1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

În mediul academic sunt mai multe viziuni asupra definirii și catalogării teoriilor științifice. Conform savantului Karl R. Popper „teoriile noastre fac afirmații despre proprietățile structurale sau relaționale ale lumii, iar proprietățile descrise de o teorie explicativă trebuie să fie, într-un sens sau altul, mai profunde decât cele care trebuie să fie explicate” [57, 15]. Pe de altă parte, savantul Vasile Țopoc afirmă că metodologia este o strategie, metodele reprezintă o tactică, iar teoria este o funcție empirică cu variabile în procesul de cercetare științifică [57, 145-150].

În acest context este evidentă diversitatea și complexitatea teoriilor științifice. Mai mult, în mediul academic teoriile științifice, având trăsături din curentele epistemologice de cercetare, sunt catalogate în două tipuri: normative și empirice. Aceasta reiese din faptul că în știință există două instrumente principale de confirmare a unui adevăr: legile și teoriile. O lege științifică reprezintă o factologie empirică de observare a unor relații (acțiuni) între două sau mai multe fenomene studiate, care se desfășoară cu o anumită regularitate și pot fi repetate în caz de necesitate. Legea poate fi testată prin experiment, fiind observată de mai multe persoane în diferite colțuri ale lumii. Legile sunt atribuite mai mult științelor exacte (ex. fizica sau chimia). Totodată, în științele exacte există teorii care sunt numite teorii închise. Ele explică anumite procese care nu pot fi vizualizate empiric cu ochii minții umane. Însă aceste procese decurg regulat și pot fi empiric folosite de omenire. De exemplu, teoria relativității a lui Albert Einstein sau teoria fenomenelor electromagnetice a lui James Maxwell, care prin aparatul logic- teoretic descriu anumite fenomene pentru a fi înțelese de om într-o anumită formă sau model (procesul descrierii atomului). Aceste fenomene nu pot fi tratate categoric, din motiv că ele nu sunt vizibile: de exemplu, elementele curentului electric (model abstract-idealizat). Pe baza teoriilor închise deja sunt construite legi și alte teorii. Aceste teorii sunt numite și teorii normative. În științele exacte, teoriile și legile pot fi testate prin experimente regulate, ceea ce nu este valabil pentru științele sociale.

În științele sociale, metodologia prevede folosirea teoriilor științifice care au funcții empirice de o anumită probabilitate, ce nu prevede o determinare exactă. Din acest motiv, teoriile științifice în științele sociale sunt de două tipuri: normative și empirice. Astfel teoriile normative sunt teorii construite din norme și valori cu principiul de prescripție (ex. cum trebuie să fie un stat democratic este numai o teorie). Astfel, având la bază etica lui Aristotel, teoriile normative presupun o anumită predicție și prescripție a unui curs de acțiuni pur teoretic (model-cadru). Aceste teorii sunt larg atribuite în arhitectură, medicină, sistemul de management uman, constituționalism, studii juridice. Dimpotrivă, teoriile empirice, numite și morale sau pozitiviste, sunt bazate pe experiență și observare directă cu fapte și valori accesate. Așadar teoriile normative sunt mai des folosite în științele exacte sau în anumite ramuri ale științelor sociale unde este necesară o prescripție pentru acțiuni. Iar teoriile empirice sunt predominant folosite în științele socio-umane.

Loading...