loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

România nu s-a confruntat cu operaţii teroriste ample, terorismul manifestându-se doar prin acţiuni izolate, asasinate, atacuri armate, plasarea de bombe, ameninţări şi răpiri.

Epoca modernă a debutat în ţara noastră, cu un asasinat politic notoriu, şi anume cel al lui Tudor Vladimirescu. A continuat în 1862 cu asasinatul primului-ministru Barbu Catargiu, apoi cu tentativele de asasinat asupra lui I.C. Brătianu, sau a lui Carol al II-lea în 1933, iar în 1936 a existat o tentativă de ucidere prin otrăvire a lui Nicolae Titulescu.

Pe 13 februarie 1939, a avut loc o tentativă de asasinare a lui Armand Călinescu prin instalarea unui dispozitiv exploziv sub podul peste Dâmboviţa, pe traseul demnitarului şi în acelaşi an, de Bobotează, (4 ianuarie) a mai existat o tentativă de asasinare a lui Carol al II-lea şi a eventualilor miniştri aflaţi la ceremonia scufundării crucii în Dâmboviţa. Agenţii de siguranţă i-au arestat şi ucis pe legionarii atentatori.

Exemplele ar putea continua cu atrocităţile săvârşite după cel de-al doilea război mondial şi ajungând până în prezent.

Un moment special pentru terorismul din ţara noastră, a însemnat apariţia „Gărzii de Fier”, aşa numitele „echipe ale morţii” care urmăreau semănarea de teroare în rândul adversarilor politici şi a populaţiei, comiţând numeroase atentate ce vizau elita intelectuală a societăţii; mai urmăreau şi producerea unei dezordini sociale completată cu apariţia de probleme economice, determinând astfel populaţia să devină permeabilă la promisiunile propagandei extremiste. Indivizii implicaţi în promovarea terorii apăreau ca adepţi ai ordinii, promiţând lichidarea anarhiei în condiţiile în care ar ajunge la putere.

Legionarii atentatori au căzut chiar şi ei victime unor acţiuni asemănătoare: legionarul Mihail Stelescu, a fost asasinat fiind internat la Spitalul Brâncovenesc deoarece se îndepărtase de „ideologia legionară” (a fost împuşcat şi apoi ciopârţit cu toporul) sau asasinarea lui C.Z. Codreanu în noiembrie 1938 sub pretextul fugii de sub escortă

În perioada postbelică, în România, informaţiile obţinute de „securitate”, au evidenţiat îndeosebi, după anul 1968, că elemente şi organizaţii extremist-teroriste din străinătate intenţionau să acţioneze pe teritoriul ţării noastre, fiind vizate atât obiective ale altor state, cât şi obiective româneşti.

Conducători ai unor organizaţii extremist-teroriste din epocă, Septembrie Negru, Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei, Baader Meinhof sau Armata Roşie Japoneză, declaraseră, cu diverse prilejuri, că vor răspunde României la timpul oportun, dispunând în orice moment de toate mijloacele de acţiune. România era vizată şi prin alte ameninţări, de genul: „Vom lovi sionismul şovin peste tot unde îl vom întâlni”[1]. Într-adevăr, teritoriul român a intrat efectiv în preocupările unor grupări extremiste începând cu anii 1972–1973, când elemente teroriste aparţinând organizaţiei Septembrie Negru au pregătit acţiuni ce preconizau ocuparea Ambasadei Israelului din Bucureşti şi asasinarea ambasadorului.

La 24 august 1975 au intrat în România doi membri ai organizaţiei teroriste Baader Meinhof din R.F. Germania, care urmau să se întâlnească la Bucureşti cu un terorist palestinian, cadru de conducere al organizaţiei Septembrie Negru. În urma acţiunii structurilor de luptă antiteroristă a fost descoperită, în pragul autoturismului cu care au intrat în ţară teroriştii germani, o cantitate importantă de arme, grenade, explozivi plastici, documente false şi alte materiale. Grupul a fost scos din ţară iar persoanele implicate declarate indezirabile.

Un caz mai deosebit a fost acela al unui emisar palestinian, lider al organizaţiei extremiste Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei, care a venit în România pentru a racola adepţi din rândul studenţilor palestinieni şi pentru a pregăti acţiuni teroriste. Din informaţiile obţinute a rezultat că organizaţia viza ambasadele Egiptului, Iranului şi Israelului şi diplomaţi ai acestor ţări, emisarul efectuând personal recunoaşterea şi studiul asupra Ambasadei Israelului din Bucureşti. Măsurile informativ-operative luate asupra emisarului au scos în evidenţă că organizaţia respectivă preconiza săvârşirea în Europa a 5 acţiuni teroriste, din care una era posibil să se desfăşoare în ţara noastră, printr-un membru al acestei organizaţii, ce urma să vină din Italia.

La începutul anului 1976 s-au conturat şi preocupări ale unor cetăţeni români de a pleca ilegal în străinătate, prin săvârşirea de acţiuni cu caracter terorist: piraterie aeriană, răpirea unor personalităţi româneşti sau străine, luarea de ostatici, atacuri armate, trecerea în forţă a frontierei de stat şi altele.

În luna mai 1977, forţele de pază de la Ambasada Iordaniei din Bucureşti au prevenit tentativa de asasinat şi jaf organizat de doi cetăţeni români împotriva ambasadorului acestei ţări. Ocuparea la 19 noiembrie 1977, de către unii studenţi arabi, a Ambasadei Egiptului la Bucureşti a demonstrat necesitatea constituirii unor forţe de intervenţie specializate, care să fie în măsură ca, în cel mai scurt timp, să reinstaureze situaţia normală în obiectivele atacate. În consecinţă, au fost adoptate următoarele măsuri organizatorice: constituirea în Bucureşti a detaşamentului special de intervenţie antiteroristă; constituirea Unităţii Speciale de Apărare Antiteroristă, (USLA) care grupa toate forţele (de miliţie şi trupe de securitate), acestea fiind puse sub comandă unică, fapt ce permitea dotarea şi instruirea lor unitară;

Comandamentul Trupelor de Securitate a stabilit pentru fiecare judeţ constituirea de subunităţi de valoarea unui pluton, care erau special instruite şi dotate, pentru a interveni la nevoie pentru întărirea pazei şi apărării unor obiective, precum şi pentru neutralizarea şi lichidarea acţiunilor teroriste.

În urma schimbărilor produse în România după 1989, pe 26 martie 1990, prin decretul 181 al Consiliului Provizoriu de Unitate Naţională s-a înfiinţat Serviciul Român de Informaţii iar în luna aprilie a aceluiaşi an Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă a fost încorporată în structura SRI, având ca principale atribuţii prevenirea acţiunilor de atentat şi asigurarea protecţiei antiteroriste unor demnitarilor români şi străini.

Pe 20 august 1991, un comando indian, compus din patru terorişti, a fost la originile unei tentative de asasinat a ambasadorului Indiei la Bucureşti, în timp ce acesta se afla la obişnuita plimbare cu soţia pe bulevardul Aviatorilor. Intervenţia promptă a luptătorilor antiotero aflaţi în dispozitivul de protecţie fizică a ambasadorului a făcut ca atentatul să se soldeze cu un eşec[2].

În concluzie, până în prezent pe teritoriul României nu au avut loc acte de terorism de amploare, lucru care însă nu exclude posibilitatea apariţiei acestui gen de ameninţări. România nu cunoaşte terorism autohton şi nu reprezintă o ţintă predilectă din partea atacurilor teroriste. Cu toate acestea, sunt vizibile efectele unui aşa numit „terorism specific zonelor gri” (crima organizată, acţiuni de recrutare, colectare de fonduri, corupţie, instabilitate regională, violentă endemică).

 

[1] Marret, Jean-Luc, Tehnicile terorismului, Editura Corint, Bucureşti, 2002, p.58

[2] *** Activitatea naţională antiteroristă, în Revista Profil, Publicaţie a Serviciului Român de Informaţii, nr. 8, 2005, p.8

Loading...