Potrivit mai multor postulate științifice acceptate, reprezentanții primei școli moderne, ai neorealismului, cum ar fi J. Herz, R. Jervis, H. Morgentau, M. Kaplan, K. Waltz, R. Gilpin, I. Wallerstein, H. Bull, H. Kissinger, S. Huntington, P. Duțu, N. A. Kosolapov, A. V. Avilova, urmând curentul realismului politic, consideră că statul național este un actor principal al sistemului de securitate internațională, care, în relațiile internaționale și în ordinea mondială, este considerat a fi un mediu anarhic sau anarhic restrâns. Respectiv mai mulți savanți ai acestui curent abordează necesitatea sporirii securității statului național ca un imperativ al dezvoltării mecanismelor internaționale necesare, cum ar fi alianțele militare și coalițiile politice în baza principiului de apărare colectivă, pentru a menține balanța puterilor sau echilibrul statelor aliate în sistemul de securitate internațională [47].
Paradigma neorealismului argumentează, din punct de vedere conceptual, că relațiile internaționale sunt o stare de interacțiune a statelor naționale, fiind actori principali în cadrul mediului internațional cu un caracter anarhic, corespunzător, fără securitate internațională garantată. Problema principală a acestei stări este condiția insecurității sau problema războiului (conflictelor) versus pace/stabilitate. În cadrul paradigmei în cauză, statele naționale sunt preocupate de asigurarea securității naționale și de sporirea interesului național (variabile independente), care determină politica externă a statelor naționale (variabile dependente). În mare măsură, politicile externe sunt construite în modelul zero- sum, ceea ce înseamnă că orice acțiune care avantajează un stat național (grupuri de state naționale), de fapt, dezavantajează relativ alt stat (grupuri de state). În studiul dat, ideile Școlii Engleze a relațiilor internaționale, dezvoltate de către M. Wight și H. Bull, sunt privite ca fiind mai apropiate de viziunile științifice ale neorealismului.
Adepții paradigmei date, profesorii americani J. Herz [30], în 1950, și R. Jervis [34], în 1978, au definit și au conceptualizat clar fenomenele numite dilema de securitate și regimul de securitate, ca fiind unele imperative ale securității internaționale [35]. Neorealismul susține că anume din cauza dilemei de securitate, agenda politicii externe a statelor naționale este dominată primar de aspectele securității naționale. În viziunea adepților acestei paradigme, anume politica determină interesul economic pentru a maximaliza profitul interesului național.
Această paradigmă este considerată una tradițională și adepții săi sunt numiți conservatori.
Evident că unii dintre cei mai mari susținători ai acestei gândiri sunt experții occidentali, printre aceștia fiind H. Morgentau, care a pus bazele conceptuale ale realismului internațional în 1948 [52]; M. Kaplan, care, în 1957, a argumentat că sistemul internațional este unul anarhic sub formă structurală [38]; K. Waltz, care, în 1979, a dezvoltat neorealismul structural prin analizele sistemice și reductive ale politicii internaționale [60]; H. Bull, care a delimitat, în 1977, distincția între esența ordinii mondiale și internaționale [5] și H. Kissinger, care a contribuit, în 1994, la susținerea și promovarea acestei gândiri în politica externă a statelor naționale [41]. Profesorul S. Huntington vedea dezvoltarea relațiilor internaționale printr-o confruntare permanentă, prezicând ciocnirea între civilizații în sec. XXI [28]. Astfel, neorealismul argumentează existența spațiilor mari cu structuri funcționale, care se confruntă mereu din punct de vedere geopolitic pentru statele naționale.
În același context, putem evidenția ideile cercetătorilor români P. Duțu [15, 48] și Gh. lordache, care argumentează necesitatea apărării colective pentru susținerea suveranității statului și, respectiv importanța organizațiilor internaționale de securitate colectivă în menținerea stabilității internaționale [32]. În aceeași optică, subiectul securității internaționale este abordat de către anumiți savanți din Federația Rusă. De exemplu, N. A. Kosolapov [71], A. V. Avilova, S. I. Bolișakov [47] privesc aspectele securității Federației Ruse prin prisma dilemei de securitate și a dilemei economice drept interacțiuni dialectice contemporane.