loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
  • La fel cu rationalismul si neorealismul, si institutionalismul neoliberal (de aici inainte, INL) porneste de la recunoasterea anarhiei care domina RI si este specifica lor. Anarhia inseamna absenta unei autoritati centrale sau, in termenii INL, anarhia este descentralizata.
  • In articolul sau de conturare a noii teorii, Keohane mai traseaza cateva puncte comune cu neorealismul, printre care se numara 1) incercarea de a explica regularitati comportmentale (ale statelor) prin examinarea naturii sistemului international; 2) convingerea ca exista o realitate politica internationala obiectiva care poate fi inteleasa, chiar daca niciodata pe deplin; 3) abordarea sistemului international ca descentralizat (= anarhic) si a puterii statelor ca un factor major in relatiile internationale; 4) convingerea ca pentru a intelege structura sistemului international, ajungem in mod obligatoriu doar la 'un numar mic de lucruri mari si importante', unde Keohane il citeaza pe Waltz.
  • De aici incolo insa pornesc diferentele. INL contesta rolul unic al capabilitatilor si al structurii in a determina comportamentele statelor. La fel de importante sunt asteptarile unui stat fata de altul sau fata de institutiile internationale, perceptiile si interesele comune; ultimele exista indubitabil, considera Keohane.
  • In consecinta, e nevoie de o noua teorie pentru a intelege sistemul international mai bine decat o face neorealismul. De altfel, Keohane spune ca nici neorealismul nici INL nu sunt teorii, ci sunt 'perspective' asupra politicilor mondiale. Perspectiva noua propusa de el este necesara tocmai pentru ca exista dovezi incontestabile ca statele au si interese reciproce, nu doar interese reciproc exclusive, si pe de alta parte ca institutionalizarea sistemului international nu este o constanta. Altfel spus, exista perioade istorice in care sistemul international este foarte institutionalizat (are multe tipuri si un mare numar de institutii), exista alte perioade in care el nu este institutionalizat. Putem afirma atunci ca el este acelasi si ca practic variabila 'institutionalizarii' nu influenteaza cu nimic natura sistemului? Cu alte cuvinte, cu sau fara institutiile internationale, avem acelasi tip de anarhie si aceleasi comportamente ale statelor?
  • Asadar, anarhia pentru INL este descentralizata, dar institutionalizata in masuri variabile de la o perioada la alta. Plecand de la aceste premise, Keohane isi imagineaza pe un grafic (vezi schemele de la curs), ca o functie liniara, relevanta teoriei propuse, unde pe axa orizontala avem interesele reciproce iar pe cea verticala, gradul de institutionalizare. Cand cele doua sunt minime, INL are minima relevanta. Cu cat cele doua iau valori mai ridicate, cu atat INL devine mai relevant.
  • INL isi propune dupa cum rezulta deja sa analizeze si sa teoretizeze cooperarea si posibilitatea ei in relatiile internationale, la fel cu interdependenta. Teza principala a INL este insa mult mai restransa (anii '80, teoriile aspira sa fie tot mai 'stiintifice') pentru a fi mai usor de validat. Asadar, noua teorie cauta raspunsul la intrebarea daca institutiile marcheaza sau nu o diferenta in sistemul international, parafrazandu-l pe un alt autor, John Ruggie, daca 'institutiile conteaza' (institutions matter) sau nu. In termenii lui Keohane, ipoteza centrala spune ca 'variatiile in gradul de institutionalizare a politicii mondiale exercita un impact semnificativ asupra comportamentelor guvernelor' (p.2, 1989). In consecinta, comportamentul adoptat de state intr-o stare de anarhie descentralizata si total neinstitutionalizata este diferit de cel adoptat intr-o stare de anarhie descentralizata, dar institutionalizata. In adoptarea deciziilor comportamentale, guvernele vor tine cont de institutiile existente, normele existente, vor avea informatii in plus despre celelalte state si guverne care vor modifica propriile perceptii, vor sti daca si cat de frecvent vor mai initia cooperarea cu celelalte state, in masura in care acestea din urma participa la institutii, vor tine cont de limitarile impuse in reglementarea institutionala a conflictelor (chiar daca le vor incalca, vor tine de cont de faptul ca asteptarile celorlalte state erau altele, iar costurile incalcarii unor intelegeri institutionalizate vor fi mai mari decat adoptarea aceleasi masuri concrete, cand insa institutiile nu exista, si deci nu exista nici respectare, nici incalcare).
  • Keohane defineste institutiile in general, inclusiv cele internationale, ca seturi persistente si interconectate de reguli (formale si informale) care prescriu roluri comportamentale, constrang activitatea si modeleaza asteptarile (p.3, 1989). (Este o definitie utilizabila pentru orice institutie sociala, de altfel). Institutiile nu se restrang doar la organizatii internationale cum poate tindem sa asociem fiecare. Intr-o ordine descrescatoare a gradului de institutionalizare (formalizare) Keohane distinge trei categorii de institutii internationale: 1. organizatii interguvernamentale si organizatii nonguvernamentale transnationale (= organizatii birocratice, cu reguli explicite si alocari specifice de reguli si roluri indivizilor si grupurilor) 2. regimuri internationale (= institutii cu reguli explictie, adoptate de catre guvernele membre, reguli care se refera la anumite seturi de probleme din relatiile internationale; dupa expresia lui Oran Young = 'ordini negociate'. Ex. chestiuni monetare, ecologice, de comunicatii, etc.); 3. conventii (= institutii informale, cu reguli implicite, care modeleaza asteptarile actorilor; pentru Oran Young ele sunt 'ordini spontane'. Ex. imunitatea diplomatica de-a lungul istoriei, reciprocitatea in tratarea reprezentantilor statelor).
  • Institutiile internationale sunt importante nu pentru ca se constituie ca un cadru in plus de disputare a jocurilor de putere dintre state, ci pentru ca odata create, ele afecteaza modul in care statele isi gandesc deciziile, le implementeaza si isi configureaza mediul international.
  • Exista trei elemente majore care influenteaza cooperarea in relatiile internationale, sub forma institutiilor in principal:
    1. structura beneficiilor rezultate in urma cooperarii (payoff structure) - depinde de fapt de perceptiile statelor care decid sa coopereze pe o anumita problema, perceptii despre beneficiile proprii si ale celorlalti; daca exista castiguri pentru statele in cauza, ele vor coopera, pentru ca sunt actori rationali care isi urmaresc propriul interes. Asadar, castigurile proprii (absolute, nu comparate cu ale celorlalti) pe care un stat le extrage din cooperare il vor determina sa coopereze.
    2. perspectiva viitorului (shadow of the future) - existenta unui orizont mai indelungat al cooperarii modifica disponibilitatea statelor de a coopera sau nu; daca cooperarea a mai existat sau este proiectata pe o durata mai lunga, atunci are mai multe sanse sa reziste de facto. Exista cateva subelemente importante aici: durata proiectata initial pentru respectiva institutie sau cooperare; regularitatea mizelor (aceleasi chestiuni si aceleasi costuri vor fi in joc de fiecare data); existenta informatiei despre ceilalti actori; existenta unui feed-back rapid despre schimbarile in actiunea celorlalte state participante. Cand toti acesti factori exista, cooperarea are foarte multe sanse sa dureze si sa fie reala.
    3. numarul actorilor - aici autorii INL sunt contradictorii. Pentru Keohane, cu cat sunt mai putini actori, cu atat cooperarea are mai multe sanse, pentru ca actiunile celorlalti sunt mai usor de monitorizat si eventualii 'trisori' pedepsiti sau inlaturati din intelegere, pentru a nu o submina. Pentru Duncan Snidal, cu cat actorii sunt mai numerosi, cu atat cooperarea are mai multe sanse de reusita pentru ca atunci fiecare este interesat doar de castigurile sale, in mod absolut, si nu de castigurile tuturor celorlalti. Castigurile relative isi pierd din importanta pentru ca beneficiile cooperarii se impart intre foarte multi, si deci avantajele de putere se disperseaza. Si aici exista cateva subelemente relevante pentru ideea ca numarul actorilor conteaza (si ca reciprocitatea in cooperare, fara de care nici un stat nu ar accepta sa coopereze, este reala): participantii pot identifica 'trisorii' (defectors, free-riders), participantii pot sa concentreze pedepsirea doar asupra acestora, fara sa se rasfranga asupra tuturor; exista destule motivatii de durata pentru pedepsirea 'trisorilor' (si deci consideratiile contextuale, de moment, gen 'e util sa ramanem prieteni cu statul X' sunt mai putin importante decat persistenta institutiei sau acordurilor pe care statul X le- a incalcat).
  • Rezumand, INL porneste de la anarhie, pe care o concepe descentralizata, dar institutionalizata in grade diferite, de la o perioada la alta, de la o regiune la alta.
  • INL considera statele ca fiind cei mai importanti actori, dar atribuie un rol relevant si actorilor non-statali. Statele sunt 'egoisti rationali', adica isi urmaresc propriul interes in termen de costuri si beneficii si ca atare sunt interesate de 'castiguri absolute', care pot rezulta de multe ori din urma cooperarii internationale, nu de 'castiguri relative'.
  • INL se preocupa de rolul institutiilor internationale in diminuarea sau modificarea structurii anarhice a sistemului international. Pentru teoreticienii neoliberali, 'institutiile conteaza'. Ele sunt gandite in sens foarte larg. Depind de cativa factori importanti (structura beneficiilor, perspectiva viitorului, numarul actorilor). Functiile institutiilor, care fac cooperarea posibila pentru ca este in beneficiul participantilor, se refera la: informatia despre ceilalti actori (institutiile o pot furniza pentru toti membrii, astfel obtinerea ei e mult mai 'ieftina', nu e sarcina tuturor statelor, ci a unor institutii internationale, Banca Mondiala, Organizatia Internationala a Muncii, etc., ofera date economice si sociale despre toate statele membre), monitorizarea actiunilor si respectarii normelor de catre toti membrii (din nou, o realizeaza institutiile, nu fiecare stat in parte, desi fiecare stat e interesat in respectarea acordurilor de catre toti ceilalti parteneri), identificarea si pedepsirea celor care incalca intelegerile, pentru evitarea problemei free-rider (blatist) si salvgardarea regulilor si cooperarii internationale.
Loading...