loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Abordările non-pozitiviste - Instrumentalismul (Empirismul Inductiv) și Interpretivismul (Constructivismul, teoriile critice, teoriile postmoderne) demonstrează subiectivitatea fenomenelor din cadrul științelor politice, mereu accentuând necesitatea empirismului inductiv și necesitatea de reconstrucție, deconstrucție și construcție, pentru a înțelege intuitiv logica unui fenomen politic, care este construit social, unde rațiunea și logica umană nu pot fi universal aplicate.

În acest context, abordarea instrumentalismului sau empirismului inductiv în științele politice, unii o numesc și Structuralism, se bazează pe perceperea fenomenelor politice prin logica empirică. Ideea principală este că fenomenele politice produc anumite concluzii științifice, care nu au existat anterior și care, prin acumulare, pot fi generalizate. Astfel, Instrumentalismul (Empirismul Inductiv) în științele politice este legat de studierea fenomenelor prin dezvoltarea teoriilor de probabilitate, pe baza mai multor cazuri particulare, studiate sau observate (empiric), aplicând logica umană în mod inductiv.

Altfel spus, în studierea fenomenelor politice și a relațiilor internaționale, adepții Instrumentalismului (Empirismului Inductiv) folosesc logica umană în scopul formării unor explicații probabile. Aceștia abordează analiza fenomenelor, de la particular la general, pornind de la cazuri particulare studiate sau observate spre formarea unor cunoștințe noi, care nu au existat anterior. În această abordare, experții folosesc mai mult metoda inductivă și strategia de cercetare calitativă (cazuri cu o singură tematică, exemplele lipsesc). Astfel, în baza studierii fenomenelor și cazurilor politice, a cazurilor istorice și a cazurilor particulare, savanții valorifică rezultatele și concluziile prin teorii noi sau prin dezvoltarea unor politici noi. Un exemplu poate fi demonstrat în felul următor: selectarea unui Caz (mai multor exemple particulare) - Observarea (Empirism) / Studierea - formarea Ipotezei asupra fenomenului fenomenelor) studiat (e) - Generalizarea prin formarea unei Teorii noi - Testarea - Confirmarea sau Infirmarea Ipotezei. Astfel, cercetătorul abordează fenomenul studiat de la particular la general, formulând concluzii generale și determinând existența unui paradox (lipsa de explicație) pentru o cercetare adițională.

În științele politice, deseori, apar paradoxuri științifice, care nu pot fi explicate de pozitiviști și empiriști, deoarece cunoștințele universale sunt prea generale pentru societatea umană. În astfel de cazuri, al treilea curent, Interpretivismul, are o valoare adăugată, pentru că este destinat înțelegerii fenomenelor politice în lipsa elementului de determinism (cauză-efect), pentru că acestea sunt construcții sociale și necesită înțelegere, interpretare socială și explicație ulterioară. Interpretivismul, la bază căruia au stat ideile filosofice ale lui F. Hegel, are la temelie un postulat principal potrivit căruia legile fizice/universale nu pot fi aplicate asupra societății umane. Corespunzător, societatea umană și fenomenele politice pot fi înțelese numai prin teorii, care pot fi dezvoltate după înțelegerea și interpretarea anumitor acțiuni sociale.

În mod clasic, adepții acestui curent reconstruiesc evenimentele pentru a înțelege motivele și a le interpreta în scopul formării rațiunii și logicii contemporane. Deseori, evenimentele contemporane se deconstruiesc pentru a fi înțelese detaliile fenomenologice în scopul construcției (interpretării) sociale. Astfel, cercetătorul abordează paradoxurile științifice, lipsite de explicație deterministă, obținând cunoștințe intuitive și transformându-le în formă logică, pentru înțelegere prin raționalitate și interpretare. Ca instrumente sunt folosite metoda hermeneutică, fenomenologică, antropologică.

Loading...