loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

În scopul atingerii obiectivității științifice în procesul cunoașterii realității, acest curs operează cu trei abordări epistemologice - Pozitivismul (Raționalismul Deductiv), Instrumentalismul (Empirismul Inductiv), Interpretivismul (Social) și două niveluri de acumulare a cunoștințelor - empiric (observare) și teoretic (logic). Empirismul permite acumularea bazelor de date a cunoștințelor practice și formulează anumite regularități științifice pe baza observărilor, testărilor, experimentelor. Modul Teoretic are la bază percepția umană rațională (logică). Acest mod dezvoltă teorii științifice, care presupun abstracție și idealizare. În această ordine de idei, abstracția prevede analiza pur teoretică, distanțându-se de percepția sentimentală a obiectului spre percepția abstractă mentală generală, care formează noțiuni științifice generale, care ulterior sunt grupate în modele (analogii) - idealizări, în scopul formării anumitor obiectivități științifice. La rândul său, obiectivitatea științifică presupune caracterul rațional (abstracție/idealizare), aplicarea metodelor științifice, obținerea rezultatelor, validarea sau argumentarea rezultatelor cu concluzii obiective.

Un element esențial în procesul cercetării științifice este atribuit metodologiei - un set de metode și tehnici aplicate asupra obiectului de studiu. Acest proces este numit și strategia cercetării. În același timp, perceperea și utilizarea metodelor științifice la fel este o aptitudine și tactică pe care cercetătorul trebuie să o cunoască pentru aplicare cu precizie în procesul cercetării. În acest context, metoda științifică poate fi definită ca o procedură de acumulare a cunoștințelor, care poate fi observată, verificată și transmisă în formă interpretată de către cercetător. Esența metodei științifice, conform savantului F. Bacon, constă în patru elemente:

  • observare și generalizare;
  • formularea ipotezei și efectele ipotezei (consecințe);
  • desfășurarea experimentelor/testelor/modelări logice pentru verificarea efectelor - criterii de validare/falsificare;
  • validarea sau respingerea concluziilor.

În rezultatul aplicării metodei științifice, concluziile validate, în mod teoretic, devin teorii sau legi și sunt luate în evidență ca fiind unele științifice. În cazul respingerii concluziilor, metoda științifică se aplică repetat. În linii generale, știința cunoaște trei tipuri de metode - general-științifice (filosofice), particulare (ale științelor politice în cazul cursului dat) și specifice (interdisciplinare).

  • Metode general-științifice (filosofice)

Metodele general-științifice sunt considerate metode, care pot fi aplicate universal la orice știință, deoarece ele sunt ontologic legate de esența percepției existenței omenirii și descoperirilor generale, ce se trag din filosofie. Aceste metode sunt numite și metode filosofice, pentru că ele descoperă o regularitate - o legătură existentă între doua sau mai multe fenomene. Știința cunoaște mai multe metode general-științifice. Unele dintre aceste metode sunt mai practice și efective în cadrul cercetării fenomenelor politice, cum ar fi:

  1. Analitică (J. Lock, B. Russel) - descompunerea obiectului de studiu în mai multe elemente, care pot fi studiate separat.
  2. Sintezei - compunerea parților descompuse prin metoda analitică în concluzii generalizate.
  3. Abstractizării - aspect pur teoretic, prin care se evidențiază două sau trei părți teoretice ale obiectului de studiu, care în ansamblu pot fi folosite drept model teoretic sau un model-cadru.
  4. Generalizării - procesul formulării concluziilor generale în urma identificării anumitor regularități și condiții similare.
  5. Inductivă (Fr. Bacon) - procesul formulării concluziilor generalizate în urma studierii mai multor cazuri particulare și experienței.
  6. Deductivă (Rene Descartes) - proces care presupune formularea concluziilor asupra cazurilor particulare din cunoștințele generale existente.
  7. Idealizării - proces mental de introducere a unor schimbări în obiectul de studiu pentru adoptare la alte obiecte de studiu în scopul modelării.
  8. Precedentului - un caz singular-particular, care a produs un efect cu amprentă particulară.
  9. Analogiei - un mod de cunoaștere pe baza identificării similarității între mai multe obiecte de studiu particulare. Elementul de identificare este compararea cu un precedent sau cu un caz istoric similar.
  10. Modelării - modul de cercetare prin care obiectul original este studiat prin modele alternative (diferite copii), prin abstracție, analogie și generalizare. Sunt cunoscute modelarea matematică (logică) și mentală (fenomenologică) prin rațiune.
  11. Realist-empirică (Aristotel) - metoda creată de filosoful Aristotel și dezvoltată de Im. Kant, pune accentul pe identificarea cauzei prin care obiectul produce efect. Metoda presupune explicația obiectului de studiu prin cauză și efect, prin logica observării, ce formează un element esențial al bazei determinismului științific pentru inducție.
  12. Dialectică (Socrate, Platon, Aristotel, Kant, Hegel) - cercetarea condițiilor stabilirii obiectului de studiu cu argumente de contradicție (teză/antiteză - sinteză) și relația acestora cu contextul existenței în baza principiului determinismului și progresului. Adepții acestei abordări priveau dezvoltarea istorică prin progres liniar.
  13. Structural-funcțională - studierea obiectelor complexe în baza principiului conformității a trei categorii de bază: structura, sistemul, funcția.
  14. Fenomenologică (Edmund Husserl) - studierea intenției obiectului și sensului fenomenului în contextul unei anumite perioade.
  15. Hermeneutică (o metodă anti-pozitivistă) - preocupată de pătrunderea și comprehensiunea (înțelegerea) sensului, pornește de la premisa că orice activitate umană are întotdeauna un „prealabil” care-i conferă sensul. Înțelegerea obiectului prin interpretarea intuitivă în formă logică și rațională [57, 145-200].

În linii generale, scopul aplicării metodelor general-științifice tinde spre identificarea anumitor legi, teorii, regularități obiective ale realităților în cadrul obiectului de studiu. Un element deosebit aparține procesului formării și explicării, prin abstracție și prin caracterul rațional, a obiectului de cercetare existent. Metodele sunt științifice din motivul că pot valida cunoștințele, sunt bazate pe argumente logice și raționale, precum și pe concluzii precise.

  • Metode ale științelor politice (particulare)

Știința politică și relațiile internaționale, din punct de vedere epistemologic, au propriile metode științifice, care permit atingerea obiectivității științifice în procesul cercetării obiectului de studiu. Științele politice, fiind de natură socio- umane, sunt legate de aspectul social al conduitei, psihologiei omului și aspectelor cognitive ale omului de a percepe realitatea. Metodele aplicate în astfel de cercetare sunt mai mult orientate spre teoretizare și logică. Astfel, metodele cel mai des utilizate sunt:

  1. Descriptivă - proces de analiză și descriere a elementelor care caracterizează obiectul de studiu, empiric observate și teoretic studiate de cercetător. Investigațiile sunt axate pe unele elemente de bază în cadrul fenomenului cercetat, cum ar fi: originea, continuitatea proceselor, schimbări și tendințe, precum și corelații între sub-fenomene. Metoda nu studiază variabilele obiectului de studiu.
  2. Studiului de caz - proces de analiză și sinteză a unui obiect de studiu în condiții singulare. Metoda poate tinde spre identificarea variabilelor care au efect asupra obiectului de studiu.
  3. Comparată - proces de analiză a obiectului de studiu cu mai multe obiecte similare pentru identificarea similitudinilor și divergențelor. Metoda are și scopul de a identifica părțile terțe și slabe ale obiectului de studiu.
  4. Istorică - metoda vizualizării evoluției istorice a obiectului de studiu, ce ajută la identificarea condițiilor (variabilelor), care au avut efect asupra dezvoltării obiectului de studiu. Astfel de condiții în cadrul formulării modelelor teoretice deterministe pot fi numite condiții antecedente, care au inițiat un anumit mecanism cauzativ. Metoda presupune identificarea axei istorice, cronologiei și formularea etapelor/perioadelor unde s-a dezvoltat obiectul de studiu.
  5. Instituțională - o analiză organizațională și funcțională a unei organizații, în scopul determinării modelului de organizare și funcționalitate.
  6. Analizei sistemice prin paradigmele relațiilor internaționale - este o metoda specifică a teoriei relațiilor internaționale - analiza sistemică a obiectului de studiu prin prisma școlilor și paradigmelor teoriei relațiilor internaționale. Aceasta se aplică pentru studiul caracterului structurii sistemului internațional, care determină mediul securității internaționale, ce produce anumite efecte sistemice asupra unui actor. Această abordare permite modelarea și studierea interacțiunii actorilor internaționali în cadrul sistemului internațional.
  7. Contrafactuală - modelarea probabilității istorice ce permite reconstruirea și remodelarea unor situații în jurul obiectului de studiu în perioada trecută. Metoda permite confirmarea concluziilor dialectice referitoare la originea și cauzele unor efecte, precum și evaluarea perspectivelor istorice alternative.
  8. Prospectivă - modelarea scenariilor (inductiv) de viitor, care este legată de modelarea teoretica a dezvoltării unor cursuri de acțiuni. Este o metodă opusă metodei contrafactuale.
  9. Sistemică - studiul sistemului (totalitatea obiectelor materiale și idealiste), conexiunile elementelor componente și legăturile lor cu mediul politic/internațional. Se consideră că astfel de interacțiuni conduc la apariția noilor proprietăți ale sistemului, care lipsesc în obiectele sale constitutive. Metoda este diferită de acea analitică prin faptul că abordează mai multe variabile simultan (integral) și nu singular, cum face metoda de analiză. Metoda este una similară cu analiza sistemică în baza paradigmelor RI; însă aceasta abordează obiectul abstract, în timp ce paradigmele RI abordează obiectul de studiu prin viziuni competitive, uneori ideologizate.
  • Metode specifice (interdisciplinare)

Din perspectiva aspectului ontologic socio-uman al științelor politice, în procesul analizei fenomenelor politice și a relațiilor internaționale sunt folosite unele metode interdisciplinare. Multe dintre ele sunt acceptate și utilizate de mai multe științe. Astfel, larg răspândite în rândul cercetătorilor științelor politice sunt următoarele metode:

  1. Sociologice:

A.1. Sondajul - efectuarea unui sondaj în baza unui eșantion delimitat cu scopul identificării aspectelor cantitative (statistice), precum și calitative (preferințe, viziuni, sinteze a dinamicii și tendințelor).

A.2. Calculul statistic - efectuarea unor analize statistice în scopul determinării tendinței ca un suport pentru a testa o teorie sau formarea unor argumente adiționale.

A.3. Ancheta - un proces de culegere a datelor pe bază de chestionare în scopul investigărilor particulare. Este o procedură de a construi o percepție științifică asupra fenomenelor cercetate. Procedura are la bază observarea și analiza documentară a concluziilor obiective.

A.4. Interviul - o procedură de colectare a informațiilor primare de la formatorii de opinie. Procedura este atribuită abordării calitative, în contextul căreia este necesară colectarea mai multor variabile în construirea obiectivității argumentelor științifice.

A.5. Experimentul social cu observare - modelarea anumitor situații sociale cu testul empiric (jocurile modelate), când o echipa joacă rațional rolul unui guvern și altă echipă rolul altui guvern la un proces de negocieri interstatale. Cercetătorii sunt comisia de juriu, care empiric observă și rațional construiesc un Model Abstract de o Conduită Potențială. De menționat, această metodă este una subiectivă din motiv că este dificil de neutralizat partea emoțională (irațională) a participanților experimentului, fiecare având preferințele sale personal e/ideologice.

A.6. Studiul biografic - metoda documentării, a acumulării informațiilor despre un lider politic, șef de guvern, reprezentant oficial, care vizează studierea aspectelor profesionale, morale, sociale ce permit formarea modelului psihologic a obiectului de studiu, în scopul înțelegerii preferințelor sociale și profesionale.

  1. Dreptul internațional - analizează atribuirea cadrului juridic internațional existent la situațiile internaționale studiate. Această metodă determină limitele legii internaționale și flexibilitatea interpretării aspectelor politice.
  2. Studierea documentelor - metodă de studiere a aspectelor politico- juridice ale documentelor oficiale, care au efecte asupra politicii externe și relațiilor internaționale. În conformitate cu importanța generală, documentele pot fi împărțite în oficiale și neoficiale. Documentele sunt „oficiale” întrucât sunt întocmite de autoritățile statului sau instituții, organizații comerciale și non-profit atât naționale, cât și internaționale.
  1. Content-analiza - o analiză calitativă a conținutului documentului. Esența constă în alocarea documentului studiat anumitor caracteristici (unități de analiză) și determinarea frecvenței de utilizare a unor astfel de semne și cantității de informații disponibile sau numărului total de documente studiate. Indicatorii specifici pentru prezența unităților de analiză din document pot fi:
  • conceptele utilizate în text, evenimente, nume proprii, fraze stabile;
  • prevederi (enunțuri, întrebări, evaluări etc.);
  • totalitatea anumitor subiecte. Această metodă este mai des folosită în analiza articolelor pe o tema sau eveniment selectat.
Loading...