loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

De la bun inceput trebuie precizat ca bazele N sunt similare cu cele ale RP. Astfel, la fel ca si in cazul RP,

  1. unitatile cheie sunt statele (statele oras);
  2. ele urmaresc sa obtina putere (atat ca scop in sine, ca si mijloc pentru atingerea altor scopuri);
  3. actorii actioneaza (se comporta)

Ideea ar fi, insa, ca, desi RP furnizeaza un cadru explicativ valabil de la Tucidide pana in zilele noastre, neorealistilor li se pare ca mai trebuie depus un efort pana la transformarea sa, respectiv a acestui cadru explicativ, intr-o teorie in adevaratul inteles al cuvantului. Prin urmare, rezulta ca N are atat radacini comune, cat si deosebiri marcate comparativ cu RP.

Cel care si-a asumat sarcina punerii la punct a unei asemenea teorii a fost KENNETH WALTZ, care, in 1979, a publicat lucrarea "Theory of International Politics". Scopurile urmarite de Kenneth Waltz, asa cum le-a definit el insusi in lucrarea respectiva sunt:

  • examinarea bagajului de cunostinte acumulat;
  • elaborarea unei teorii care sa remedieze neajunsurile astfel identificate; s
  • examinarea catorva din aplicatiile noii teorii (cu alte cuvinte, testarea ei)

Drept urmare, in raport cu primele doua scopuri/obiective urmarite de Waltz, concluzia este ca exista doua tipuri fundamentale de teorii: cele reductioniste si cele sistemice.

Primele - cele reductioniste - pleaca de la premisa ca "intregul se compune din cunoasterea atributelor si interactiunea partilor" (fiind, deci, vorba de un efort preponderent investigativ, analitic), iar cele sistemice, de la corelarea celor doua planuri, respectiv al intregului si al componentelor.

Ca urmare, el pune la punct o teorie, ale carei trasaturi sunt: o analiza a STRUCTURILOR POLITICE, urmata de o analiza a ECHILIBRULUI PUTERII, ca tema centrala a RP. Astfel, in ce le priveste pe primele, respective structurile politice, autorul pleaca de la dihotomia existenta intre caracterul ierarhic si centralizat al sistemelor interne, si cel descentralizat si anarhic al celor externe, definind problema principala ca fiind cea referitoare la cum sa construiesti o ordine fara elementul care trebuie sa produca ordinea si fara efecte organizationale (plecand totusi de la valabilitatea premisei ca exista o anumita ordine pana si in dezordine).

In ce priveste CARACTERUL unitatilor sistemului, acestea sunt fie statele, fie alti actori, cu precizarea - realista - ca sistemul nu depinde practic de toti actorii, ci numai de cei mai importanti ! Waltz face precizarea ca, sub raport economic, statul-national inceteaza sa mai constituie entitatea fundamentala, respectiv actorul principal, pregatind astfel terenul pentru abordarea transnationala a sistemului international. Ca urmare, el defineste politica nationala ca fiind interactiunea unor unitati diferite cu functii specifice, iar politica internationala ca fiind interactiunea unor unitati similare ce isi dubleaza reciproc functiile. In concluzie, el demonstreaza ca, in sistemul international, diferentierea nu este data atat de mult de tipul de functie - acesta tinzand sa fie similar - ci de pondere, respectiv de distributia puterii in cadrul sau. Rezulta, deci, valabilitatea ambelor premise teoretice de la care a plecat, respectiv atat privitoare la teoriile reductioniste, care subliniaza influenta unitatilor asupra intregului, cat si a celor sistemice, care o subliniaza pe cea a intregului asupra unitatilor.

In ce priveste analiza ECHILIBRULUI PUTERII, si el este de parere ca, prin cuplarea posibilitatilor de violenta interna cu cele de violenta externa, razboiul poate izbucni oricand. El sustine ca ar exista o anumita "diviziune a muncii" intre procesele externe si cele interne, in sensul ca, daca in cazul primelor vorbim de adancirea interdependentelor, in cel de-al doilea, avem de-a face cu adancirea integrarii. Sau, cu alte cuvinte, daca la o extrema intalnim ANARHIA (al carei principiu suveran il constituie auto-ajutorarea, pretul libertatii fiind insa insecuritatea), la cealalta intalnim IERARHIA. O asemenea situatie face necesara acomodarea reciproca, atat la nivelul STRUCTURILOR, cat si al STRATEGIILOR.

Autorul face unele precizari inclusiv la modul in care trebuie "construita" o teorie. Astfel, el pleaca de la premisa ca politica internationala este un domeniu distinct. Apoi isi propune descoperirea unor regularitati cu valoare de lege, pe care, in final, isi propune sa le explice. Principalele cerinte ale unui asemenea efort teoretic ar fi:

  • faptul ca o teorie contine cel putin o supozitie teoretica, ce nu este factuala;
  • faptul ca teoriile trebuie evaluate in termenii a ceea ce isi propun sa explice; si
  • faptul ca ele nu sunt responsabile pentru existenta particularitatilor.

Faptul ca aveam de-a face tot cu REALISMUL POLITIC, insa sub o forma NOUA, mult mai elaborata, care incorporeaza avansurile stiintifice realizate intre timp in domeniul analizei relatiilor internationale, deci de NEO-REALISM, il demonstreaza cel mai bine principalele concluzii la care ajunge Kenneth Waltz. Acestea sunt:

  • valoarea PUTERII ca mijloc de mentinere a autonomiei in fata fortei altora;
  • proportionalitatea intre amploarea puterii si multiplicarea optiunilor;
  • libertatea de actiune mai mare a celor mai puternici in raport cu cei mai putin puternici decat ei; si

miza mare pe care o acorda marile puteri mentinerii sistemului

Loading...