loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
  • Probabil ca prima observatie care se impune in analiza continutului viziunii lui Waltz este aceea ca ea se refera, explicit si intentionat, doar la sistemul international. Este asadar o viziune sistemica care isi propune sa explice dinamica de ansamblu a relatiilor internationale, vazute ca un domeniu de interactiune sociala distinct (influente realiste clasice = politica o sfera distincta) si in consecinta ca un domeniu de studiu stiintific distinct. Waltz afirma clar ca nu isi propune sa explice sau sa ofere modele teoretice pentru politica externa a statelor de exemplu, o limitare de obiective care 'apara' teoria sa de anumite critici si pe care nu o gasim la realismul clasic (implicatiile realismului clasic pentru modul recomandabil de luare a deciziilor de politice externa fiind destul de clare)
  • Propunandu-si deci dintru inceput sa analizeze sistemul international in sine, Waltz porneste de la o definitie generala a conceputului de sistem (demers similar metodologic cu cel al lui Bull, care in incercarea de a defini ordinea internationala pleaca de la o definire a conceptului de 'ordine' in general). Sistemul este asadar in definitia lui Waltz, sub influenta teoriilor ciberneticii, compus dintr-o structura si din unitati care interactioneaza. Cele trei elemente subliniate sunt esentiale pentru definirea oricarui sistem. Structura la randul ei se defineste prin: 1) principiu ordonator, 2) prin functiile unitatilor si 3) prin capabilitatile lor. Cu aceste instrumente foarte generale Waltz porneste analiza teoretica a ideii de 'sistem international'.
  • Demersul sau de conceptualizare se bazeaza pe utilizarea unei comparatii si a unei analogii. Comparatia se face intre sistemele politice nationale, interne (deci a gandi viata politica si regimul politic al unei tari ca un sistem) si sistemul politic international; analogia pentru construirea teoriei despre sistemul international se refera la state in mediul international si firme pe piata libera.

- Comparand sistemul national, presupus de Waltz prin exelenta ordonat, nonviolent, organizat, scu sistemul international, se ajunge la urmatoarele diferente (concluzii): sistemele nationale sunt sisteme ierarhice, pe cand cel international este unul anarhic. Strucutura primelor este ierarhia, a ultimului, anarhia. Unitatile sistemelor interne sunt diferitele institutii care le alcatuiesc (parlament, guvern, administratie locala, partide, etc, in extrema, chiar indivizii in sine), unitatile sistemului international sunt statele. Principiul ordonator al societatilor interne este in principal unul ierarhic, cu variatiuni in functie de tipul de regim (democratic, autoritar), principiul 'ordonator' al sistemului international este unul anarhic. Societatile nationale se bazeaza pe intr- ajutorare (in sens societal) si functionare coordonata, societatea internationala se bazeaza pe self- help (auto-ajutorare). Self-help-ul este principiul care ordoneaza relatiile internationale. Trecand la al doilea element definitoriu al structurii, functiile unitatilor, Waltz noteaza ca el se anuleaza in cazul sistemului international. Acesta se caracterizeaza prin absenta diferentierii functionale dintre unitati. Daca intr-o societate interna, guvernul se ocupa cu implementarea legii si gestionarea societatii, justitia cu respectarea legii, organizarea si realizarea dreptatii, in sistemul international nu avem diferentieri intre unitati, toate statele se ocupa cu aceleasi lucruri. Este asadar un tip de sistem definit prin faptul ca toate unitatile au aceleasi functii. Cel putin formal, afirma Waltz, relatiile internationale 'sunt o competitie intre suverani egali'. Toate statele isi reprezinta populatia in forurile internationale, toate statele isi organizeaza propria aparare, toate statele isi asigura supravietuirea economica. De unde vine dinamica relatiilor internationale si faptul ca avem schimbari in interiorul sistemelor? Din faptul ca unitatile relatiilor internationale au aceleasi functii, dar au capabilitati foarte diferite de a le realiza. Al treilea element de definire a structurii in general devine primordial in intelegerea sistemului international. Statele (unitatile) se comporta intr-un anumit fel, si doar in acesta, pentru ca sunt constranse de structura sistemului, care este una anarhica, si pentru ca dispun de anumite capabilitati, spre deosebire de altele. Variabila, factorul, cauza proceselor internationale si a evenimentelor internationale este distributia capabilitatilor intre unitati. Ea determina si constrange anumite comportamente ale statelor si da specificul sistemului international. (Daca e sa ne intoarcem la analogia starii de natura la Hobbes si sa o gandim pe aceasta ca un 'sistem social', nu profilul psihologic al fiecarui individ din starea de natura conteaza, faptul ca unul e mai fricos, altul mai curajos, unul mai generos, altul mai putin; indiferent cum sunt indivizii, contextul starii de natura ii constrange sa fie permanent suspiciosi si in defensiva, pentru ca amenintarea la adresa vietii lor este perpetura. Toti indivizii in starea de natura au functia de a supravietui si pentru aceasta vor fi constransi sa se comporte intr-un anumit fel, ostil-agresiv, indiferent de caracteristicile lor. Sistemul si structura lui ii constrange. Diferentierea apare din faptul ca unii indivizi sunt mai puternici fizic sau au arme mai multe, de exemplu, altii nu. In consecinta, cei puternici ii vor ameninta prin simpla lor existenta si prin 'capabilitatile' lor pe cei slabi, iar cei slabi se vor teme automat). Sistemul international in orice moment al sau se caracterizeaza asadar prin distributia capabilitatilor intre unitati, nu prin functiile acestora, care sunt aceleasi. Incercand sa intelegem sistemul international, ne vom interesa de numarul marilor puteri si capabilitatile lor (in principal militare si politice, dar Waltz accepta treptat si pe cele economice) si vom deduce relatiile dintre ele, precum si dintre ele si statele mici. Ne putem chiar imagina o ierarhie mondiala a statelor, in functie de capabilitatile (resursele) lor. Fiecare stat este constrans de structura anarhica si de principiul ordonator care este 'ajuta-te singur' sa se teama si sa fie defensiv fata de toate statele cu mai multe capabilitati decat el, si sa fie ofensiv si sa ameninte toate statele cu mai putine capabilitati decat el. (NB. Intentiile fiecarui stat sau guvern nu conteaza, cum nu conteaza nici valorile societatii pe care el le conduce). E o forma mult mai abstractizata a ideii lui Tucidide cum ca simpla putere a unui stat determina anumite comportamente ale acestuia si mai ales anumite reactii ale celorlalte state. Nu interactiunile propriu-zise dintre state conteaza. Interactiunile in sistemul international sunt identice cu distributia capabilitatilor, considera Waltz. Cu alte cuvinte, nu trebuie neaparat ca statele sa faca ceva anume, sa actioneze, comportamentul celorlalti fata de ele este determinat de consideratii de capabilitati (realistii clasici ar fi spus putere).

  • Daca construirea sistemului international prin opozitie cu societatile interne se bazeaza pe aceasta comparatie, pentru intelegerea rolului constrangator atat al structurii cat si al capabilitatilor, Waltz recurge la analogia state - firme. Indiferent ce produce o firma pe piata sau cat de generos e din fire proprietarul ei, ea este constransa sa produca cat mai eficient si sa vanda cat mai mult, pentru a supravietui si a avea profit. Aparitia unei alte firme sau cresterea capabilitatilor altei firme este ingrijoratoare, amenintatoare in sine si constrange fie la reactii de opozitie, sabotare, fie de aliere, din partea firmelor amenintate. In acelasi timp, firmele puternice au automat tendinta de a le inghiti pe cele mici, de a le elimina sau suprima. La fel se intampla si cu statele din relatiile internationale. Datorita amenintarii perpetue reprezentate de orice stat mai puternic si a posibilitatii permanente de izbucnire a razboiului (in absenta unei autoritati centrale care sa reglementeze violenta si recurgerea la ea), statele sunt constranse sa se apere si sa incerce a deveni cat mai puternice, cu cat mai multe capabilitati, pentru a-si maximiza sansele de supravietuire.
  • Reluand sintetic, pentru realismul waltzian, statele sunt singurii actori relevanti in relatiile internationale. Ele sunt unitatile sistemului international, diferentiate nu prin functii si capabilitati, ca in cazul societatilor nationale, ci doar prin capabilitati.
  • Obiectivele fiecarui stat, determinate exogen (constrangerea anarhiei) sunt supravietuirea, la modul ideal asigurata de maximizarea capabilitatilor pana la detinerea locului I, sau altfel spus pana la dominatia mondiala.
  • Amenintarea care constrange statele este aceea a suprimarii lor, prin conflict si razboi, care sunt posibilitati permanente in sistemul international
  • Sistemul international se defineste printr-o structura anarhica, al carui principiu ordonator este self-help, ale carei unitati au toate aceleasi functii, distingandu-se doar prin capabilitati diferite.
  • Ca atare, sistemul international si structura lui sunt aceleasi tot timpul. Nu exista schibare de sistem, exista doar schimbare in interiorul sistemului (in sensul ca ierarhia statelor se poate schimba si eventual politicile lor de aparare si realizare a balantei de putere).
  • Relatiile internationale sunt un joc cu suma 0. Orice castig in capabilitati al unui stat este o pierdere in securitate pentru celelalte state, desigur in primul rand cele care se afla in legatura cu statul devenit mai puternic. Nu se poate interactiona la nivel international astfel incat toata lumea sa castige, sau sa piarda cate ceva. Suma jocului e 0, cat am castigat eu in putere, a pierdut celalalt, in sens static, nu dinamic! Adica, puterea sporita a unui stat inseamna automat, in sine, putere scazuta a celorlalte state vizate.
  • Unitatile sistemului international nu actioneaza, si deci nu actiunile lor ne fac sa-l intelegem. Unitatile reactioneaza la structura care le determina si constrange (a treia imagine, outside/in).
  • Organizatiile internationale, actorii nonstatali, chestiunile legate de ideologii si valori in relatiile internationale nu sunt relevante pentru intelgerea sistemului international, ele toate sunt prelungiri ale intereselor statelor cu capabilitati. Se poate chiar spune ca ele in sine se transforma in capabilitati (organizationale si ideatice) de a iti atinge scopurile, fie de supravietuire, fie de maximizare a puterii.
  • Sansele cooperarii sunt foarte limitate; chiar si atunci cand coopereaza, statelor vor fi interesate nu doar de propriile castiguri, ci si de castigurile celorlalte state. Chiar daca statul A ar castiga de pe urma cooperarii cu B, daca statul B castiga mai mult decat A sau daca, chiar castigand mai putin, devine mai puternic din punctul de vedere al capabilitatilor decat statul A, atunci statul A va refuza cooperarea (statele sunt deci interesate de castiguri relative =raportate la celelalte state, nu absolute).
Loading...