loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Antiterorismul constă în totalitatea măsurilor defensive luate în scopul reducerii vulnerabilităţii faţă de acţiunile teroriste.

Măsurile de prevenire antiteroristă trebuie să aibă în vedere atât reducerea vulnerabilităţii potenţialelor ţinte vizate de atacurile teroriste, cât şi zădărnicirea planurilor acestora.

Măsurile antiteroriste operative includ strângerea de informaţii, analizarea vulnerabilităţii unor potenţiale ţinte şi acţiunile de prevenire.

În acest scop, forţele implicate în acest program trebuie să contribuie efectiv la dezvoltarea şi completarea bazei de date specializate, la care să aibă acces toate instituţiile interesate sau specificate prin lege cu atribuţiuni privind protejarea şi asigurarea antiteroristă.

Culegerea de informaţii constituie munca informativă antiteroristă şi reprezintă un efort de echipă. Multe instituţii statale pot participa activ la colectarea de informaţii, la prelucrarea lor, precum şi la organizarea sprijinului logistic.

În acest demers, serviciile de informaţii au abordat din totdeauna, ca obiect de cercetare, organizaţiile teroriste ca elemente ale unor reţele internaţionale bine şi puternic structurate[1]. Astfel, primul domeniu de interes este suprastructura ideologică şi politică a organizaţiei teroriste. Cercetarea are în vedere identificarea şi caracterizarea liderilor, mijloacele de propagandă, locurile de instruire, mişcări de protest şi acţiuni publice, afilierile ideologice şi sistemele de legătură în alte organizaţii şi mişcări.

În al doilea rând, în planul cercetării informative, ca obiect de maximă prioritate, se situează infrastructura organizatorică a organizaţiilor sau reţelelor teroriste. Această infrastructură este cea care determină caracterul violent al terorismului.

Cel de-al treilea obiectiv al cercetării îl constituie activitatea operativă a organizaţiilor. Supravegherea şi respectiv urmărirea informativă a activităţilor, constituie o sarcină foarte importantă şi în acelaşi timp dificilă.

În al patrulea rând se realizează planificarea şi culegerea de informaţii despre infrastructura de sprijin. Printre componentele unei infrastructuri de sprijin pot fi găsite numeroase elemente de extraneitate, totul semănând foarte bine cu o speţă de drept internaţional în care intră în concurenţă şi conflict cât mai multe legislaţii naţionale cu putinţă.

În al cincilea rând, se impune cercetarea sistemului de legături care structurează diversele organizaţii teroriste într-o reţea internaţională. Prezintă interes, sub acest aspect, fondul ideologic comun, deşi acesta poate fi frecvent depăşit de considerente pragmatice.

Schimbul de informaţii şi păstrarea unei legături permanente între instituţiile civile, poliţie, armată, jandarmerie şi forţele antiteroriste sunt esenţiale.

În urma experienţei acumulate de statele confruntate cu ameninţări teroriste se disting trei direcţii[2] de acţiune antiteroristă:

  • îmbunătăţirea tehnicilor de culegere a informaţiilor şi de procesare computerizată a acestora, precum şi de infiltrare în celulele teroriste operative;
  • eficientizarea coordonării cu celelalte instituţii naţionale implicate în demersul antiterorist; asigurarea unei cooperări eficiente;
  • creşterea calitativă a cooperării internaţionale, a schimbului operativ de informaţii privitoare la dezvoltarea şi dimensionarea terorismului transnaţional şi internaţional.

În cadrul elaborării unei strategii generale coerente de prevenire şi combatere a terorismului se au în vedere, în general, următoarele elemente[3]:

  • culegerea de informaţii despre terorişti, utilizându-se tehnici diverse: interogarea (locuri de întâlnire, case şi gazde conspirative, informaţii referitoare la organizare, personalul); supravegherea (filajul - activitate desfăşurată şi cu ajutorul altor servicii speciale); sursele deschise/mass-media interne şi externe (presă scrisă, radio, TV, Internet); interceptarea comunicaţiilor; reţinerea şi interogarea persoanelor suspecte şi a rudelor acestora; infiltrarea; schimbul de informaţii etc.;
  • analiza actelor teroriste şi elaborarea previziunilor legate de posibile acţiuni de acest gen, prin utilizarea tehnicilor de analiză a ameninţării;
  • elaborarea strategiei şi doctrinelor de luptă împotriva terorismului;
  • stabilirea sistemului de avertizare (alertă teroristă);
  • dezvoltarea sistemului de management a eventualelor crize teroriste;
  • pregătirea serviciilor speciale (structurilor specializate) şi organizarea cooperării, în sensul coordonării eficiente a acţiunilor acestora;
  • apărarea secretului de stat, prevenirea scurgerii de informaţii şi protecţie a cadrelor, a mijloacelor şi metodelor specifice muncii de informaţii;
  • protecţia VIP şi asigurarea măsurilor de pază şi protecţie antiteroristă a obiectivelor importante în stat;
  • refuzul sau acceptarea în anumite condiţii a negocierilor cu teroriştii, în situaţii de criză;
  • aplicarea şi adaptarea sistemului de management reactiv, pe timpul crizelor teroriste în derulare;
  • analiza post-operativă şi implementarea concluziilor în activitatea viitoare (feed-back-ul).

Pentru SUA, în lumea post 11 septembrie ameninţările sunt definite mai degrabă prin delimitările faliilor decât prin graniţele teritoriale dintre state, iar inamicul nu mai este terorismul în sens generic, ci unul mult mai concret: terorismul islamic. Acest inamic se manifestă pe două planuri: primul fiind reprezentat de Al-Qaeda, o reţea teroristă nestatală iar cel de-al doilea prin mişcarea ideolodică radicală a fundamentalismului islamic care generează noi grupări teroriste şi violenţă pe tot globul.

Această situaţie, obligă ca printr-o strategie coerentă, SUA să atingă două obiective: distrugerea organizaţiei Al-Qaeda precum şi neutralizarea ideologiei. Datoria SUA este de a încuraja reforma în toate domeniile; libertatea, respectarea drepturilor omului şi nu doar în anumite grupuri izolate, ci trebuie să modeleze întreaga lume musulmană şi să combată ideile extremiste.

În cadrul strategiei generale de combatere a terorismului, antiterorismul cuprinde următoarele obiective de bază: prevenirea, descurajarea şi reacţia.

Prevenirea se realizează prin iniţiative internaţionale şi prin diplomaţie. Dreptul internaţional poate fi considerat ca un mijloc de creştere şi menţinere a cooperării internaţionale împotriva terorismului, operând prin intermediul convenţiilor internaţionale referitoare la terorism. Ideal ar fi ca toate ţările să fie de acord că terorismul este un fenomen antisocial extrem de nociv care trebuie combătut oriunde şi oricând.

Prevenirea acţiunilor şi evenimentelor teroriste se realizează prin întărirea măsurilor informative şi contrainformative. În acest scop, structurile implicate şi-au format specialişti în culegerea de informaţii şi şi-au mărit posibilităţile în acest domeniu. Totodată, multe state, printre care şi România, cooperează eficient în domeniul activităţii de informaţii şi contrainformaţii pentru combaterea terorismului.

Principalele repere în această direcţie se referă la poziţia fiecărui guvern de a se opune terorismului intern şi internaţional, de fi pregătit să acţioneze independent sau în cooperare cu alte ţări, atunci când este cazul, pentru a preveni sau reprima acţiunile teroriste.

Descurajarea se realizează, în primul rând, prin întărirea obiectivelor potenţiale de a deveni ţinte. Se execută un control mult mai strict asupra imobilelor misiunilor diplomatice, obiectivelor speciale, fixe şi mobile, prin întărirea forţelor şi mijloacelor antiteroriste.

Deşi este imposibil să se asigure o descurajare totală, având în vedere diversitatea categoriilor de obiective, acest efort se continuă, permanent, mai ales atunci când factorii de risc sunt evidenţi sau când obiectivele sunt expuse.

Reacţia are ca finalitate rezolvarea unui incident terorist, fără victime şi fără a ceda cererilor emise de terorişti. Acest scop reprezintă esenţa politicii de profil a oricărui guvern, atât în sfera organelor militare, cât şi a celor de ordine şi securitate.

 

[1] Timofte, A., R., Reţelele mondiale ale terorii, în Revista Profil, nr.3/2005, Editura A.N.I., p.2-4

[2] Crăiniceanu, I., în Revista Spirit Militar Modern, nr. 6, 2001, p. 43.

[3] Ministerul Apărării Naţionale, Detaşamentul de Intervenţie Rapidă, Terorismul – fenomen complex, Documentar, p.103-104

Loading...