantajele cele mai importante ale teroriştilor sunt publicitatea, sumele mari de bani şi schimbările revoluţionare. Chiar şi când teroarea eşuează, teroriştii îşi pot considera pierderile ca fiind mici. Dacă teroriştii sunt capturaţi sau ucişi, publicitatea, pagubele materiale sau victimele pe care le-au făcut pot permite operaţiunii să fie considerată un succes de către alţi terorişti şi de către liderii lor.

Terorismul contemporan provoacă cel mai adesea, victime în rândul unor persoane nevinovate, care nu au nici o legătură cu motivaţia invocată în executarea acestor acte. Victima primară este mai puţin importantă în comparaţie cu efectul general scontat asupra unei colectivităţi sau a unui grup, căruia îi este adresat de fapt.

 

[1] Barna ,C., O definiţie operaţională a terorismului, pe www.studiidesecuritate.ro

[2] Barna ,C., op. cit.

[3] Ferchedău-Munteanu, M., (coord.), Terorismul – istorie, forme, combatere, Editura Omega, Bucureşti, 2001, p. 29.

[4] TC 19-16 Coutering Terrorism on US Army on Installation, pp. 1-2.

[5] Niţă, D., în Revista Spirit Militar Modern, nr. 6, 2001, p. 21.

[6] Ibidem, p. 21.

[7] Ferchedău-Munteanu, M., (coord.), Terorismul – istorie, forme, combatere, Editura Omega, Bucureşti, 2001, p. 29.

[8] Ibidem, p. 33.

[9] Barna ,C., O definiţie operaţională a terorismului, pe www.studiidesecuritate.ro

[10]M.O. nr.1161, din 08.12.2004, Legea nr.535 privind prevenirea şi combaterea terorismului, Bucureşti, 25 noiembrie 2004, art.4

Loading...