1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Modul de cercetare științifică este determinat de Epistemologie, o ramură a filosofiei (teoria), care se ocupă cu înțelegerea cunoștințelor prin originea, natura și scopurile, metodele și mijloacele cunoașterii într-un anumit domeniu. Astfel, cercetarea științifică se bazează pe două întrebări: ce este cunoașterea și cum se poate realiza cunoașterea. După filosoful Platon, Epistemologia tinde spre convingeri adevărate și justificate. Astfel, Epistemologia stă la baza formării metodologiei, metodelor și modalității de cercetare.

În științele politice sunt cunoscute două modalități de obținere a cunoștințelor. Prima este Empirică, ce presupune vizualizarea practica a unui fenomen sau efectuarea unui experiment, care poate fi repetat. Această modalitate de cercetare permite științei să acumuleze probe practice vizualizate de mai mulți cercetători, care prin etica științifică validează acordul asupra unui fenomen sau rezultat. A doua modalitate de cercetare este Teoretică (logică/rațională), ce presupune un proces, unde cercetătorul concluzionează prin logică rațională asupra unor fenomene, prin generalizare sau formare a unei (unor) teorii, care, din punct de vedere etic, va fi una probabilă și, în rare cazuri, deterministă, din motivul că ultima aparține mai mult științelor exacte.

În acest context, dobândirea cunoștințelor academice se efectuează printr-o anumită Metodă - procedura obținerii cunoștințelor științifice, care pot fi verificate de alții. Ele sunt catalogate drept generale (filosofice), particulare (specializate), specifice (interdisciplinare). În științele politice, metoda științifică are scopul de a observa/cerceta un fenomen - reguli, tendințe, regularități. În majoritatea cercetărilor, metoda științifică conține o ipoteză științifică - o presupusă relație existentă între două (mai multe) fenomene studiate. Ipoteza poate fi cauzativă (deterministă) și non-cauzativă (explicabilă sau probabilistă). Ca rezultat al cercetării prin diferite metode, cunoștințele noi se validează prin testare în scopul obținerii anumitor concluzi, care prin criteriile (indicatorii) stabilite vor respinge sau accepta ipoteza inițială.

Din punct de vedere etic, principiile metodologice în procesul cercetării asigură consecvență logică, precizie și claritate pentru a atinge o obiectivitate academică. Cercetarea științifică se efectuează în baza anumitor principii, cum ar fi:

  • obiectiv (observare) - se poate observa/măsura, efectua un experiment și se poate confirma ipoteza;
  • cauzativ - se poate observa cauza și efectul unui fenomen; presupune îndoială față de fenomenul studiat cu necesitate de a valida concluziile prin anumite criterii/testări/experimente;
  • probabil - se generalizează concluzii teoretice din cercetări ale faptelor subiective;
  • simetriei - presupune procesul generalizării cu analogii și elemente relative;
  • selectiv - presupune o alegere din mai multe teorii care sunt cu o probabilitate mai înaltă acceptate pentru cercetare;
  • optimal - explică mai multe fapte noi;
  • corespunderii (dialectic) - explică modul de schimbare.

În rezultatul diferitor cercetări se poate descoperi o situație fără explicație științifică asupra unui fenomen studiat. O asemenea concluzie este numită paradox. Totodată, în cercetările științifice, paradoxul presupune apariția noilor date, cunoștințe sau informații care contravin cunoștințelor general acceptate din inerția științei (e.g. la sfârșitul oricărui război alianțele politico-militare se desființează din lipsa necesității. PARADOX: la sfârșitul Războiului Rece, Pactul de la Varșovia s­a desființat, iar NATO, paradoxal, există și astăzi; mai mult, Alianța Nord- Atlantică s-a lărgit). Soluționarea paradoxului (problema științifică) deseori aduce revoluții sau progrese științifice. În acest context, știința presupune inițierea cercetării prin formularea problemei științifice care va soluționa paradoxul, va aduce acumulări de cunoștințe noi/avansate sau progres/revoluție.

Actualmente, cercetările științifice sunt efectuate în baza anumitor abordări, care din punctul de vedere al Ontologiei (studiu filosofic de natura științei, categoriile de bază, ierarhia) sunt catalogate ca Pozitivism și non-pozitivism, cum ar fi Instrumentalism (Empirism) și Interpretivism. În științele politice sunt cunoscute trei strategii conceptuale de cercetare: Inducția, Deducția și Reconstrucția (Deconstrucția), care, în linii generale, reflectă aceste abordări. Astfel, Inducția este un proces de generalizare a rezultatelor observărilor empirice de la particular la general. În știința politică, Inducția se aplică când sunt cunoscute cauzele (variabile independente) și se solicită identificarea efectelor (variabile dependente). În linii generale, anume Inducția aduce științei descoperiri noi/progrese. Inducția poate fi explicată în următoarele etape: Observare - Ipoteză - Teorie - Testare - Confirmată / Infirmată.

Totodată, Deducția, dialectic opusă inducției, este un proces de concluzionare logic-rațională pornind de la general la particular sau prin aplicarea unei teorii cunoscute/acceptate asupra unui fenomen studiat pentru explicație, predicție sau falsificare. În științele politice, Deducția se folosește când sunt cunoscute efectele fenomenului (variabile dependente) și nu sunt cunoscute cauzele (variabile independente). Prin aplicarea diferitor teorii se efectuează deducerea pentru a stabili cauza cea mai obiectivă a fenomenului studiat. Deducția poate fi explicată în următoarele etape: Teorie - Ipoteză - Testare - Observare - Confirmată/Infirmată.

Reconstrucția (Deconstrucția) este o abordare diversă Inducției/Deducției pentru că reprezintă o cunoștință intuitivă transferată în formă logică pentru înțelegere prin raționalitatea cercetătorului și corespunzător interpretarea ulterioară. În științele politice, Reconstrucția se folosește pentru a înțelege particularitățile obiectului de studiu (ex. societate), care nu pot fi explicate prin Inducție/Deducție, sau a evenimentelor din trecut, unde nu sunt cunoscute mecanismele cauzative, în general, sau logica acțiunilor nu este înțeleasă.

O abordare mai simplă se referă la strategiile de cercetare Calitative - Cantitative. Cercetarea Calitativă, având la bază inducția și fiind axată pe aspecte micro, vizează elementele particulare ale obiectului de studiu, în cazul în care cauzele și efectele nu sunt cunoscute (variabile necunoscute). Exemplele practice sunt limitate, motiv pentru care este nevoie de generalizare. Scopul acestei abordări este dezvoltarea unei teorii pentru descripția și explicația fenomenului studiat. Drept exemple pot fi numite observarea, interviul, analiza tematică. Astfel, această strategie este de tip fenomenologic în scopul înțelegerii mai bine a obiectului de studiu. Cercetarea Cantitativă, având la bază deducția și fiind axată pe elemente macro, presupune o analiză a datelor multiple cu măsurarea variabilelor existente (cauza-efect) în scopul verificării unor conexiuni între ele. Abordarea cantitativă presupune și testarea teoriilor (experimente) asupra fenomenului studiat în scopul explicației, validării ipotezei și predicției. Astfel, această strategie este de tip pozitivist - explicativă.

În scopul atingerii obiectivității științifice, efectuarea cercetărilor presupune o anumită Etică, ce implică un Cod de Etică acceptat de savanți. Acesta a devenit un imperativ pentru științele socio-umane, pentru că poate afecta viața socială. Există mai multe principii de etică a cercetării științifice. Unele dintre ele se consideră de bază, după cum urmează:

  1. Principiul respectului pentru persoane - cunoștințele obținute nu vor fi folosite împotriva altor oameni, fiindu-le respectată autonomia. Acest principiu presupune și creditarea ideilor și cunoștințelor altor cercetători, precum și transmiterea cunoștințelor obiective.
  2. Principiul binefacerii - se referă la cercetarea științifică în scopul îmbunătățirii calității vieții.
  3. Principiul justiției - riscurile și beneficiile asociate studiului științific sunt distribuite echivalent în rândul populației.
  4. Principiul încrederii - presupune un grad mare de competențe și încredere între cercetători și consumatori ai produsului științific.
  5. Principul integrității științifice - se refera la onestitate intelectuală, precizie, corectitudine, declararea conflictului de interese, precum și la efortul cuprinzător pentru depășirea unor astfel de conflicte.
Loading...