Pin It

În linii generale, în științele socio-umane, testarea teoriilor este un proces mai dificil, comparativ cu științele exacte, unde baza teoriilor sunt legile exacte susținute prin experimente empirice, care pot fi repetate. În științele politice se poate efectua testarea teoriilor numai prin observare și analiză logică, precum și prin intermediul experimentului, dacă condițiile fenomenului permit acest lucru [17, 28-30].

Evident, cea mai bună testare este prin observare empirică, poate fi efectuată prin intermediul următoarelor metode:

  1. Analiza extinsă, cu date statistice, presupune că o teorie elaborată este aplicată pe mai multe cazuri similare, unde este posibil să fie colectate date statistice. Aceasta va permite, din punct de vedere statistic, identificarea mai precisă a variabilelor în conformitate cu predicția teoriei științifice.
  2. Analiza studiilor de caz presupune studierea un număr mic de cazuri, în detalii, în vederea concluzionării dacă evenimentele, cu fenomenele interne, derulează conform predicției teoriei selectate.
  3. Analiza comparată presupune compararea mai multor studii de caz selectate. În contextul unei astfel de analize se evidențiază precizia și

lacunele teoriei, pentru a fi stabilită probabilitatea aplicării acestei teorii în practică.

O altă abordare de testare a unei teorii este analiza logică. Aceasta se referă la ideea că testarea urmărește interpretarea elementelor factologice ale cazului particular prin prisma conceptelor teoretice ale teoriei selectate. De asemenea, se analizează mediul și posibilitatea aplicării generalizărilor teoretice din punct de vedere rațional.

O abordare importantă pentru a testa o teorie științifică vizează experimentul. În științele politice este destul de dificilă realizarea unui experiment empiric. Din acest motiv, experimentele sunt mai mult desfășurate sub forma unor teorii de jocuri, în cadrul cărora are loc o simulare a unui eveniment (o joacă teoretică), în care presupușii actori idealizați sunt niște oameni de rând cu un profil similar. Este de menționat că această metodă de testare are și o marjă de eroare. Ocazional, în științele politice, îndeosebi în relațiile internaționale, se creează condiții care sunt analogice unui precedent istoric. În astfel de situație, experții pot efectua un experiment pentru a testa teoriile generalizate din trecut.

Din punct de vedere tehnic, testarea unei teorii poate fi desfășurată prin strategia deductivă, de la general la particular. Așadar cercetătorul întreprinde următorii pași:

  1. Selectează o teorie științifică existentă.
  2. Deduce ipoteza din teorie
  3. Aplică ipoteza cu variabilele stabilite asupra cazului (rilor) selectat (e).
  4. Observă prin prisma mai multor testări.
  5. Concluzie: ipoteza este confirmată sau infirmată.
  6. In cazul respingerii, se analizează posibilitatea optimizării teoriei pentru repetarea testării sau îngustarea scopului explicației teoriei. In cazul testării repetate cu rezultat negativ, teoria este respinsă și se selectează altă teorie [61, 13].

Testarea unei teorii științifice prin strategia inductivă, de la particular la general, este puțin mai complexă, solicitând mai mult timp. Procesul presupune următorii pași:

  1. Observarea cazului particular.
  2. Formularea unei ipoteze pe baza regularității interacțiunii între două sau mai multe fenomene ale cazului selectat.
  3. Formularea teoriei prin generalizarea rezultatelor observate sub formă de concepte abstracte sau teoretice cu variabile identificate.
  4. Testarea teoriei prin aplicarea asupra unui caz similar. Particularitatea acestei abordări constă în faptul că identificarea cazurilor similare necesită o perioadă de timp. Astfel, cercetătorul aplică interpretarea logică prin raționalitate pentru testarea teoriei. Evident că în astfel de situație există o probabilitate mare de eroare în condițiile selectării cazului din alt domeniu, din altă zonă geografică sau din alt spațiul ideologic.
  5. Concluzie: Confirmată - teoria a fost formulată corect. Infirmată - teoria nu este corectă sau este una cu o probabilitate mică sau necesită o prelucrare: observare adițională, interpretare și reformulare.

Așadar cercetătorul analizează toate condițiile cazului selectat și ale teoriei pentru efectuarea unei testări și decide prin ce metodă este posibilă o astfel de testare. În opinia lui S. Evera, teoriile elaborate pe baza conflictelor sau războaielor sunt testate mai efectiv prin metoda studiului de caz din motiv că există informații ample istorice asupra acestor fenomene. Este de menționat și riscul unei astfel de dezvoltări, pentru că în cercetarea istorică fiecare analiză ulterioară a unui eveniment din trecut pierde precizia factologică. Aceasta reiese din dinamica cercetării, deoarece primele 5-10 studii de caz efectuate pe baza empirismului și documentării din surse primare, încep să fie transformate în surse secundare în baza
METODOLOGIA ȘI ETICA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE POLITICE cărora alți cercetători trag concluzii în baza unui studiu de caz nominalizat. Întru corectarea unei astfel de erori, se recomandă aplicarea analizei comparată, care identifică mai precis rezultatul testării unei teorii. Din alt punct de vedere, analiza amplă, cu date statistice, este recomandată pentru analiza fenomenelor politice atât interne, cât și în cadrul relațiilor internaționale în condițiile existenței cazurilor similare multiple cu date statistice. Cercetătorului îi este recomandat să selecteze modul de testare a unei teorii abordate, cu precauțiune, în scopul atingerii unui rezultat, care ar determina predicția sau prescripția teoriei abordate prin certitudine și unicitate. În scopul atingerii acestor criterii, viziunile academice contemporane recomandă - cu cât mai multe testări, cu atât mai precis va fi rezultatul. Adițional se recomandă ca testele să fie cât mai detaliate.