loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Teoriile științifice în științele socio-umane joacă un rol metodologic important. Totodată, complexitatea diversificării opiniilor asupra teoriilor științifice se datorează existenței mai multor viziuni pe acest subiect. În această ordine de idei, conform studiului savantului V. Țopoc, orice ramură de științe se dezvoltă în mod axiomatic prin câteva faze dialectice:

  1. Faza explorării și acumulării cunoștințelor. Este o perioada de timp, în decursul căreia cercetătorii identifică și acumulează diferite date despre un subiect/obiect pe care îl studiază sub formă de disciplină epistemologică nouă. În opinia lui V. Țopoc, această fază are anumite etape:
  2. Elaborarea instrumentelor științifice și utilizarea lor pentru deschiderea unor noi domenii ale experienței.

A.2. Sistematizarea rezultatelor observației și elaborarea unor sisteme de ordonare empirică.

A.3. Dezvoltarea unor modele și folosirea lor euristică în structurarea unui domeniu al experienței.

A.4. „Metodologizarea experienței” prin „filosofia experimentală” este considerată un gen de „program sui generis” al științei pre- paradigmatice; acest program al „empirismului metodic” mizează pe interacțiunea „controlată și constructivă” a cercetătorului cu natura, prezența activă a experimentatorului și aparatelor etc.

A.5. Construirea unor tipologii, ordonări sau clasificări empirice, care structurează extinderea ulterioară a experienței și permit un gen de „empirism deductiv” (deducerea sistematică a unor noi fenomene) ce va anticipa funcția predicativă a viitoarelor teorii.

A.6. Departe de a corespunde „etichetării” de „lipsită de teorie”, știința pre-paradigmatică posedă un gen specific de „teoretizare”, distinct de teoretizarea caracteristică fizicii matematice - considerată „prototip” al construcției teoriilor în științele naturii. Dacă mecanica newtoniană posedă un gen de „construcție al teoriilor pornind de sus”, științele pre- paradigmatice încep „construcția teoriilor pornind de jos”.

  1. Faza paradigmatică. O perioadă care a produs și a acumulat teorii și programe științifice, care se structurează în paternitate sau model de gândire/abordare. Potrivit viziunii lui Th. Kuhn, un model-cadru sau program de abordare a obiectului de cercetare implică paradigma de gândire sau abordare care revoluționar dezvoltă știința cu o logică internă, multitudinea problemelor se ordonează; se constituie un nucleu de probleme fundamentale spre rezolvarea cărora converg toate eforturile savanților. În faza paradigmatică, teoriile dezvoltate sunt deja grupate de paradigmele științifice.
  2. Faza post-paradigmatică. Reprezintă o cercetare intensivă a teoriilor în cadrul paradigmatic pentru a folosi la maximum fundamentele științifice. În această fază la fel sunt mai multe viziuni [57, 139-140].

În acest context științific există mai multe opinii despre validitatea teoriilor științifice. Însă pentru științele politice și teoria relațiilor internaționale sunt esențiale trei viziuni convenționale - Karl Popper, Thomas Kuhn și Imre Lakatos.

Conform viziunii lui Karl Popper, teoriile științifice sunt valide până nu sunt falsificate. Din punct de vedere științific, o teorie are o semnificație academică până nu este falsificată de anumite argumente conceptual-teoretice. În opinia lui K. Popper, teoriile nu pot fi testate în practică și, respectiv, nu pot fi falsificate prin respingerea logic-rațională [36, 42].

Dimpotrivă, potrivit viziunii lui Th. Kuhn, în științele sociale este dificil să fie testată o teorie. Acesta consideră că falsificarea teoriei este una subiectivă și nu poate luată ca un instrument în vederea validării/invalidării unei teorii științifice. Th. Kuhn susține că anume apariția unei teorii mai performante poate substitui teoria existentă, ea fiind respinsă prin substituire. Savantul are în vedere elementul revoluționar științific și abordarea paradigmatică a științei.

Din alt punct de vedere, savantul Imre Lakatos consideră că raționalitatea și logica umană sunt destinate dezvoltării unor teorii prin creștere și progres. Astfel, Im. Lakatos este de părere că principiul de falsificare a unei teorii este unul prea simplist, iar paradigmele nu pot produce revoluție științifică atât de rapid. Din acest motiv, teoria joacă un rol teoretic și numai programele de cercetare în progres și regres pe parcursul timpului pot demonstra validitatea unor teorii științifice. Prin urmare, cercetătorul consideră necesară studierea programelor de cercetare a unui domeniu pentru a înțelege care dintre teorii sunt mai performante și care nu au valoare, în baza principiului ” trecutul determină viitorul”, menționat de profesorul V. Juc [36, 42].

Loading...