loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Elaborarea sau formularea unei teorii științifice este un proces rațional logic, care presupune anumite etape sau faze. În optica lui K. Waltz, pentru a formula o teorie este necesară crearea imaginară a unui model teoretic și abstract din procesul empiric al observării sau al studierii faptelor concrete. Altfel spus, un cercetător trebuie să treacă de la speculații cauzative ale fenomenului factologic la formularea teoretică a acestor speculații empirice. Prin urmare, această teoretizare poate fie experimentată în cazuri sau domenii similare. Totodată, procesul presupune o abordare mai complexă decât abordarea ipotetic-deductivă (inducția- deducția), ce este mai des folosită de cercetători. În acest context, K. Waltz propune câteva etape conceptuale de elaborare a teoriilor:

  • izolarea factorilor studiați;
  • abstractizarea factorilor identificați și imaginarea lor prin prisma unor elemente teoretice;
  • agregarea (acumulare-concentrare) presupune concentrarea parților studiate conform scopului teoretic pentru a identifica un model teoretic și regularitatea interacțiunii între părțile acestui model;
  • idealizarea presupune elevarea părților obiectului de studiu către anumite idealuri (generale) pentru identificarea unei tendințe centrale între multiple tendințe confuze [61, 10].

În același timp, cercetătorul trebuie să răspundă la întrebare ce fel de analiză poate fi aplicată pentru atingerea obiectivații: analitică sau sistemică. Astfel, K. Waltz propune trei întrebări:

  1. Permite obiectul de studiu să fie studiat prin metoda analizei clasice: descompunerea părților și identificarea atribuțiilor și interacțiunilor regulate între două variabile clar identificate în baza principiului determinismului, pe când restul sunt statice: condiții antecedente și de intervenție?
  2. Este posibilă aplicarea metodei statistice când sunt identificate mai multe variabile?
  3. Solicită obiectul de studiu o abordare sistemică, având în vedere că fenomenul cercetat este complex organizat și primele două abordări nu sunt aplicabile [61, 12]?

Astăzi sunt răspândite diferite tehnici pentru formularea teoriilor științifice, unele dintre ele fiind propuse de savantul S. V. Evera:

  1. Analiza cazurilor anterioare, care nu au fost testate prin teoriile moderne. Aceste cazuri sunt grupate din motivul că sunt cunoscute cauzele factologice, care trebuie să fie teoretizate (variabilele) pentru că nu au fost studiate. Alte cazuri presupun identificarea condițiilor antecedente pentru că sunt cunoscute mai multe variabile independente (VI - cauza) și nu sunt precis determinate variabilele dependente (VD - efect).
  2. Metoda Diferențierii (cazuri similare având un context similar - cauză și efect diferite - VI/VD) și Metoda de Agrement (cazuri diferite - context diferit, iar cauza și efectul sunt similare - VI/VD, propusă de J. S. Mill). În metoda diferențierii, cercetătorul să axează pe studierea diferențelor între cazurile similare selectate, ce va servi la identificarea VI (cauzei) sau VD (efectului). Iar în metoda de agrement, cercetătorul compară cazuri diferite (context/condiții antecedente), dar valorile variabilelor sunt similare. Axarea pe similitudinile cazurilor diferite ghidează spre identificarea celor mai precise cauze (VI) și efecte (VD).
  3. Analiza cazurilor cu valori înalte și scăzute asociate cu fenomenul studiat. În prima abordare, în contextul fenomenului studiat apar foarte multe legături deterministe (VI-VD) la prima vedere. Axarea pe identificarea care dintre ele sunt mai importante și care sunt condiționaliste și de intervenție devine obiectivul studiului. În a doua abordare, atât fenomenul științific, cât și valorile variabilelor nu sunt clare. În acest sens, cercetătorul se axează pe formularea fenomenului (fenomenelor) științific și respectiv pe identificarea legăturii teoretice deterministe VI-VD.
  4. Analiza cazurilor cu o gama largă de valori diferite interne pentru cazul cercetat. Această abordare presupune analiza variației variabilelor interne ale cazurilor în comparație cu cazul studiat, unde contextul și condiții antecedente sunt ferm stabilite.
  5. Analiza contrafactuală - pronosticul istoric inductiv - experiment mental teoretic ce permite o teoretizare inductivă logic-rațională. Teoria bazată pe analiza contrafactuală este una speculativă pentru că nu poate fi testată în practică. Totodată, asemenea teorii pot fi predictive sau de prescripție a viitoarelor evenimente care pot avea o analogie cu precedentul studiat. Analiza contrafactuală ajută la longevitatea teoriilor. Exemplu: ”Cum ar derula evenimentele internaționale în cazul în care liderii internaționali nu ar fi semnat acordul de la Munchen, în 1938, pentru a promova politica de ”calmare” în raport cu Hitler? Cum ar derula evenimentele în caz că URSS și Germania Nazistă nu ar semna Pactul Ribbentrop-Molotov, în 1939, cu anexele secrete?” Evident că aceste teorii nu pot fi testate, pentru că trecutul nu poate fi repetat în asemenea mod. Însă aceste evenimente au fost niște precedente istorice deosebite și repetarea unor astfel de situații în viitor, în diferite forme, nu pot fi excluse. Așadar teoriile contrafactuale ajută experții și politicienii pe plan internațional să formuleze o politică sau o vizunie academică mai performantă.
  6. Formularea teoriilor pe dezbateri politice. În cadrul dezbaterilor, politicienii vin cu declarații abundente sub formă de ipoteze sau concluzii teoretice (condiții antecedente - cauza - efect - consecință). Astfel, ele pot

 

fi formulate în teorii și respectiv testate, ce poate contribui la rezolvarea dezbaterilor politice. Exemplu: "Independența Ceceniei în 1994 ar putea să servească drept motiv pentru separatism în alte regiuni ale Caucazului de Nord al Federației Ruse și cauză pentru destrămarea Federației Ruse” este o teză în dezbateri politice. Ca rezultat, teoria acestei teze ar suna în felul următor - ”separatismul succesiv al unei entități federale cu o mare probabilitate va servi în calitate de efect domino și motiv pentru alte subiecte federale care au intenții și motive similare”. Această teorie este una inductivă, dar prin deducție ea poate fi aplicată și asupra cazurilor particulare. Exemple: ”în cazul în care Republica Moldova va deveni un stat federal și Transnistria oficial și legal va ieși din federație, atunci mai multe subiecte ale Federației Moldovenești, sub efectul domino, pot să părăsească Federația și să-și declare independență.”

  1. Analiza actorilor care au fost parte a anumitor evenimente. Intervievarea acestor participanți, care au observat direct evenimentele din trecut, poate să servească drept bază pentru ipotezele contemporane.
  2. Metoda N-Largă - teoria jocurilor, cazuri comparative, scenarii. Această metodă, la fel, abordează cazuri cu multe contexte similare.
  3. Formularea unei teorii având la bază contraargumentul în privința altei teorii sau a unui caz existent. Aceasta să referă la formularea unor teorii cu prescripție pentru politica internă și externă. În mod inductiv și deductiv poate fi formulată o teorie cu contraargumente, care ar demonstra opusul prin logica rațională, sau o altfel de analiză, care ar demonstra alte valori în teoria înaintată.
  4. Echivalența presupune analiza diferitor teorii care produc același rezultat. În aceste cazuri, cercetătorul, în mod comparativ, selectează teoria care este mai precisă în determinarea condițiilor antecedente și a legăturii cauzative. Precizia va ajuta la formularea mai exactă a consecințelor implementării teoriei în practică.
  5. Selectarea cazurilor cu Variabilă Dependentă pentru elaborarea unei teorii științifice poate avea trei condiții:
  • să poată efectua o comparație;
  • cazurile au o gama diversă de informație internă;
  • cazurile au multiple date pentru a efectua analiza istorică și axiologică [17, 21-27].
Loading...