loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
  • In realism, razboiul este inevitabil. El este atat o consecinta fireasca, naturala, a interactiunilor dintre state si a modului in care fiecare dintre ele isi urmareste interesele cat si un mijloc intre altele de a realiza politica externa. Sensul de consecinta fireasca a relatiilor dintre state este mai bine surprins in conceptul de dilema securitatii care este cheie in viziunea realista. [ vezi Tucidide: insusi faptul ca Atena devenise puternica a inspirat atata teama Spartei incat ea a pornit razboiul pentru a se apara ]
  • Pacea nu are nici un fel de valoare in sine, ea este buna daca serveste intereselor de putere de la un moment dat.
  • Daca pentru idealism analogia care ii surprindea cel mai bine viziunea era cea a societatii nationale (cu ordine, lege, institutii comune), pentru realism, analogia care il sintetizeaza cel mai bine este cea a starii de natura in viziunea lui Hobbes. Asa cum fiecare individ trebuie sa-si asigure supravietuirea temandu-se de toti ceilalti si incercand sa-si pastreze sau chiar sa-si sporeasca dominatia in acest scop, tot asa statele in relatiile internationale trebuie sa se ajute singure (faimosul principiu self-help), deci sa-si urmareasca propriile interese dincolo de orice alte considerente, intr-un mediu lipsit de autoritate, lege si ordine, in care amenintarea razboiului este perpetua (acesta este modul realistilor de a intelege anarhia in relatiile internationale). Mediul international este caracterizat prin absenta oricarei forte de coagulare, de construire a intereselor comune (Carr: nationalismul pentru societatea interna, Morgenthau: lege, ordine, ierarhie si autoritate, tot pentru societatea interna).
  • Asadar, daca idealismul construieste o imagine a relatiilor internationale dupa modelul domestic, realismul o va construi intotdeauna tocmai prin opozitie cu acest model
  • Cum reiese in parte din cele de mai sus, singurii actori care conteaza in relatiile internationale, pentru realisti, sunt statele (idealismul pune accent pe indivizi, considerand granitele efemere sau arbitrare; indivizii formeaza o comunitate bazata pe valorile ratiunii si progresului). Mai mult, daca e sa interpretam realismul in ansamblu, singurii actori care conteaza in relatiile internationale sunt marile puteri. Restul constituie teritoriul interactiunii dintre ele. Statele sunt implicate in masuri diferite in politica internationala, spune Morgentahu (ex. SUA, URSS, opus Elvetia!)
  • Motivul major al actiunii fiecarui stat in relatiile internationale este pastrarea puterii sale; mai nuantat, aceasta inseamna la minim, asigurarea supravietuirii, la maxim, dominatia universala. Este de altfel dupa Morgenthau elementul definitoriu, altfel nu e vorba de relatii politice internationale: doar acelea sunt politice, care vizeaza puterea. [critica, cum se intreţes astazi relatiile economice, politice, culturale]
  • Pe baza acestei definitii, realismul ajunge la distinctia clara dintre high politics (politica inalta), singura politica adevarata (political policies) si low politics (politica inferioara) care trebuie sa o serveasca pe prima ori de cate ori se pune problema (adica, intotdeauna politicile economice, sociale, culturale, trebuie sa se supuna interesului national = putere, si abia apoi sa urmareasca scopuri de sine statatoare, specifice) - Cel mai celebru pasaj al realismului este capitolul intitulat 'Six principles of political realism' al lui Hans Morgenthau, din cartea Politics among Nations. Dupa cum indica titlul, sunt conturate aici sase principii fundamentale ale realismului, asemenea unui program teoretic, nu politic:
    • politica este guvernata de legi obiective, care isi au sursa in natura umana; exista sau cel putin poate exista o teorie rationala care sa inteleaga si sa cuprinda aceste legi, altfel spus, se poate ajunge pe calea teoriei la adevar, la esenta relatiilor internationale asa cum sunt ele
    • (probabil principiul cel mai important): realismul accentueaza conceptul de interes, 'definit ca putere'; acest principiu este specific politicii si o distinge de sfera economica, de cea etica, etc. Aprofundandu-l ne dam seama de ce exista o continuitate in istorie si in relatiile internationale, indiferent de guverne, oameni de stat, motive, contexte. Principiul 2 ne fereste de preocupari inutile, conform realistilor, in relatiile internationale, gen rolul motivatiilor, ideologiilor, s.a.m.d. Tot ce conteaza in relatiile internationale este succesul (= atingerea obiectivelor). Tot de aici rezulta ca opinia publica si guvernele democratice care se supun ei, in parte, au un impact negativ asupra rationalitatii politicii externe. O politica externa este buna, conform realismului, daca este rationala si eficienta (isi atinge scopurile).
    • conceptul de interes definit ca putere este o categorie universala, dar continutul sau depinde de context, de popor, de cultura, etc. Statele nationale e posibil sa dispara la un moment dat, admit realistii, dar schimbarea se va faca in conformitate cu aceste legi obiective, externe.
    • moralitatea in politica se traduce prin prudenta, iar ceea ce se judeca sunt rezultatele, nu intentiile; moralitatea indivizilor este una, cea a statelor este cu totul alta.
    • realismul refuza sa acorde universalitate unor credinte particulare, insa faptul ca natiunile isi urmaresc interesul definit in termeni de putere este general valabil [altfel spus, realismul refuza sa considere orice alta teorie universala, cu exceptia lui insusi ]
    • realismul statueaza independenta sferei politice de orice alte sfere si specificitatea ei.
Loading...